Jump to content
Kabuky

Obama va conduce lumea?

Recommended Posts

Noua Ordine Mondială, dată în vileag?

Criza financiară severă care a îngenuncheat multe state din întreaga lume a adus în discuţie una dintre teoriile conspiraţiei îndelung comentate: organizaţia Noua Ordine Mondială. Motivul? După cum susţin unii politicieni, e cel mai bun moment ca ţările afectate de criză să se supună unui guvern unic al planetei, care îi promite salvarea.

Cine ar fi liderul suprem? Conform unor teoreticieni şi politicieni, cel care ar conduce Noua Ordine Mondială ar fi nimeni altul decât Barack Obama, preşedintele SUA. Ce e, de fapt, Noua Ordine Mondială (NOM)? Nimeni nu a confirmat vreodată existenţa ei, însă din ce în ce mai multe voci susţin cu tărie că există o “grupare” bine organizată de lideri mondiali, bancheri, personalităţi religioase şi afacerişti de top care vor un “pământ unit”.

Va exista o monedă unică

Mai exact, omenirea trebuie “adunată” sub un singur guvern, înlăturând astfel graniţele naţionaliste şi înlocuind patriotismul cu credinţa în îndatoririle comune ale omenirii. Vor exista o singură monedă, o singură limbă, un singur sistem de legi şi, mai ales, o singură rasă. Religia reprezintă o altă sursă majoră de conflicte, şi de aceea va fi desfiinţată.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger s-a hazardat chiar să afirme într-o conferinţă de presă anul trecut că “Alesul” pentru a conduce NOM e Barack Obama (48 de ani), liderul SUA. El va trebui să desfiinţeze şi armatele ţărilor supuse NOM şi să reducă industrializarea la minimum. În fapt, el va trebui să convingă planeta să se reîntoarcă la natură, să se “resălbăticească” pentru a nu muri. În plus, populaţia va fi redusă la doar două miliarde de oameni, o treime din numărul actual, prin măsuri drastice, prin anticoncepţionale şi prin stimulente financiare.

Pentru mai-marii lumii, toate acestea sună foarte bine, însă pentru cei mai mulţi înseamnă o robie de neimaginat care deja a început.

NOM a creat ONU?

Teoreticieni ai conspiraţiei din toată lumea au întocmit o listă cu semnele despre care ei spun că ar constitui expansiunea NOM. Şi primul pas ar fi fost, se pare, înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a UE. În plus, există deja o monedă unică, euro, care ar putea fuziona cu dolarul

Sursa: http://www.libertatea.ro/stire/obama-va-co...mea-289250.html

Foarte interesanta aceasta stire si chiar mi`a captat atentie.Chiar credeti ca se va pune in practica in urmatorii 50-100 de ani asa ceva ?Poate niciodata nu o sa se intample asa ceva,dar totusi sa ne gandim putin.Moneda comuna este primul si cel mai usor pas in realizarea proiectului,dar apoi vin factorii cei mai grei cum ar fi :o limba comuna,care ar duce desigur la globalizarea totala(din punctul meu de vedere) ,dar,ajunsi la problema cu religia ,nu cred ca aceasta masura va fi posibila vreodata.Impunerea sau mai bine zis expunerea omenirii la o lume fara religie ar fi punctul de plecare al numeroaselor razboaie ce o sa urmeze.Pe scurt,nu prea cred ca o sa aiba loc aceasta globalizare.

Sigura problema la care pot sa ma gandesc este ca aceasta lume noua ofera statelor care sunt de acord sa "fuzioneze" iesirea definitiva din criza financiara,iar unele state grav afectate probabil ar accepta asta.

Link to comment

nu mi se pare o stire ci doar un documentar interesant sa zicem.oricum nu sta in picioare de loc

Criza financiară severă care a îngenuncheat multe state din întreaga lume a adus în discuţie una dintre teoriile conspiraţiei îndelung comentate: organizaţia Noua Ordine Mondială. Motivul? După cum susţin unii politicieni, e cel mai bun moment ca ţările afectate de criză să se supună unui guvern unic al planetei, care îi promite salvarea.

america e si ea afectata grav de criza :)) singuri care o duc foarte bine sunt chinezi asa ca.. :-j

Link to comment
Guest MaGic_MaStEr

Ai dreptate Raul,pai cam asa se intampla acum in lume,criza din ce in ce mai mare,pana cand vom ramane fara bani,si atunci se va propune si va fi si acceptata moneda unica ( search ''RFID CHIP'' on Google) si tot asa pana se va introduce si guvernul unic,sa fim seriosi...dc credeti ca se reface templu' lu' solomon? pentru ca acol' va sta cel care va conduce lumea (Obama).

Link to comment
Guest iPwn00bs

da nu stiu dc sunteti asa speriati dupa mine sa unim omenirea sub un singur guvern si o singura limba va fi mai bine...

