Edy.dY Posted May 5, 2017 Posted May 5, 2017 Baschetul, sportul care dezvolta organismul si stimuleaza spiritul de echipa Asemeni altor sporturi de echipă, baschetul necesită o coordonare a întregului corp, dar mai ales a coordonării ochi-mână. Mişcările din timpul driblărilor, prinderile, pasele şi săriturile cer planificare, precizie şi reacții rapide. Baschetul dezvoltă organismul, concentrarea, memoria şi lucrul în echipă. De asemenea, ajută la dezvoltarea echilibrului şi agilității, acest fapt datorându-se mai ales mişcărilor executate în timpul jocului, când membrii echipei sunt obligați să alerge cu spatele, să alerge în timp ce driblează mingea şi să fie totodată atenți la ceea ce fac jucătorii, obligându-i să se mişte rapid, prompt, să-şi schimbe direcția în care se deplasează în orice moment. Sport de echipă, baschetul oferă posibilitatea de a înțelege şi învăța ce presupune spiritul de a lucra in grup. Antrenamentele, dar şi jocul propriu-zis, demonstrează faptul că nu poți obține victoria de unul singur, că trebuie să cooperezi cu toti coechipierii pentru a vă atinge obiectivul. A fi într-o echipă presupune să dăruieşti, să împarți, să fii amabil cu ceilalți, să comunici. În plus, lucrul în echipă impune atât respectul reciproc, cât şi stabilirea unor reguli şi respectarea lor. Tot în cadrul acestui sport, se învață ce înseamnă angajamentul față de echipă. Pentru ca o echipă să funcționeze bine, trebuie adesea să renunți la propriile dorințe şi preferințe în favoarea celor avute de colegi. Mai mult, o echipă presupune să-ți asumi şi diverse responsabilități, pe care trebuie să le duci la bun sfârşit, chiar dacă ți se par greu de îndeplinit. Acest lucru implică şi autodisciplină. Recomand tuturor elevilor să practice orice fel de sport pentru a se menține sănătoși. 1 Quote
Rothschild Posted May 6, 2017 Posted May 6, 2017 Baschetul este un sport mai puțin practicat in România. Însă este foarte frumos, îți dezvoltă si cresterea oaselor... 1 Quote
Rothschild Posted May 6, 2017 Posted May 6, 2017 Baschetul este un sport mai puțin practicat in România. Însă este foarte frumos, îți dezvoltă si cresterea oaselor... 1 1 Quote