Jump to content
Tybork

Sapte mituri false din lumea stiintei

Recommended Posts

Astronomie, fiziologie, neurologie, fizica? numeroase domenii ale cunoasterii sunt impodobite, printre teorii, legi si axiome, cu diverse “clisee” pe care toata lumea le-a auzit, toata lumea le repeta, toata lumea le crede, dar care, in lumina unor recente descoperiri stiintifice, nu mai sunt valabile. Printre multele de acest gen, iata cateva foarte cunoscute, dar care au primit ? unele foarte recent - niste lovituri zdravene, in urma carora au necesitat reparatii de urgenta.

La varsta adulta, neuronii nu se mai dezvolta

Mare parte din dezvoltarea esentiala a creierului are loc in copilarie, e drept. Totusi, spre deosebire de conceptiile vehiculate pana in urma cu cativa ani, creierul adult nu sta pe loc, nu devine static, pierzandu-si plasticitatea care i-a permis sa se modeleze atat de spectaculos in cursul primilor ani de viata... Studiile mai noi au aratat ca, si la varsta matura, neuronii cresc si se transforma, ca raspuns la stimulii oferiti de experientele noi din viata. Cercetari efectuate pe soareci adulti, de catre specialisti neurologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), au demonstrat ca dendritele (prelungirile arborescente ale neuronilor, prin care acestia transmit impulsurile nervoase de la o celula la alta a creierului) isi pot modifica dimensiunile. In unele cazuri, dendritele chiar si-au dublat lungimea.

Nu toti neuronii din creierul adult sunt capabili de astfel de performante,. Dar unii o pot face, astfel incat, pe masura ce cercetarile asupra creierului avanseaza, vor fi descoperite, probabil, tot mai multe tipuri de neuroni in stare de modificari structurale de care nimeni, pana in urma cu cativa ani, nu-i credea capabili.

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

Desi a tot fost auzita timp de vreun secol, aceasta afirmatie nu este edevarata - din fericire. Odata cu progresul reprezentat de tehnologia numita imagistica prin rezonanta magnetica, s-a putut demonstra clar ca oamenii isi folosesc cortexul cam la intrega capacitate. In starea de veghe, creierul utilizeaza substante chimice (neurotrasmitatori) si impulsuri electrice pentru a asigura comunicarea intre toate regiunile sale, printr-un flux practic continuu de informatii. Abia in starea de somn profund, comunicarea intre diversele regiuni ale scoartei cerebrale se reduce, iar zonele ramase active apar, pe imaginile RMN, ca niste insulite mai luminoase intr-un ocean intunecat. Dar, de oprit, creierul nu se opreste niciodata, in cursul vietii; nu are zone inactive care raman asa cu anii si care sa reprezinte 90% din structura lui, asa cum spune mitul. Chiar daca, rand pe rand, diferitele zone mai iau cate o pauza, ca sa-si refaca rezervele de energie, functionarea scoartei cerebrale, in ansamblu, este continua si extinsa pe toata suprafata ei.

In spatiu nu exista gravitatie

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, expresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Foarte populara legenda urbana (am invatat asta si la geografie, in clasa a cincea), povestea are diverse variante, care insa au fost puse in discutie in aceste vremuri in care multa lume s-a perindat pe acolo pe sus si a putut constata ce se vede si ce nu se vede din spatiu. Prin urmare, ideile trebuie actualizate, fiinca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi in clasa a cincea. Marele zid chinezesc poate fi vazut de pe orbita terestra joasa, aflata la cca. 215 km inaltime deasupra Pamantului, de unde pot fi zarite, de asemenea, si alte cateva constructii de mari dimensiuni, precum autostrazi sau pistele unor aeroporturi mari. Chiar de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), care orbiteaza la aproximativ 400 km deasupra planetei, se pot distinge marile aglomerari urbane, care se detaseaza clar de fundalul reprezentat de terenul din jur. Stim din sursa sigura ca si piramidele de la Giza sunt vizibile de pe ISS, cu ajutorul unui binoclu; asa afirma astronautul Ed Lu, care le-a vazut cu ochii lui. In schimb, varianta care zice ca Marele Zid Chinezesc ar fi singura constructie terestra care e vizibila de pe Luna? ne pare rau, oamenii de stiinta zic ca nu, nu e vizibila de acolo.

