Jump to content
Tybork

Bulgaria va introduce o taxă "pe lux" în cadrul măsurilor anticriză

Recommended Posts

Posted

Premierul bulgar a anunţat duminică introducerea unei taxe "pe lux", după o şedinţă de Guvern în care au fost discutate măsurile anticriză, relatează site-ul Novinite.com.

Taxa "pe lux" va fi aplicată deţinătorilor de maşini cu peste 150 de cai putere, proprietarilor de iahturi sau case, respectiv, apartamente de peste 250 de metri pătraţi.

O altă măsură anticriză va fi introducerea unei grile de salarizare în cazul funcţionarilor publici. "Salariul premierului va fi cel mai mare mare dintre cele ale oficialilor", a declarat Borisov.

El a declarat că Guvernul nu va modifica taxele pentru sectorul privat, dar a precizat că va adăuga o taxă pentru depozitele bancare de peste 100.000 de leva (circa 50.000 de euro).

Propunerea Executivului GERB nu este planul final şi va fi discutată cu sindicatele şi angajatorii.

Sursa: mediafax

Taxa pe lux este o idee buna,dar pt depozitele bancare nu cred ca-i idee buna,lumea o sa-si duca bani in alte tari(posibil chiar la noi)

Posted

tin sa ii feliciti pe bulgari pentru treaba asta...o dovada ca conducerii tarii lor chiar le pasa de cei care le este greu.. mi se pare normal sa se aplice si la noi..dar din pacate e viceversa situatia in Romania.. :-j sunt scarbit de tara asta si mai exact de conducerea ei..

pai tu nici nu stii pe ce lume traiesti frate..

Daca eu am o masina care are 151 dar saraca abia se tine pe roti, inseamna ca trebuie sa platesc taxa de lux ?.. lol , anyways .. e treaba lor.

Posted

tin sa ii feliciti pe bulgari pentru treaba asta...o dovada ca conducerii tarii lor chiar le pasa de cei care le este greu.. mi se pare normal sa se aplice si la noi..dar din pacate e viceversa situatia in Romania.. :-j sunt scarbit de tara asta si mai exact de conducerea ei..

Te tine cineva legat? Du-te la bulgari daca tot e asa bine...

Cat despre taxa.. nu stiu cat de moral e.. chiar daca bogatii poate nu au obtinut bunurile doar prin munca, mi se pare o masura oarecum discriminatorie. Ca si in cazul sistarii alocatiei pentru copiii cu parinti bogati..

Dar daca de asta e nevoie pentru iesirea din criza ... probabil ca merita. :)

Posted

majoritatea bogatilor au furat ca asta e Romania. nici la bulgari nu e prea bine stalker..crede-ma ca am fost si pe acolo si am vazut ce saracie lucie e. insa ideea mi se pare destul de buna. atata timp cati iti permiti lucruri scumpe inseamna ca ai bani destui..de ce sa plateasca la fel taxele un om care are 5 milioane salar comparativ cu unul care are miliarde ? voi ganditi in vid am impresia.

Posted (edited)

E incredibil cat de prost esti.. scuze ca iti spun asta.. si probabil iau si warn.

Pentru ca tu ca om, indiferent de cat de bogat sau sarac esti ai aceleasi obligatii fata de stat..iar cat timp ti le achiti nu vad de ce ai mai avea si altele...

Se putea si fara jigniri?

Warn Up!

Edited by Tybork
Posted

majoritatea bogatilor au furat ca asta e Romania. nici la bulgari nu e prea bine stalker..crede-ma ca am fost si pe acolo si am vazut ce saracie lucie e. insa ideea mi se pare destul de buna. atata timp cati iti permiti lucruri scumpe inseamna ca ai bani destui..de ce sa plateasca la fel taxele un om care are 5 milioane salar comparativ cu unul care are miliarde ? voi ganditi in vid am impresia.

Asa comunistule, stimuleaza tu oamenii sa-si faca afaceri sa le iei tu 90% din profit.

Du-te in bulgaria daca iti place legea asta asa mult.

Posted

E incredibil cat de prost esti.. scuze ca iti spun asta.. si probabil iau si warn.

