Jump to content
Tybork

A început Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Recommended Posts

Trupa Holograf a deschis, vineri seară, ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, mii de persoane adunându-se în Piaţa Mare a oraşului pentru a asista la concert.

Trupa Holograf a prezentat publicului sibian, dar şi turiştilor veniţi din toate colţurile lumii cele mai cunoscute melodii şi câteva dintre piesele mai noi.

Timp de zeci de minute, spectatorii au fredonat refrenele melodiilor "Ţi-am dat un inel", "Banii vorbesc" sau "Să nu-mi iei niciodată dragostea".

Seara a fost completată de o reprezentaţie excepţională a companiei franceze Transe Express, care a prezentat un spectacol la înălţime, artiştii fiind urcaţi pe două macarale, la peste 40 de metri înălţime.

Ca în fiecare an, deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost marcată, aproape de miezul nopţii, de un spectaculos foc de artificii, urmărit de mii de persoane.

Programul zilei de sâmbătă al FITS include spectacole de stradă, care încep la ora 15.00 în mai multe locuri din oraş.

Sursa: mediafax

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...