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Ei bine, nu. Nu se incalzesc din cauza asta. de incins, se incing ei, dar datorita unei alte forte. Strabatand atmosfera cu mare viteza, ei imping aerul din fata lor, comprimandu-l. Comprimarea unui gaz duce la cresterea temperaturii lui. Or, in cazul fenomenului despre care vorbim, avem de-a face cu o compresie foarte violenta, deoarece meteoritii "merg" cu viteze foarte mari (care pot atinge 15 km/secunda.) Asadar, compresia este cea care determina cresterea temperaturii aerului din imediata apropiere a meteoritului, iar aerul fierbinte incalzeste, la randul sau, bucata de material cosmic care cade din cer.

Distanta Pamantului fata de Soare, variabila in cursul unui an, determina existenta anotimpurilor

Evident, cand stai aproape de un foc, te incalzesti mai mult decat atunci cand stai mai departe de el. Apoi, orbita Pamantului are forma unei elipse, deci planeta nu se afla mereu la distanta egala fata de Soare. Si, uite asa, s-a ajuns la concluzia ca departarea la care se afla Pamantului fata de Soare e cea care determina instalarea unui anume anotimp. Pare destul de logic, dar e gresit. Daca am face calculele (ma rog, o sa ne bazam pe cele facute de oameni de stiinta care se pricep mai bine la mate decat noi) am constata ca, atunci cand se afla la periheliu (cel mai aproape de Soare, in decursul unui an), Pamantul ar fi doar cu cateva grade mai cald decat atunci cand se afla la afeliu (la distanta cea mai mare fata de Soare). Insa diferenta intre iarna si vara, in ceea ce priveste temperaturile, e de obicei, mai mare de cateva grade. Iar cand in emisfera nordica e iarna, in cea sudica e vara, si atunci, cum explicam acest fenomen?

Pai, exista o explicatie: nu distanta fata de Soare, ci inclinarea axei Pamantului fata de planul orbitei determina existenta anotimpurilor. Axa de rotatie a Pamantului (linia imaginara care "inteapa" planeta, trecand prin Polul Nord si Polul Sud) nu este perpendiculara pe planul orbitei Pamantului in jurul Soarelui, ci este inclinata intr-un unghi de circa 23,5 grade. Cand in emisfera nordica e vara, axa Pamantului e inclinata catre Soare; planeta primeste mai multa radiatie solara, care incalzeste solul si determina cresterea temperaturii. Cand in emisfera nordica e iarna, axa Pamantului e inclinata in directia opusa Soarelui; razele acestuia, cazand oblic pe suprafata Terrei, incalzesc mai putin eficient suprafata lui, asa ca temperaturile scad. Iar cand aici, in emisfera nordica, e iarna, in cea sudica e vara, caci partea de planeta respectiva e indreptata spre Soare.

Guma de mestecat se digera in 7 ani

Ei, nici chiar asa! E drept, guma de mestecat din ziua de azi nu e chiar mancare, ci mai degraba o dracie sintetica, asa ca s-ar putea sa fie ceva mai greu de digerat decat un cartof sau un snitel. Dar sistemul digestiv, cu acizii sai tari si enzimele lui puternice, ii vine de hac gumei in cateve zile. (Asta nu inseamna ca ar trebui s-a o inghitim fara grija. Cum spuneam, n-are mai nimic natural in ea.) De unde pana unde a aparut povestea asta? Probabil - asa cred doctorii - a fost doar o sperietoare, o "minciuna" cu care mamele incercau sa-i descurajeze pe copiii sa inghita preparatul acela dubios. Copiii, care timp de ani de zile fusesera invatati sa inghita mancarea dupa ce o mestecau, aveau clar nevoie de o motivatie ca sa nu inghita si guma, dupa ce o mestecasera constiincios. Necazuri apar numai daca o persoana inghite cantitati mai mari de guma - un pumn de bucati de substanta cauciucoasa e clar ca nu face bine nimanui... Un cocolos mare de guma mestecata si inghitita ar putea bloca tubul digestiv, creand probleme care sa impuna o interventie medicala de urgenta. (Ar fi, deci, o chestiune de ore - nici vorba de sapte ani.)