Pentru ca tu ca om, indiferent de cat de bogat sau sarac esti ai aceleasi obligatii fata de stat..iar cat timp ti le achiti nu vad de ce ai mai avea si altele...

De fapt tu esti ala prost. De fapt esti dar nu esti. Vorbesti de obligatii dar uiti faptul ca nu toti plecam din acelasi loc, unii n-au ocazia sa ajunga sus asa cum altii ajung sus mult mai usor decat altii. Cand o sa traiesti intr-o tara care ofera tuturor aceleasi ocazii atunci sa te astepti ca toti sa plateasca aceleasi taxe. Intr-o tara normala taxele cresc pe masura venitului si astfel se diminueaza numarul bogatilor dar si numarul saracilor si se imbunatateste traiul. Insa nu suntem intr-o tara normala.

Posted

frankee, tu vezi ce tampenii debitezi?

Ceea ce spui tu se poate numi taxa pentru noroc in viata,taxa pentru un numar mai ridicat de neuroni, taxa pentru ambitia de a reusi in viata, taxa pentru dare de mita sau taxa de a avea rude instarite... Cu una dintre astea poti ajunge cineva, neavand nici o legatura cu egalitatea de sanse. Crede-ma ca daca esti lenes sau inapoiat mintal tot sarac vei fi toata viata in orice tara in care consideri tu ca sansele sunt egale pentru toti.

Tu iti platesti taxele ca cetatean al tarii, privinta in care toti sunt egali, fie bogati sau saraci!

Posted

la noi bogatii fura de la cei saraci ;) cam asta e mare problema a tarii..vrei dovezi ? sunt N cazuri. inclusiv de la conducerea statului incepand! de ce sa nu plateasca mai mult unul care are miliarde profit ? de ce sa plateasca aceleasi taxe unul care are salar 5 mil comparativ cu unul care are venituri de mii sau zeci de mii de euro lunar ? mi se pare o prostie. voi ganditi sumar..si vorbiti frumos..mai.. aia care sunteti in spatele calculatorului :) veN"detelor ce sunteti -_- dezgustator.

# blk tu ai materie cenusie ? sau ai cenusa pe bune ? cine zicea sa se ia 90 % din profit ? :-j n-ai cu cine pe acest forum plin de copii :) ma rog..cei mai invarsta nu mai frecventeaza si n-ai cu cine discuta... dom'le " stie tot " care esti dumitale.. :clap:

# ca exemplu un om castiga 5 mil. plateste lunar sa zicem taxe de 500 mii .

# alta persoana castiga 10 mii de euro. e corect sa plateasca a ceeasi suma ? eu nu cred. din aia 10 mii de euro..daca ar plati 2 milioane. hai 5.. sa zicem..s-ar cunoaste la buzunar ? fleac. sunt o gramada de oameni sarmani care abia isi castiga painea sa isi intretina familiile..n-au mai pupat un concediu de ani de zile..si muncesc pe branci intr-o tara care le da cu sutul in posterior.. :-j dar ce stiti voi..sa vorbiti porcos.

:tiphat:

Posted

Parazitu'le

daca erai bogat si castigai si tu 10.000 E pe luna iti spun eu ca faceai ceva pe ea de lege.

nu e bine gandita , e buna de filme cu Robin Hood ..pe bune.pai stai asa ...acuma nu toti.. chiar daca majoritatea fura ca sa ajunga bogati , NU TOTI o fac ..daca bossu de langa tine a ajuns in viata putred de bogat pe meritul lui ...pai nu vad de ce lui sa ii ia mai multi bani ca tine care...ai frecat'o (vorba vine ) si o duci mai prost.

nu e normal , fiecare cum o fi ..bogat , sarac sa plateasca taxele , impozitele egal...ce e in plus la aia bogati e altceva..

