Jump to content
Carp Angler

Cel Mai Bogat Fotbalist

Recommended Posts

Brazilianul Ronaldinho ii devanseaza pe David Beckham si pe Ronaldo in ierarhia celor mai bine platiti fotbalisti

Cel mai bogat

Pentru prima data dupa multi ani, topul castigurilor coincide cu cel al geniilor fotbalului. Considerat cel mai valoros fotbalist din lume la ora actuala, brazilianul Barcelonei, Ronaldinho, este primul si intre cei mai bine platiti fotbalisti din lume. Cu 23 de milioane de euro, el ii devanseaza pe Beckham (18) si Ronaldo (17,4).

In varsta de 25 de ani, Ronaldinho si-a triplat, practic, veniturile fata de anul anterior, cand a ocupat pozitia a 11-a in aceeasi ierarhie. “Balonul de Aur” din 2005 a beneficiat de noul contract semnat cu FC Barcelona, care i-a adus un salariu de 8,5 milioane euro pe sezon, plus primele de joc, precum si de numeroasele contracte publicitare, a caror valoare totala este de aproximativ 14 milioane euro.

Castigurile lui David Beckham (31 de ani) s-au redus din cauza absentei primelor si a pierderii unor contracte publicitare. Englezul, care anul trecut a avut venituri de 25 de milioane de euro, trebuie sa se “multumeasca” in acest an cu 18 milioane: 6,4 milioane din salariu si 11,6 milioane din publicitate. Insa, averea lui Beckham e estimata la 180 de milioane de euro. De altfel, el a fost cel mai bine platit jucator din lume in ultimii trei ani.

Ronaldo (29 de ani), care a condus acest clasament in 1999 - primul an in care a fost realizat de “France Football” - a pierdut un loc si aproape doua milioane de euro. Acum are 17,4. Din lista primilor zece lipsesc si jucatori precum Luis Figo, Roy Keane sau Sol Campbell, dar au intrat Wayne Rooney, Steven Gerrard sau Harry Kewell.

Din primele 10 locuri mai fac parte englezul Wayne Rooney (Manchester United) - 16,1 milioane euro, italianul Christian Vieri (AS Monaco) - 16 milioane, francezul Zinedine Zidane (Real Madrid) - 15 milioane, italianul Alessandro Del Piero (Juventus) - 11,5 milioane euro, englezul Frank Lampard (Chelsea) - 9,5 milioane euro si francezul Thierry Henry (Arsenal).

sursa : Libertatea

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...