Sursa: descopera

Link to comment
Guest spanky

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

aceasta afirmatie nu este edevarata - din fericire

de ce ? de ce din fericire ? ba nu din fericire , daca era adevarat ca foloseam doar 10% din creier , in opinia mea era mult mai bine , insemna ca suntem capabili de mult mai multe lucruri , intr'o zi tot descopeream noi sa folosim si restul de 90%

interesante si restul :) mai ales aia cu gravitatia :) , aia cu guma nu o stiam si nici de zidul chinezesc ca e vizibil din spatiu nu auzisem pana acum , ma rog , vad ca e flasa afirmatia

Link to comment

Oamenii utilizeaza doar 10% din creier

Desi a tot fost auzita timp de vreun secol, aceasta afirmatie nu este edevarata - din fericire. Odata cu progresul reprezentat de tehnologia numita imagistica prin rezonanta magnetica, s-a putut demonstra clar ca oamenii isi folosesc cortexul cam la intrega capacitate. In starea de veghe, creierul utilizeaza substante chimice (neurotrasmitatori) si impulsuri electrice pentru a asigura comunicarea intre toate regiunile sale, printr-un flux practic continuu de informatii. Abia in starea de somn profund, comunicarea intre diversele regiuni ale scoartei cerebrale se reduce, iar zonele ramase active apar, pe imaginile RMN, ca niste insulite mai luminoase intr-un ocean intunecat. Dar, de oprit, creierul nu se opreste niciodata, in cursul vietii; nu are zone inactive care raman asa cu anii si care sa reprezinte 90% din structura lui, asa cum spune mitul. Chiar daca, rand pe rand, diferitele zone mai iau cate o pauza, ca sa-si refaca rezervele de energie, functionarea scoartei cerebrale, in ansamblu, este continua si extinsa pe toata suprafata ei.

Ceea ce s-a teoretizat în acest caz e ca omul foloseşte 10-15% din potenţialul creierului său . Şi asta o consider a fi adevărată nu că işi foloseşte 10% din creier că astfel restul ar muri cu timpul din cauza inactivităţii . Modul cum ne folosim noi de propriul creier e ca şi cum am conduce un Ferrari cu 30km/h cand poţi să-l conduci cu 300km/h şi nu că foloseşti doar volanul ceea ce e incorect .

Ochiul spre exemplu oriunde te-ai duce el captează ca un aparat de fotografiat tot ce vede insă tu la creier primeşti doar o porţiune din "ce a vazut ochiul" . Restul de informaţie rămâne depozitată in subconştient şi nu poate să fie accesată în momentul de fată fără ajutor .

In spatiu nu exista gravitatie

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, expresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Nu e gravitaţia 0 insă probabil e aşa de infimă încât o numim gravitate zero . La fel cum şi la matematică rezultatul împărţirii lui 1 la infinit e 0 însă el este un numar atât de mic încât nu poate fi luat in cosiderare . Întrebarea vine . Ce gravitate e în spaţiu când nu există nici un corp ceresc într-o raza de caţiva ani lumina . Acolo nu există nici o gravitate . Acolo poate fi considerată a fi 0 fiindcă masurarea ei nu poate fi influenţată nici de Pamant , Luna sau orice alta planetă/stea .

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Foarte populara legenda urbana (am invatat asta si la geografie, in clasa a cincea), povestea are diverse variante, care insa au fost puse in discutie in aceste vremuri in care multa lume s-a perindat pe acolo pe sus si a putut constata ce se vede si ce nu se vede din spatiu. Prin urmare, ideile trebuie actualizate, fiinca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi in clasa a cincea. Marele zid chinezesc poate fi vazut de pe orbita terestra joasa, aflata la cca. 215 km inaltime deasupra Pamantului, de unde pot fi zarite, de asemenea, si alte cateva constructii de mari dimensiuni, precum autostrazi sau pistele unor aeroporturi mari. Chiar de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), care orbiteaza la aproximativ 400 km deasupra planetei, se pot distinge marile aglomerari urbane, care se detaseaza clar de fundalul reprezentat de terenul din jur. Stim din sursa sigura ca si piramidele de la Giza sunt vizibile de pe ISS, cu ajutorul unui binoclu; asa afirma astronautul Ed Lu, care le-a vazut cu ochii lui. In schimb, varianta care zice ca Marele Zid Chinezesc ar fi singura constructie terestra care e vizibila de pe Luna? ne pare rau, oamenii de stiinta zic ca nu, nu e vizibila de acolo.

E la mintea cocoşului să vii cu o astfel de precizare . Că Marele Zid Chinezesc e vizibil de pe Luna era probabil o metaforă .