Posted

Stiu cum sa aduca bani la stat si cu accei bani sa inbunatateasca tara

da, nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu a fost sa isi dea seama ca o asemenea masura o sa le aduca bani multi #-o

Posted

# blk tu ai materie cenusie ? sau ai cenusa pe bune ? cine zicea sa se ia 90 % din profit ? :-j n-ai cu cine pe acest forum plin de copii :) ma rog..cei mai invarsta nu mai frecventeaza si n-ai cu cine discuta... dom'le " stie tot " care esti dumitale.. :clap:

Se vede din punctuatie, emoticoane (ca sa nu mai zic de pareri) ca n-ai treaba cu ce se intampla in lumea asta.

Pe perioada lui iliescu cand era impozitul progresiv puteau sa iti ia 50-60% si chiar mai mult daca aveai venituri mari.

# ca exemplu un om castiga 5 mil. plateste lunar sa zicem taxe de 500 mii .

# alta persoana castiga 10 mii de euro. e corect sa plateasca a ceeasi suma ? eu nu cred. din aia 10 mii de euro..daca ar plati 2 milioane. hai 5.. sa zicem..s-ar cunoaste la buzunar ? fleac. sunt o gramada de oameni sarmani care abia isi castiga painea sa isi intretina familiile..n-au mai pupat un concediu de ani de zile..si muncesc pe branci intr-o tara care le da cu sutul in posterior.. :-j dar ce stiti voi..sa vorbiti porcos.

:tiphat:

Tu esti praf rau de tot. Ai macar idee cum merg impozitele si ce inseamna taxe?

Taxele sunt niste PROCENTE. Acum este un procent fix din venitul tau (ma rog, parintii tai ca tu cu siguranta n-ai muncit niciodata). Daca ar fi impozit progresiv, cu cat ai salariul mai mare cu atat e impozitul (ca si procent) mai mare. Eu iti zic sa eviti discutiile de genul asta daca nici macar nu stii ce inseamna taxele si cum se aplica. Tot ce ii pasa unui "parazit" ca tine e ca bogatii sa fie taxati si tu sa stai degeaba si sa-ti dea statul mura-n gura.

Posted

da, nici nu vreau sa ma gandesc cat de greu a fost sa isi dea seama ca o asemenea masura o sa le aduca bani multi #-o

Probabil ca la disperare au gandit altfel. Si nu e bine. Legile trebuiesc gandite la rece, si cu bune si cu rele.

Posted

Se vede din punctuatie, emoticoane (ca sa nu mai zic de pareri) ca n-ai treaba cu ce se intampla in lumea asta.

Pe perioada lui iliescu cand era impozitul progresiv puteau sa iti ia 50-60% si chiar mai mult daca aveai venituri mari.

Tu esti praf rau de tot. Ai macar idee cum merg impozitele si ce inseamna taxe?

Taxele sunt niste PROCENTE. Acum este un procent fix din venitul tau (ma rog, parintii tai ca tu cu siguranta n-ai muncit niciodata). Daca ar fi impozit progresiv, cu cat ai salariul mai mare cu atat e impozitul (ca si procent) mai mare. Eu iti zic sa eviti discutiile de genul asta daca nici macar nu stii ce inseamna taxele si cum se aplica. Tot ce ii pasa unui "parazit" ca tine e ca bogatii sa fie taxati si tu sa stai degeaba si sa-ti dea statul mura-n gura.

nu iti da cu parerea despre ceva ce nu stii :) si ia si vezi limbaju' nu m-am luat de familia ta sau ce'ai tu acolo .. daca ai :) am studiat problema pe cateva forumuri si lumea e destul de indignata referitor la taxe si ar fi de acord cu o marire asupra celor care detin proprietati si masini scumpe..e ceva logic dupa parerea mea.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, o declarat pentru ProTV că proprietăţile din România nu sunt taxate, "din păcate", la adevărata lor valoare şi spune că ia în considerare aplicarea impozitului la valoarea de piaţă a acestora şi nu la valoarea de impozitare. El a precizat că este vorba mai ales despre terenurile şi proprietăţile oamenilor bogaţi, care îşi afişează averea, şi că va face tot posibilul pentru ca românii de rând să nu fie afectaţi.

