Jump to content
Alfredo

Pentru prima dat? în istorie, jum?tate dintre americani vor legalizarea marijuanei

Recommended Posts

Posted

Pentru prima dat? în istorie, jum?tate dintre americani vor legalizarea marijuanei

Pentru prima dat? în istorie, procentul persoanelor care vor legalizarea marijuanei este egal cu cel al persoanelor care sunt împotriva acestui drog.

Ultimul sondaj f?cut în rândul americanilor a îngrijorat Casa Alb?.

Aceast? statistic? ar putea schimba pentru totdeauna politica SUA în privin?a acestui drog.

"Dac? aceast? tendin?? se men?ine, presiunea se va accentua pentru ca legile s? se adapteze la ce vor oamenii", men?ioneaz? Institutul de Sondaje Gallup, cel care a f?cut aceast? statistic?.

În anii 70, doar 12% dintre americani erau de acord cu legalizarea marijuanei, în timp de în anul 2006 procentul a crescut la 36%.

Cei mai mul?i americani care vor legalizarea acestui drog sunt cei de stânga, 69%, în timp ce categoriile care resping cu vehemen?? ini?iativa legaliz?rii sunt americanii de peste 65 de ani ?i conservatorii, cu 31%, respectiv 34%.

În prezent, 16 state din SUA accept? marijuana folosit? în scop medical, iar alte 14 state au aprobat posesia drogului în cantit??i mici. Conforrm autorit??ilor, marijuana este cel mai des utilizat drog ilegal din America, dup? alcool ?i tutun, iar 16.7 milioane de americani cu vârsta de peste 12 ani au fumat marijuana cel pu?in o dat?.

Sursa: click.ro

Posted

Eu cred ca aceasta statistica este falsa,este imposibil ca 50 % dintre americani sa doreasca legalizarea marijuanei,parerea mea,ar fi una din cele mai mari prostii din istoria SUA daca s-ar legaliza asa ceva.

  • Downvote 1
Posted

Mie mii se pare chiar normal, marijuana nu e chiar un ''drog''.

Guest taranuldelatara
Posted

daca nu ai fumat , nu stii despre ce e vorba. ii vad pe unii asa speriati de `iarba` , dar nici nu i-au simtit mirosul .... app in olanda e cam legala , si inca nu a murit nimeni , si nici infractiuni legate de `iarba` nu au ... cum explici asta... a , nu da dependenta , nu face rau organismului. .... na belea , de ce sa fie ilegala?

subscriu :P

astia care ziceti ca e cea mai mare prostie si nu stiu ce , macar ati incercat vreodata ca sa vedeti daca e prostie sau nu? :)

Posted

Eu cred ca aceasta statistica este falsa,este imposibil ca 50 % dintre americani sa doreasca legalizarea marijuanei,parerea mea,ar fi una din cele mai mari prostii din istoria SUA daca s-ar legaliza asa ceva.

Nu este falsa, fumatul mariei este sustinut de multe dintre trupele rap (fiind un gen muzical foarte ascultat la ei) in ultima vreme, prezentand obiceiul de a fuma ierburi ca un gest select si inofensiv uneori chiar bun pentru inspiratie si creativitate.

De la 12% la 36% apoi la 50% nu e o crestere anormala. De ce ar fii o prostie legalizarea comparativ cu tutunul , alcoolul, sau chiar mancarea in Statele Unite. Am mai spus-o si o mai spun, poti sa mori de la ORICE daca consumi in excess, chiar si mancare.

Posted

Stai ca ies tr00ii din voi. VREM MARIJUANAAAAA.

Myth no.1: Nu dauneaza santatii. Dauneaza mai MULT sau la fel de mult precum tutunul obisnuit. Nu va mai luati dupa toate articolele analfabete pe care le gasiti pe net.

Myth no. 2: Nu afecteaza societatea. Ba din contra, deja este oarecum out of control fenomenul consumului de droguri. Iar iarba are multe efecte psihologice. Un rezumat:

  • Scade capacitatea de memorare in timp
  • Consumata pe o perioada lunga de timp, debalanseaza nivelurile hormonale ale creierului (precum serotonina) ducand la diferite psihoze sau tulburari comportamentale, schimbari de stare de spirit brushte.
  • Tulburari de perceptie
  • Cresterea ritmului cardiac (poate provoca stop cardiac, nu s-a murit de marijuana dar s-a murit de stop cardiac datorat consumului de marijuana)
  • Marijuana CREAZA dependenta PSIHICA! Precum multe alte lucruri (inclusiv ciocolata), marijuana creaza dependenta psihica ce pentru unii este incontrolabila. Spre deosebire de dependenta fizica aceasta NU POATE FI TRATATA decat prin propria decizie.

Myth no. 3: Vindeca cancerul. Din nou o scuza des intalnita. Nu vindeca cancerul ci calmeaza durerile provocate de cancer si readuce buna-dispozitie in cazul pacientilor bolnavi de cancer. O atitudine pozitiva INFLUENTAND intr-un final si ridicand sansele de a invinge cancerul.

