Frank Posted April 23, 2020 Posted April 23, 2020 (edited) Kordi Attila (UDMR) analizeasa repornirea economiei in Miercurea Ciuc "Începem un proces de analiză şi după aceea dezvoltarea unei strategii în care vom implica companiile locale, asociaţiile profesionale ale economiştilor, cât şi Camera de Comerţ şi Asociaţia întreprinzătorilor din Miercurea Ciuc în a vedea, pe de o parte, criza cauzată de limitarea mobilităţii în această perioadă de luptă împotriva virusului COVID-19 şi ce efect a avut asupra companiilor din Miercurea Ciuc, iar pe de altă parte care este perspectiva de relansare şi cum putem sprijini prin decizii publice relansarea economiei locale. Această relansare nu depinde numai de oraşul Miercurea Ciuc, de aceea, prin analiza noastră dorim să ştim care sunt aşteptările companiilor la nivelul administraţiei publice, la nivelul Parlamentului, la nivelul deciziilor guvernamentale, la nivelul cooperării între statul maghiar şi comunitatea maghiară din România, din punct de vedere al perspectivei europene, cu impact asupra economiei locale", a declarat Korodi Attila, într-o conferinţă de presă online De asemenea, liderul UDMR Miercurea Ciuc a mai subliniat că va exista o colaborare foarte strânsă cu asociaţiile profesionale şi cu cele patronale, dar şi cu administraţia locală, întrucât "este nevoie urgent de o abordare pragmatică, raţională şi rapidă a relansării economiei din oraşul Miercure. Sursa:AGERPRES Edited April 23, 2020 by Frank Quote