"Suntem o ţară de proprietari. Aproape 80% dintre familiile românilor au în proprietate apartamente. Majoritatea apartamentelor au o valoare de taxare la ordinul a câteva mii de euro. De aceea taxa pe un apartament este undeva în zona zecilor sau sutelor de euro. Dacă am duce aceste apartamente la valoarea de piaţă actuală, care-i mai mică decât cea de acum 2 ani, ne-am duce în zona zecilor de mii de euro, iar dacă le-am taxa la valoarea lor reală ar trebui să ne ducem cu taxa în zona miilor de euro, ceea ce ar fi greu de suportat", a declarat Vlădescu.

gandulnews rss

Ministrul Finanţelor vrea să crească taxa pe casă la ?câteva mii de euro”. Vlădescu îi vizează pe ?români cu Touareg” şi promite că ?saracii” scapă

15 ian 2010

* foto(1)

Ministrul Finanţelor vrea să crească taxa pe casă la ?câteva mii de euro”. Vlădescu îi vizează pe ?români cu Touareg” şi promite că ?saracii” scapă

Vlădescu vrea impozitarea caselor la valoarea de piaţă. El promite impozite mari doar pentru bogaţii care au case sau vile cu o valoare de impozitare mai mică decât valoarea maşinii lor, nu şi pentru cei mai săraci

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, o declarat pentru ProTV că proprietăţile din România nu sunt taxate, "din păcate", la adevărata lor valoare şi spune că ia în considerare aplicarea impozitului la valoarea de piaţă a acestora şi nu la valoarea de impozitare. El a precizat că este vorba mai ales despre terenurile şi proprietăţile oamenilor bogaţi, care îşi afişează averea, şi că va face tot posibilul pentru ca românii de rând să nu fie afectaţi.

"Suntem o ţară de proprietari. Aproape 80% dintre familiile românilor au în proprietate apartamente. Majoritatea apartamentelor au o valoare de taxare la ordinul a câteva mii de euro. De aceea taxa pe un apartament este undeva în zona zecilor sau sutelor de euro. Dacă am duce aceste apartamente la valoarea de piaţă actuală, care-i mai mică decât cea de acum 2 ani, ne-am duce în zona zecilor de mii de euro, iar dacă le-am taxa la valoarea lor reală ar trebui să ne ducem cu taxa în zona miilor de euro, ceea ce ar fi greu de suportat", a declarat Vlădescu.

publicitate

Ministrul spune că nu este normal ca unii români bogaţi să locuiască în apartamente de 2-3 camere dar în faţa blocului să aibă un VW Touareg (preţul de pornire este de circa 40.000 de euro iar cel mai scump este de peste 81.000 de euro) care este evaluat la o sumă mai mare decât valoarea de impozitare a apartamentului în care locuieşte proprietarul maşinii.

Impozitul ar creşte de câteva ori

Impozitarea după valoarea de piaţă a locuinţelor şi a terenurilor ar însemna mărirea taxei de proprietate de câteva ori. "Diferenţele dintre valoarea de impozitare şi cea de piaţă sunt foarte mari în prezent, în ciuda ieftinirilor de anul trecut. Este greu de estimat dar putem spune că va creşte de câteva ori", a declarat pentru Gândul Adrian Crivii, managing partner în cadrul companiei de evaluare Darian. El a precizat că acest lucru este normal, că trebuia aplicat de câţiva ani, şi că este anormal ca o casă de cărămidă de 50 de metri pătraţi să aibă aceeaşi valoare cu una similară din Rahova.

În momentul de faţă valoarea de impozitare este calculată în funcţie de o grilă din Codul Fiscal în care se precizează valoarea unui metru pătrat construit din beton, cărămidă, lemn şi alte materiale, care este apoi înmulţită cu suprafaţa imobilului şi ajustată în funcţie de rangul oraşului în care este situată, de accesul la utilităţi şi de vârsta construcţiei. Valoarea de impozitare poate fi şi de 20 de ori mai mică decât cea de piaţă.

Implementarea durează cel puţin 1-2 de ani

Crivii dă însă şi o veste bună: pentru că este o operaţiune foarte grea, ea nu poate fi terminată decât în cel puţin unul sau doi ani. "Nu poţi angaja evaluatori care să îţi evalueze toate proprietăţile din România. Mai întâi calculezi o valoare medie pe oraş, apoi pe cartiere, pe străzi, se fac nişte grile.... durează, un an doi cel puţin", a explicat el.