Acestea fiind spuse dragi copii care vreti iarba ca viata voastra e prea trista si plina de probleme ca nu ati luat BAC-ul sau ca ati luat 2 la "Geogra", marijuana este ilegala, v-a fi ilegala si nu o sa fie vreodata considerata benefica. Oricum la noi se fumeaza pentru trend ca asa e cool.

Si un alt motiv extrem de important. Ar crea haos pe piata muncii. Daca bautura oricum este deja o problema in randul multor salariati, iarba ar fi o problema fiind deja un trend. In cateva tari nordice, bautura este rationalizata (sau extrem de scumpa) datorita simplului fapt ca populatia consuma prea multa si scandea randamentul la locul de munca. Astfel dupa ce a fost crescut sau rationalizat, s-au inregistrat cresteri semnificative in PIB. Asa ca hai smiorcaitiva in alta parte dupa iarba sau mergeti si pasteti pe camp.

  • Upvote 1
Guest taranuldelatara
Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

citeste-i si tu reply-ul manca-ti-as gurita ta, are intr-un fel dreptate, astia o fumeaza ca asa e trendy

legat de poza lui de la avatar cu pumnul .... chiar din contra, arata ca nu e un pusti d-ala de 15 ani sarman si frustrat care o arde pe forumuri cu "ohh ce tara de cacat !! abia astept sa plec de aici, viata in Romania e asa de cacaaaattt"

Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

A?a ai înv??at tu c? se poart? o dezbatere ? Cu atacuri la persoan? ?i argumente ilogice ? Experien?ele personale sunt mai nou un argument ? Apelul la autoritate ? :coffee: ( Doctorate nu ai ? Sau nu i?i trebuie deoarece e?ti o mare autoritate în domeniu ? )

P.S. Eu nu cred c? Nakasaky ura?te în special ?iganii, ci nenoroci?ii ?i parazi?ii. C? ?iganii sunt în mare parte a?a, este alt? poveste, dar nu îi ur??te pentru ca au pielea ciocolatie.

  • Upvote 1
Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

Bine tu labare, mare psiholog ce te-ai trezit de dimineata. Daca e sa aleg intre tine si el, vezi ca tu castigi premiul pentru cel mai mare frustrat. Disperi ca un cur cu o putza infipta din cauza unor necunoscuti, te lauzi cu niste realizari infime ridicate la rang de monumente, pentru ca mai mult de atat nu poti, in fata unor oameni carora nu le lasa nici daca ai 3 oo, iti exprimi opiniile intr-un stil manelistic. Tu gura mica ... si intoarce-te in cortul tau manelar frustrat.

on: sa legalizeze, sa prezinte riscurile si avantajele, sa dizolve miturile ... si de acolo fiecare este liber sa faca ce vrea.

  • Upvote 1
Posted

Legalizarea marijuana pentru toate vitele din Romania si SUA . Poate americanii ar mai avea o sansa de a trece peste fenomenul asta cu toate ca rata criminalitatii la ei este destul de ridicata insa pentru dobitocul de Romania care nu are nici 3 neuroni chinuiti in cap un atfel de lucru ar fi catastrofic. Nu e de ajuns ca avem alcoolici intr-un numar ingrozitor de mare, ca desi toti se plang de salariile din Romania nu prea se incumeta sa renunte la alcool si tigari acum va mai trebuie droguri pentru a fi cool. Copii treziti-va la realitate si lasati basmele pentru cei care si le pot permite.

Nu comparati o tara precum Olanda cu Romania. Voi chiar aveti curajul de a zice lucrul asta? La noi ar trebuie intai rationalizate bauturile si tigarile . Vezi putoi de 12-13 ani cu tigara in gura si figuri pe el de parca ar fi cine stie ce personaj. Asta mai lipsea sa-i vezi si drogati.

Posted

Deci sa inteleg ca in Romania ar trebui interzise : masinile scumpe , bijuteriile de aur si argint peste X grame , tutunul , alcoolul , telefoanele scumpe , ochelarii de soare , articolele vestimentare D&G. Toate astea pentru ca majoritatea romanilor sunt idioti , incapabili sa urmeze o cale individuala (efectul de turma, oi , vaci, boi) si nu cel din urma suntem prosti. Sa incepem atunci.

# Bucurie mare pe mine ca nu am niciuna din cele de mai sus. :))

Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

M-ai amuzat :)). Ma bucur ca ai 2 "facultaturi", vezi ca aia de psihologie e cam degeaba (adica nu se invata mai nimic) la noi, dar in fine. Cat despre viata mea sociala si parintii mei si mentalitatea mea patriotica... crezi ce vrei, nu?

Si da recitind postul am multe greseli de exprimare. My bad, de acum promit ca pentru tine o sa scriu mai corect.