Link to comment

da nu stiu dc sunteti asa speriati dupa mine sa unim omenirea sub un singur guvern si o singura limba va fi mai bine...

sa faca ce vrea muschiu lui si noi sa ne supunem ca n-avem de ales?

prefer sa am optiunea de a emigra. asa daca nu e bine ce faci..? te iei de mana cu smiley si plecati pe marte?

Link to comment

Eu zic ca sunt mai mult avantaje decat dezavantaje daca tarile din intreaga lume ar fi conduse de un guvern unic, atata timp cat e competent.

@Teoriile astea cu Obama, ca e dracu', ca e Osama, ca e mai stiu eu cine sunt la fel de credibile ca si "sfarsitul lumii" din 2012 :)

sunt mai multe avantaje dar e greu sa faci un popor sa`si uite istoria/datinile etc.oricum asta e obiectivul omeniri de mult dar pana acum nimeni na reusit..poate din cauza ca au incercat cu forta

Link to comment

Eu zic ca sunt mai mult avantaje decat dezavantaje daca tarile din intreaga lume ar fi conduse de un guvern unic, atata timp cat e competent.

@Teoriile astea cu Obama, ca e dracu', ca e Osama, ca e mai stiu eu cine sunt la fel de credibile ca si "sfarsitul lumii" din 2012 :)

cate guverne competente ai vazut tu la viata ta?

ca tot e vb de obama.. ai vazut ce mancatorie e pe scena politica americana..? ce spagi de sute de milioane isi iau aia..?

le. la iei nu se simte atat de bine ca la noi pentru ca e tara mare si au de unde papa

la noi.. 9 milioane de someri si pensionari.. 9 milioane de lucratori din care 1.4 sunt bugetari deci sunt platiti din banii produsi de ceilalti 7.6

Link to comment
Guest SherkaN

Asta e o imposibilitate. La o asemenea scena fac pariu ca arabii sunt in stare sa cumpere si sa dea cu bomba atomica in America , cand vreodata o sa vedeti voi arabii sau rusii condusi de americani ?

true.. dar arabii daca se chinuie un pic cumpara america cu totul ce sa o bombardeze.. :))

Link to comment
Guest MaGic_MaStEr

Sursa de pe wikipedia, numele complet al lui Obama este:

Barack Hussein Obama

Ciudat...

Citeste ce a zis nostradamus despre Obama...

A zis ca pe al 3-lea antichrist il va chema Mabus,va fi de culoare si tanar,fi atent putin: Obama Barack Hussein din asta iese MABUS,si Obama se potriveste perfect descrierilor facute de Nostradamus.

sa fim sieriosi..

si eu daca bolduiesc cateva litere din numele meu iese girafa..

a scris nostradamus ceva si despre asta?

lrF5x1OSJuQ

Serios acum, vorbiti despre condusul lumii de parca ar fi un autobuz.

Obama e o marioneta la fel ca toti presedintii.

Link to comment
Guest MaGic_MaStEr

sa fim sieriosi..

si eu daca bolduiesc cateva litere din numele meu iese girafa..

a scris nostradamus ceva si despre asta?

Eu nu zic ca e adevarat,,e doar o conspiratie.

lrF5x1OSJuQ

Serios acum, vorbiti despre condusul lumii de parca ar fi un autobuz.

Obama e o marioneta la fel ca toti presedintii.

Pai clar ca e marioneta,uita-te la filmu' ''The Obama Deception'' si nu stiu ce ti se pare asa amuzant din ce am scris eu.

Link to comment

cat rahat poate sa manance ala care a redactat stirea asta ... deja de la randu al 4-lea nu am mai citit

cun dracu sa faci moneda unica , religie unica , acelasi guvern LA 6 MILIARDE DE OAMENI ? si granite comuna ..

ia ziceti o sa vorbim si aceeasi limba ?

porcarie de stire :) nu o sa fie niciodata asa

Link to comment

Sursa de pe wikipedia, numele complet al lui Obama este:

Barack Hussein Obama

Ciudat...

No shit sherlock, cum romania este plina de ion (mai nou YON pe hi5.com) asa este si la ei Hussein. anyway ai prins ideea, cat despre chestia cu condusu lumi and shit, nu este posibil. :-j

Link to comment

cat rahat poate sa manance ala care a redactat stirea asta ... deja de la randu al 4-lea nu am mai citit

cun dracu sa faci moneda unica , religie unica , acelasi guvern LA 6 MILIARDE DE OAMENI ? si granite comuna ..

ia ziceti o sa vorbim si aceeasi limba ?

porcarie de stire :) nu o sa fie niciodata asa

Evident nu ai citit tot, vor sa reduca populatia planetei pentru a ne conduce mai usor, iar limba comuna deja a inceput Engleza e a 2-a limba vorbita pe glob.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...