În ajutorul acestei tentative de a aduce bani mai mulţi la buget ar putea veni Insitutul Naţionale de Statistică şi BNR, care au anunţat încă de acum doi ani că vor crea primul indice imobiliar din România, pe baza datelor obţinute de la notarii publici.

Cel mai probabil impozitul va fi diferenţiat după valoarea proprietăţii

Dacă ministrul de Finanţe se ţine de cuvânt şi nu va impozita mai tare locuinţele oamenilor de rând, impozitul pe proprietate ar trebui să fie, cel mai probabil, diferenţiat, fie după valoarea proprităţii fie după destinaţia ei de folosinţă, fie un amaestec între cele două. Astfel, Guvernul ar putea propune impozitarea la valoarea de piaţă a proprietăţilor estimate la o valoare mai mare de un anumit prag, 250.000 de euro, de exemplu, sau un impozit mai mare aplicat la a doua casă, sau a treia aflată în proprietate.

Citeste si tu si nu mai comenta pe dinafara :) si asta e doar o parte. daca vrei iti mai dau niste linkuri cu discutii de pe forumuri referitor la implementarea acestor legi.

Posted

am studiat problema pe cateva forumuri si lumea e destul de indignata referitor la taxe si ar fi de acord cu o marire asupra celor care detin proprietati si masini scumpe..e ceva logic dupa parerea mea.

Pai e si normal ca saracii care nu fac nimic sa fie de acord sa-i taxezi pe aia care au muncit si sunt bogati.

Posted

de ce sa plateasca la fel taxele un om care are 5 milioane salar comparativ cu unul care are miliarde ? voi ganditi in vid am impresia.

adica de ce sa platesc eu, care am invatat 10 ani pt facultate, masterat si doctorat ca sa am un salar de cateva mii de euro, eu care am muncit si mi-am omorat neuronii atatia ani ca sa traiesc bine, de ce sa platesc eu mai mult ca unu care s-a lasat de scoala din lipsa de chef si acu are o slujba platita cu 6 milioane? de ce sa aiba el mai multe drepturi ca mine? taxele si impozitele trebuie sa fie la fel pt toata lumea, gandite in functie de salariul minim pe economie, pt ca eu cu salariul de cateva mii de euro binenteles ca platesc mai mult decat cel cu 6 milioane pt ca una e 16% din 2000 euro si alta e 16% din 6 milioane.

Posted

baieti.. :) hai sa lasam motivele de cearta deoparte si sa gandim logic un pic..cred ca sunteti constienti cati oameni cu facultate au salarii mizere si o duc destul de greu :) daca nu sunteti de acord cu ce zic aici inclin sa cred ca voi n-aveti treaba cu realitatea :) la noi marea parte a magnatilor au facut bani din treburi murdare..si asta nu se poate nega..orice ati zice :) in Romania rata coruptiei e foarte ridicata..pestele mare intotdeauna il va inghite pe cel mic. :-j nu generalizez..sunt si oameni cu carte care au salarii pe bune,sau bussinesuri.. pe de o parte nu ar fi corect e drept sa unii sa plateasca mai mult si altii mai putin..insa tinand cont de situatia majoritatii romanilor care abia isi duc traiul de pe o zi pe alta..iar cei din oras in mare parte abia daca au bani de-o lingura de mancare deoarece intretinerea si costurile vietii de zi cu zi sunt foarte ridicate...ce putem sa mai zicem :) cunosc foarte multe cazuri de oameni cu carte...care duc o astfel de viata.. :) saracie lucie. de unde sa-ti mai permiti un concediu..o masina scumpa..sau multe alte lucruri la care un om de rand din afara are acces.. la noi se fura prea mult :) si e pacat.