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Ei bine, nu. Nu se incalzesc din cauza asta. de incins, se incing ei, dar datorita unei alte forte. Strabatand atmosfera cu mare viteza, ei imping aerul din fata lor, comprimandu-l. Comprimarea unui gaz duce la cresterea temperaturii lui. Or, in cazul fenomenului despre care vorbim, avem de-a face cu o compresie foarte violenta, deoarece meteoritii "merg" cu viteze foarte mari (care pot atinge 15 km/secunda.) Asadar, compresia este cea care determina cresterea temperaturii aerului din imediata apropiere a meteoritului, iar aerul fierbinte incalzeste, la randul sau, bucata de material cosmic care cade din cer.

Probabil , la fel şi cu celelalte corpuri care intră in atmosfera terestră .

Distanta Pamantului fata de Soare, variabila in cursul unui an, determina existenta anotimpurilor

Evident, cand stai aproape de un foc, te incalzesti mai mult decat atunci cand stai mai departe de el. Apoi, orbita Pamantului are forma unei elipse, deci planeta nu se afla mereu la distanta egala fata de Soare. Si, uite asa, s-a ajuns la concluzia ca departarea la care se afla Pamantului fata de Soare e cea care determina instalarea unui anume anotimp. Pare destul de logic, dar e gresit. Daca am face calculele (ma rog, o sa ne bazam pe cele facute de oameni de stiinta care se pricep mai bine la mate decat noi) am constata ca, atunci cand se afla la periheliu (cel mai aproape de Soare, in decursul unui an), Pamantul ar fi doar cu cateva grade mai cald decat atunci cand se afla la afeliu (la distanta cea mai mare fata de Soare). Insa diferenta intre iarna si vara, in ceea ce priveste temperaturile, e de obicei, mai mare de cateva grade. Iar cand in emisfera nordica e iarna, in cea sudica e vara, si atunci, cum explicam acest fenomen?

Pai, exista o explicatie: nu distanta fata de Soare, ci inclinarea axei Pamantului fata de planul orbitei determina existenta anotimpurilor. Axa de rotatie a Pamantului (linia imaginara care "inteapa" planeta, trecand prin Polul Nord si Polul Sud) nu este perpendiculara pe planul orbitei Pamantului in jurul Soarelui, ci este inclinata intr-un unghi de circa 23,5 grade. Cand in emisfera nordica e vara, axa Pamantului e inclinata catre Soare; planeta primeste mai multa radiatie solara, care incalzeste solul si determina cresterea temperaturii. Cand in emisfera nordica e iarna, axa Pamantului e inclinata in directia opusa Soarelui; razele acestuia, cazand oblic pe suprafata Terrei, incalzesc mai putin eficient suprafata lui, asa ca temperaturile scad. Iar cand aici, in emisfera nordica, e iarna, in cea sudica e vara, caci partea de planeta respectiva e indreptata spre Soare.

Nu am studiat în amănunt acest subiect insă acele cateva grade sunt foarte importante . E singura explicaţie logică pe care o avem şi nu pot crede vorbele unor oameni de ştiinţă care vor şi ei 10 minute de faimă . Măcar dacă veneau cu o explicaţie logică , explicaţie care ar fi facut vechea teorie inutilă însă doar zicând că e incorectă nu e îndeajuns .

Eu mă gândesc la un singur lucru . Ce se întamplă atunci când temperatura oceanelor variază şi cu un grad sau 2 . Este un dezastru ecologic . Exceptând animalele marine de mare adâncime mai toate fiinţele acvatice sunt sensibile la modificarea temperaturii apei . Mai ales recifurile de corali .

Perioada rotaţiei siderale e de aproximativ 24 de ore . Dacă ar fi adevarată teoria lor nu am avea alte anotimpuri in fiecare zi?

Link to comment

am vazut si eu la tv treaba asta cu creierul si e adevarat ,nu ne folosim doar 10 % din el.Noua ne place sa traim cu impresia ca avem un potential mai mare.

Marele Zid Chinezesc a fost catalogat drept singura constructie vizibila de pe luna datorita marimii sale,nu neaparat cu dovezi.L-a vazut lumea mai mare si au zis ca sigur se vede de acolo de sus.

Treaba cu guma de mestecat e total falsa.Acizii gastrici au anumite enzime care pot distruge si fierul in timp.Guma de mestecat se dizolva mult mai repede mai ales ca in stomac mai este si temperatura.

