Jump to content
LeX LuTHoR

Revoluţia a făcut 20 de ani de la Bucureşti la Chişinău

Recommended Posts

Posted

Protestatarii au cucerit sediile Preşedinţiei şi Parlamentului după adevărate lupte de stradă cu forţele de ordine. Bilanţul neconfirmat al victimelor: 3 morţi şi peste 50 de răniţi. Televiziunea publică a difuzat documentare despre veveriţe, ignorând evenimentul. Site-urile publicaţiilor independente au fost blocate, singurele surse de informaţii fiind telefoanele mobile şi internetul

IPB Image

Revoluţia a început la Chişinău ieri dimineaţă. 30 de mii de protestatari împărţiţi în două: primul grup a luat cu asalt Parlamentul şi Preşedinţia, cel de-al doilea grup era strâns în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Adevărate lupte de stradă s-au dat între orele 11.00 şi 12.00. Protestatarii au forţat cordoanele forţelor de ordine. Poliţia a replicat cu tunuri cu apă, cu gloanţe de cauciuc şi, potrivit unor martori, chiar şi cu dejecţii umane aduse cu cisternele de pompieri. Informaţii neconfirmate vorbesc despre trei victime şi peste 50 de răniţi. Manifestanţii au aruncat cu pietre, geamurile Preşedinţiei au fost sparte, etajele 3-4 ale clădirii au fost incendiate. Scenariul s-a repetat şi în clădirea Preşedinţiei. Biroul de presă al şefului statului a infirmat zvonurile potrivit cărora Voronin ar fi fugit din ţară, de altfel el a prezidat o şedinţă extraordinară a guvernului, declaraţiile sale fiind transmise de postul public de la Chişinău, care îşi întrerupe emisiunea cu dansuri pentru copii.

?Multe lucruri se văd: în interesul cui şi cu ajutorul cui se întâmplă? Vom ajunge la dezvăluirea acelora. Nu poate să îşi permită un patriot acte de vandalism. Lor le trebuie din partea autorităţilor vărsare de sânge. Este o operaţiune bine organizată, plămădită din timp şi bine plătită“. Postul public şi-a reluat apoi transmisiunea, documentar despre viaţa veveriţelor. Transmisia posturilor Tv potrivnice puterii a fost bruiată, la fel şi site-urile acestora. În Chişinău, reţelele de telefonie mobilă au fost oprite. Cele mai multe informaţii despre evenimentele din capitala Moldovei au venit de pe reţelele de comunicare - Twitter, Flikr. Imaginile cu luptele de stradă au fost postate pe YouTube. Spre seară Voronin i-a invitat la negocieri pe liderii opoziţiei. Primarul liberal al Chişinăului Dorin Chirtoacă a anunţat rezultatul discuţiilor în Gândul: se vor renumăra voturile.

Filmul revoluţiei de la Chişinău ? instituţii cucerite, bătăi de stradă şi trei victime

În doar câteva ore, imaginea Chişinăului a trecut de la cea a unui oraş calm şi însorit la cea a unui oraş sub asediu. Clădiri în flăcări, oameni morţi, pietre zburând în toate direcţiile şi forţe de ordine împinse tot mai departe de protestatari din ce în ce mai violenţi. Protestele au început luni după-amiază în centrul Chişinăului, unde de-abia se strânseseră 100 de tineri. Spre seară, erau deja câteva mii, care protestau paşnic, agitând brichete şi scandând ?Jos comuniştii”. Ieri de dimineaţă însă, zeci de mii de tineri blocaseră deja întregul centru, adunaţi graţie unei campanii virale ? prin internet şi SMS.

La scurt timp după ce au blocat centrul Chişinăului, protestatarii (prin care s-ar fi infiltrat ?agenţi provocatori”, cum a acuzat opoziţia) au început să ia cu asalt clădirile Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului. La doar câteva ore după aceea, ei au reuşit să împingă scutierii şi poliţiştii pas cu pas, au pătruns în interiorul Parlamentului şi Preşedinţiei şi au vandalizat clădirile.

Preşedinţia şi Parlamentul ? făcute scrum

Unii intraţi pe geamurile sparte, alţii după ce au spart uşile, tinerii au dat foc portretelor oficiale ale lui Vladimir Voronin, au fotografiat cu telefoanele mobile interiorul devastat al clădirilor. În clădirea Parlamentului, a izbucnit ulterior un incendiu, însă manifestanţii aflaţi în zonă nu au permis accesul pompierilor pentru a stinge focul, potrivit ProTV Chişinău. Mai mult, forţele de ordine rămase în Parlament au fost nevoite să părăsească clădirea şi s-au retras în aplauzele manifestanţilor. Ulterior, protestatarii au fost văzuţi că pleacă din clădirea Parlamentului cu monitoare şi scaune de piele. În spatele Parlamentului, demonstranţii au răsturnat şi incendiat mai multe maşini de poliţie, blocând şi câteva străzi din zona clădirii. Şi sediul Preşedinţiei este devastat până la etajul al patrulea, protestatarii distrugând computere şi telefoane şi incendiind acte. În exteriorul clădirii, câţiva tineri au vandalizat simbolurile de stat ale Republicii Moldova şi le-au înlocuit cu steagul României, dar şi cu cel al Uniunii Europene, potrivit Moldpres. Câţiva protestatari au afişat în faţa Preşedinţiei moldovene şi o pancartă cu imaginea României Mari şi cu inscripţia ?România, patria mea”.

Trei morţi ? doi poliţişti şi o tânără protestatară

Forţele de ordine ? poliţişti şi scutieri ? au reacţionat moderat. S-au tras gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene şi s-a încercat folosirea tunurilor cu apă pentru a bloca ?asediul” Preşedinţiei. Câteva filmări arată chiar că, după ce încearcă să le ţină piept tinerilor, poliţiştii o iau la goană, abandonându-şi echipamentul. În confruntările de pe străzile Chişinăului, un protestatar (o tânără) şi doi poliţişti au murit. Pe parcursul zilei de ieri, manifestanţii au distrus semafoare, marcaje rutiere şi au atacat agenţi de poliţie cu bare de fier şi bastoane pe care le-au smuls de la poliţişti după adevărate lupte corp la corp cu aceştia. Aalţi câţiva poliţişti au fost răniţi, iar unii au fost fugăriţi de oamenii adunaţi în centrul Chişinăului. Pe bulevarde este plin de pietre, gunoi, hârtii şi de alte resturi aruncate în timpul altercaţiilor, relatează corespondentul Agerpres.

Liderii opoziţiei, ignoraţi

Liderii celor trei partide de opoziţie au venit în mijlocul manifestanţilor pentru a le cere să protesteze paşnic, însă nu au fost luaţi în seamă. După ce au observat că apelurile la calm sunt ignorate, Vlad Filat (PLDM), Dorin Chirtoacă (PL) şi Serafim Urecheanu (Alianţa Moldova Noastră) s-au retras.

Începând cu orele prânzului, când a devenit clar că protestele vor degenera în violenţe, autorităţile moldovene au închis practic graniţa cu România. Toate persoanele au fost întoarse în România, prin toate punctele de trecere. Motivul invocat: ?s-a stricat softul la vamă”. Drumurile spre Chişinău au fost şi ele blocate de autorităţi, pentru a împiedica lumea să ajungă la manifestaţii.

sursa : infoportal

Posted

sincer infectii aia din conducere si-au batut joc de moldoveni..sunt si ei oameni si merita un trai decent..pentru ce muncesc?ca aia sa isi bata joc de munca lor si de viata si familiile lor?trebuia sa se intample asta intr-un sfarsit..e foarte bine..

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...