PS: si daca se fura se fura disproportionat. cei de sus fura tot..iar cei mici sunt luati cu val cu tot pe sus #-o

Posted

adica de ce sa platesc eu, care am invatat 10 ani pt facultate, masterat si doctorat ca sa am un salar de cateva mii de euro, eu care am muncit si mi-am omorat neuronii atatia ani ca sa traiesc bine, de ce sa platesc eu mai mult ca unu care s-a lasat de scoala din lipsa de chef si acu are o slujba platita cu 6 milioane? de ce sa aiba el mai multe drepturi ca mine? taxele si impozitele trebuie sa fie la fel pt toata lumea, gandite in functie de salariul minim pe economie, pt ca eu cu salariul de cateva mii de euro binenteles ca platesc mai mult decat cel cu 6 milioane pt ca una e 16% din 2000 euro si alta e 16% din 6 milioane.

Si oricum nu platesti acelasi impozit, platest 19% din cat castigi. Daca tu castigi 10.000 euro, platesti 1900 euro.

Daca tu castigi 10 milioane, platesti 1milion 900.

Parazitu ar vrea ca tu cu 6000 euro sa platesti 50% impozit iar el sa plateasca 10%. Iar din impozitul tau sa-i plateasca lui ajutor social.

Parazitule, 9 smiley-uri pe post si 0 punctuatie, 0 majuscule. Stai jos, ai nota 2.

EDITED.

Guest stefteo21
Posted

Parazitu eu cred ca ai probleme destul de serioase. Mereu nu-ti convine nimic cand e vorba de tara asta si te plangi. Trebuie sa intelegi o chestie : NIMENI NU ITI DA TIE NIMIC ! Trebuie sa-ti iei si sa-ti faci tot ce ai nevoie.

Vrei bani ? Ia-ti 2 joburi de zi si unu de noapte si investe banii facuti ca sa faci si mai multi bani, adica sa muncesti de-ti sar capacele. Oamenii aia pe care ii dai exemplu sunt niste comunisti tristi care merg in mijocul de transport in comun cu colturile gurii in jos si nu stiu decat sa barfeasca.

Statul nu trebuie neaparat sa-ti ofere tie un trai decent pentru asta ai maini, picioare si eventual un creier. Statul are rolul sa medieze conflictele dintre oameni, sa-i instruiasca etc.

PS: bussines business

asta ca sa nu mai zic de smileuri, care sunt 9 de fapt :rofl1:

Posted

imi dau seama ce grad de gandire aveti :) de acu va luati de cate smile's pun eu ? :) vai ce penibili sunt..inchei aici orice reply in acest topic ajungand la concluzia ca multi de pe acest forum sunt pur si simplu incapabili mental sa gandeasca ! ofticati'va si comentati..mai mult de atat nu stiti. si pe deasupra nu stiti realitatea din exterior atata timp cat vad ca stati baricadati in casa si @ www.googleee.ro. hai cinci sau psihici labili cu jocurile voastre. fiti seriosi.

# raman la parerea incorectitudinii sistemului romanesc de plata a taxelor. fiti siguri ca cei bogati baga in alte buzunare mare parte din tranzactii care si asa se fac la negru pentru a-i feri de plata taxelor. acest tip de problema e prezent in N domenii..dar ce stiti voi :-j :) sa comentati smileuri.. cul'

Posted

frankee, tu vezi ce tampenii debitezi?

Ceea ce spui tu se poate numi taxa pentru noroc in viata,taxa pentru un numar mai ridicat de neuroni, taxa pentru ambitia de a reusi in viata, taxa pentru dare de mita sau taxa de a avea rude instarite... Cu una dintre astea poti ajunge cineva, neavand nici o legatura cu egalitatea de sanse. Crede-ma ca daca esti lenes sau inapoiat mintal tot sarac vei fi toata viata in orice tara in care consideri tu ca sansele sunt egale pentru toti.

Tu iti platesti taxele ca cetatean al tarii, privinta in care toti sunt egali, fie bogati sau saraci!

Taxele alea de care vorbesti tu functioneaza foarte bine in tari cu un sistem economic normal si conduse de persoane NORMALE *la cap* (cum am precizat dar nu te-a dus capul sa citesti :) ). De aceea am zis ca esti, dar nu esti prost :)

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...