Deci sa inteleg ca in Romania ar trebui interzise : masinile scumpe , bijuteriile de aur si argint peste X grame , tutunul , alcoolul , telefoanele scumpe , ochelarii de soare , articolele vestimentare D&G. Toate astea pentru ca majoritatea romanilor sunt idioti , incapabili sa urmeze o cale individuala (efectul de turma, oi , vaci, boi) si nu cel din urma suntem prosti. Sa incepem atunci.

# Bucurie mare pe mine ca nu am niciuna din cele de mai sus. :))

Da... sincer ar trebuii reduse (nu interzise) multe pentru a putea aduce un echilibru social in aceasta tara. Desigur nu imi doresc asa ceva, ar insemna sa intram in comunism. Dar din pacate oamenii in general nu sunt suficient de responsabili pentru a li se acorda dreptul de uz al drogurilor (fie ele si usoare). Eu personal sincer as face mult mai strict examenul pentru carnet de sofer in general, nu numai restrictionarea masinilor cu multi cai la bord. Si defapt nu sa le restrictioneze cat sa se ceara un examen psihologic obligatoriu prin care sa se confirme ca esti suficient de matur si responsabil pentru a detine un astfel de autoturism, eventual sa fie limitate. Daca este prins cu limitatorul de viteza scos, masina luata pe sus si dusa la... unde vrea "organu".

Deci concluzia: Nu o fi cea mai nociva, dar conteaza foarte mult si consumatorul... multi dintre ei fiind teribilisti si aproape toti inconstienti in legatura cu efectele secundare sau chiar motorii pe care le au aceste substante. Medical este si trebuie folosita. Pentru uz casnic... se mai pot astepta 200 de ani :). Si hai sa dam cartile pe fatza, cand vrei gasesti.

Posted (edited)

Tocmai prin faptul ca am putea rezolva atat de multe prin comunism in detrimentul altor defecte si lipsuri ma face sa imbratisez comunismul. Legat de permisul auto , mai precis partea psihologica, este destul de dificil daca nu chiar imposibil sa faci un test care sa scoata la iveala daca personajul romanesc va respecta cu strictete regulile de trafic. Iar ca sa le punem capac adaugam si starea deplorabila a aplicarii legilor si a eficientei Romaniei ca organizare statala.

Deci concluzia maestre : Consumatorul individual este vinovat , majoritatea este vinovata , interzicem "tot". Am preferat sa spun 'interzicem' pentru a nu intra in detalii. Desigur ca putem regla fin echilibrul social prin a permite cati militri de alcool poate ajunge per cap de locuitor.

# Am mai citit odata postul tau ca sa ma asigur ca ti-am raspuns cat mai pe subiect. Si m-am prins cu referire la partea cu "daca vrei gasesti". Dar totusi daca mioriticul poate face rost de drog, de ce mai este el interzis prin lege care este defectuoasa si greoaie in aplicare in cazul strict al drogurilor ?

Edited by 2dor

Pentru ca sunt destui pampalai care fac bani din asta (este o afacere mai buna decat tigarile). Si pentru ca sunt alti pampalai care nu stiu sa procure.

Prin urmare e o afacere foarte buna asa cum este ea ilegala si se reduce si numarul de consumatori. Great, then illegal shall it be.

Guest LastKiss
Posted

legala,ilegala..nu prea ii intereseaza pe fumatorii inraiti,ca ei oricum isi vor procura cantitatea necesara

Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

Ohohohooo, prietene, nu stiu daca ti-au murit laudatorii, dar poti sa te pisi pe ambele facultati.

  • Upvote 2
Posted

prietene esti un idiot . ar crea haos pe piata muncii ? tu glumesti ? poza ta cu `pumnul roman` ma face sa cred ca ai cam 16 ani si la felul in care ti-ai editat topicul treci prin faza patriotica , extrema : urasc tiganii si alte cacaturi pe care tu ti le sugerezi a fi adevarate. am terminat facultatea de psihologie si un master in marketing , esti clasicul pusti frustrat de parintii si de situatia lui sociala. ma enervez prea usor si aici nu e locul sa te fac cu ou si cu otet. nu ai fumat , GURA MICA !

p.s. scrii de nota 2 la bac , dar PRINTRE altele numara-ti greselile tale de limba romana :)

Nu stiu tu, dar eu ti-am numarat cel putin 17 greseli in ceea ce ai scris tu mai sus, daca un asemenea fenomen are master in marketing si a terminat facultatea de psihologie inseamna ca daca as fi invatat in Romania acum aveam 3 doctorate. =)

No offence, dar chiar esti funny.

Cat despre marijuana: e acelasi lucru ca tigarile, daca acum 5 secole s-ar fi fumat marijuana in loc de tabac ar fi fost permis acum, nu? :D

Nu te obliga nimeni sa fumezi, fiecare o face dupa bunul plac si va suporta consecintele.

  • Upvote 2
Posted

Mie mi se pare o prostie legalizarea drogurilor. Mi se pare o prostie ca s'au legalizat tigarile. Ma abtin sa fac alte comentarii pe tema acestei stiri.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...