Link to comment

La varsta adulta, neuronii nu se mai dezvolta

Mare parte din dezvoltarea esentiala a creierului are loc in copilarie, e drept. Totusi, spre deosebire de conceptiile vehiculate pana in urma cu cativa ani, creierul adult nu sta pe loc, nu devine static, pierzandu-si plasticitatea care i-a permis sa se modeleze atat de spectaculos in cursul primilor ani de viata... Studiile mai noi au aratat ca, si la varsta matura, neuronii cresc si se transforma, ca raspuns la stimulii oferiti de experientele noi din viata. Cercetari efectuate pe soareci adulti, de catre specialisti neurologi de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), au demonstrat ca dendritele (prelungirile arborescente ale neuronilor, prin care acestia transmit impulsurile nervoase de la o celula la alta a creierului) isi pot modifica dimensiunile. In unele cazuri, dendritele chiar si-au dublat lungimea.

Nu toti neuronii din creierul adult sunt capabili de astfel de performante,. Dar unii o pot face, astfel incat, pe masura ce cercetarile asupra creierului avanseaza, vor fi descoperite, probabil, tot mai multe tipuri de neuroni in stare de modificari structurale de care nimeni, pana in urma cu cativa ani, nu-i credea capabili.

Sursa: descopera

creierul se dezvolta continuu,omul invata cat timp traieste

Link to comment

Nu confundati conceptul de dezvoltare cu cel de regenerare.

Cititi cu atentie, nu este vorba despre regenerarea neuronilor (chestiune care este intr-adevar imposibila) ci de ... intretinerea acestora. Cu alte cuvinte, de exploatarea activa a neuronilor existenti, in asa fel incat ei sa-si dezvolte legaturi si retele care sa le prelungeasca durata de viata.

Oricum, pe masura ce mor, neuronii sunt inlocuiti de celule de sustinere, celule gliale ... nu ramane un "gol" in cap asa cum ati putea sa va imaginati :)).

Capacitatea noastra de a utiliza infrastructura: ... ramane de 10-15%! imi pare rau, este vorba doar de o reformulare a mitului. Niciodata nu s-a afirmat ca omul foloseste mereu acelasi 10%!.

Ca sa explic metaforic si mai usor de inteles, e vorba de capacitatea hardului fata de cea a procesorului. Adica avem un hard maret in comparatie cu performantele de care este capabil procesorul. Evident ca toate ariile corticale sunt folosite si stimulate, evident ca nu exista zone inactive in creier. Doar ca in activitate, in total, nu depasim 15%. Orice overloading produce daune iremediabile la nivelul procesorului. Asta e.

Link to comment

Ce aveti ma,de unde sa stie astia de la descopera astia,au facut o multime afirmatiile astea si astia vin sa le distruga pe toate,ei..la aia cu meteoritul CHIAR se freaca de aer,pt ca au fost o multime de nave spatiale in misiuni care nu au fost terminate la bun sfarsit care au luat foc in timp ce cadeau spre pamant..este cum ai zice ca Oamenii defapt nu traiesc pe pamant ci este o gaura neagra care ne arata un univers fals..hai mai lasama cu stiri destea,totul ce au scris ei e ca sa inmulteasca nr. de idioti din lume

Link to comment

Marele zid chinezesc e singura constructie vizibila din spatiu

Meteoritii se incalzesc datorita frecarii cu aerul, atunci cand intra in atmosfera

Guma de mestecat se digera in 7 ani

Despre Zidul Chinezesc am crezut si eu mult timp ca este singura constructie vizibila din spatiu, apoi am aflat ca era doar o "scorneala" prin care se arata maretia acestuia. In legatura cu meteoritii, asa credeam, ca se incalzesc din cauza frecarii cu aerul. Cu guma m-am lamurit cu mult timp in urma, cand am inceput sa descopar ca nu se lipea pe unele scaune, mese si mai stiu eu ce obiecte.

Link to comment

La afirmatia cu neuronii mi se pare ceva corect ... asa am invatat si la biologie la scoala ca se dezvolta dar foarte greu .. altfel ce s-ar intampla ... ?

La faza cu 10% din creier eu zic ca este o gresala de exprimare ... nu folosim 10% din creier .. adica din volumul total al creierului .. ci ne concentram in proportie de 10% fata de maximul posibil si eu zic ca este adevarat ... altfel de ce sunt unii mai destepti ca altii ? sau au putere de concentrare cu mult mai mare ca altii ? ..

La mitul cu meteoritii nu sunt de acord .. si frecarea are un rol important in aprinderea meteoritilor ... altfel de ce la fizica este si forta de frecare luata in seama ? e adevarat ca trebuie "sa se frece" cu ceva acel corp , iar in cazul meteoritilor acel lucru este aerul ...

