Jump to content
LeX LuTHoR

România nu are nici o staţie de epurare finalizată

Recommended Posts

Conform unei directive europene, până la sfârşitul anului 2010 fiecare oraş cu peste 100.000 de locuitori este obligat să-şi construiască staţie de epurare cu trei trepte.

IPB Image

Bucureştiul trebuia să înceapă până la sfârşitul anului trecut construcţia celei de-a doua trepte a staţiei de epurare a apei uzate, conform unei directive europene. Potrivit autorităţilor, staţia de epurare de la Glina a rămas doar cu prima treaptă, şi ea încă neterminată, care are rol de a strânge toate deşeurile mari, cum ar fi cele din sticlă şi cartoane, din apă. Construcţia treptei a doua are rolul de a epura toate elementele chimice din apă şi a rămas doar o iluzie pentru că Primăria Capitalei nu a făcut acest lucru. Din această cauză, cele două râuri din Capitală, Argeş şi Dâmboviţa, sunt poluate în continuare.

Conform unei noi directive europene, termenele au fost modificate, astfel încât în 2009 trebuie finalizată treapta întâi şi treapta a doua abia în 2012.

Un raport realizat de către Administraţia Naţională “Apele Române”, pentru anul 2008 arată că volumul de ape uzate din Bucureşti este de 354,3 milioane de metri cubi pe an. Toată această apă uzată se scurge în râurile Dâmboviţa şi Argeş, afectându-le. Mai mult, cei de la Apele Române susţin că, dacă nu se va începe construcţia treptei a doua, cele două râuri vor fi puternic degradate, iar vietăţile din apă vor suferi o schimbare şi se vor hrăni cu ajutorul elementelor chimice din apă.

ANAR susţine că volumul maxim de ape uzate deversat în Bucureşti este de 18 metri cubi pe secundă. Directivele europene în domeniul apelor impun, în special marilor oraşe, crearea unor staţii de epurare cu treaptă terţiară, în vederea atingerii stării bune a apelor, potrivit celor de la Apele Române.

Din 2.605 oraşe din România, doar 505 sunt dotate cu sisteme de canalizare, iar din acestea doar 18 sunt conform cerinţelor directivei europene. Nici un oraş din România nu are acum o staţie de epurare cu treaptă terţiară care să trateze apele uzate de conţinutul de nutrienţi, respectiv fosfor total şi azot total.

Potrivit ANAR, până la sfârşitul lui 2010, “o parte din marile aglomerări urbane cu mai mult de 100.000 de locuitori, printre care Bucureşti, Cluj, Iaşi, Buzău, Piatra Neamţ, Satu Mare, Carei, Constanţa, Galaţi, Târgu-Mureş, Ploieşti sau Timişoara, trebuie să raporteze finalizarea lucrărilor la staţiile de epurare cu treaptă terţiară, ultima treaptă şi, implicit, racordarea locuitorilor la acestea”. Apele Române spune că 3,4 miliarde de euro sunt necesari pentru construcţia staţiilor de epurare. “85 la sută din aceşti bani vor veni din partea Uniunii Europene, iar restul printr-o cofinanţare POS Mediu”, au declarat reprezentanţii ANAR.

sursa : infoportal

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...