La faza cu anotimpurile. Nu pot sa cred asa prostie .. adica distanta pamantului fata de soare nu este importanta ? chiar daca este inclinata planeta cu 23.5 grade tot primeste si cealalta emisfera lumina , corect ? radiatiile solare tot ajung pe planeta pentru a o incalzi ... in fine ... si inclinatia si distanta conteaza .. dar mai mult distanta fata de soare ...

La faza cu guma. =)))) adica daca mananci numai gume vreo 3 zile apoi te duci la wc vei face o guma ? logic ca e gresita afirmatia .. defapt nici nu auzisem de ea pana acum ..

@ interesante toate , dar unele nu cred in ele se bat cap in cap afirmatiile ...

Link to comment

Nu confundati conceptul de dezvoltare cu cel de regenerare.

Cititi cu atentie, nu este vorba despre regenerarea neuronilor (chestiune care este intr-adevar imposibila) ci de ... intretinerea acestora. Cu alte cuvinte, de exploatarea activa a neuronilor existenti, in asa fel incat ei sa-si dezvolte legaturi si retele care sa le prelungeasca durata de viata.

Oricum, pe masura ce mor, neuronii sunt inlocuiti de celule de sustinere, celule gliale ... nu ramane un "gol" in cap asa cum ati putea sa va imaginati :)).

Capacitatea noastra de a utiliza infrastructura: ... ramane de 10-15%! imi pare rau, este vorba doar de o reformulare a mitului. Niciodata nu s-a afirmat ca omul foloseste mereu acelasi 10%!.

Ca sa explic metaforic si mai usor de inteles, e vorba de capacitatea hardului fata de cea a procesorului. Adica avem un hard maret in comparatie cu performantele de care este capabil procesorul. Evident ca toate ariile corticale sunt folosite si stimulate, evident ca nu exista zone inactive in creier. Doar ca in activitate, in total, nu depasim 15%. Orice overloading produce daune iremediabile la nivelul procesorului. Asta e.

Daca am folosi 100% mereu ar fi naspa :D uita-te la procesor cand joci mu, e full :)).

Devine din ce in ce mai celebra fraza spusa de un nene "Everything we know about this world is wrong".

Mereu o sa descoperim altceva si nimik nu o sa fie batut in cuie niciodata.

Meteoritii aia nu se incalzesc din cauza frecarii cu aerul ci din cauza comprimarii lui, pai sincer e cam acelashi lucru, la comprimare automat forta cu care comprimi freaca continutul comprimat :D

Sincer asta de mai sus mi se pare in plus .

Link to comment

Treaba cu 10% din creier , o cred adevarata am vazut si pe Discovery , nu va credeti "inculti" asa este, nu ne folosim mai mult de 10% din creier, chiar daca nu credem asta creierul are 9 miliarde de neuroni.

Link to comment

dar de ce am vrea sa utilizam mai mult decat e nevoie ? adica, de ce sa putem calcula 135465984985439 la puterea a 18-a in timp ce cantam la pian...cand putem inventa un aparat care sa faca asta pentru noi >:). inteligenta nu consta neaparat in memorarea sau efectuarea calculelor intr-un timp scurt. autistii (unii din ei) pot efectua calcule extrem de complicate dar nu sunt in stare sa inteleaga lucrurile simple.

e mai bine sa functionam dupa modelul "tanc rusesc/pusca AK47". rudimentar, incet dar greu de distrus.

Link to comment
Guest stefteo21

Aceasta conceptie gresita se datoreaza, pesemne, expresiei "gravitatie zero" prin care e descris mediul din interiorul navelor spatiale. E adevarat, gravitatia scade cu patratul distantei fata de Pamant, dar nu devine niciodata nula. Gravitatie exista peste tot, chiar si in spatiu. Astronautii par sa pluteasca pentru ca, in realitate, ei sa afla in cadere libera continua spre Pamant, miscarea "in jos" e completata de o miscare continua pe orbita terestra, o miscare laterala, sa zicem. Ei cad dar, fiindca sunt purtati mereu lateral, nu ajung niciodata sa dea cu fundul de podea.

Asta n-o stiam... de fapt nici una nu o stiam, dar asta mi se pare cea mai interesanta. Mituri false sunt in toate domeniile cum ar fi : " atunci cand e cutremur trebuie sa stai sub tocul usii" => cica e fals si chiar foarte periculos fiindca grinda de deasupra tocului usii este foarte instabila si se poate deplasa de la locul ei si sincer nu cred ca ti-ai dori asta.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...