Jump to content
0ne

Partidele, convocate de Băsescu la Cotroceni pe tema referendumului

Recommended Posts

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele şi grupurile parlamentare, pentru lunea viitoare, la Palatul Cotroceni, pentru consultări legate de modificarea Constituţiei şi de prevederile ultimului referendum naţional adoptat de români, privitor la trecerea la un legislativ unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300 de reprezentanţi.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, consultările vor începe la ora 15.00, lunea viitoare.

Conducerile celor două Camere legislative au respins, recent, solicitarea PDL privind constituirea unei comisii de revizuire a Constituţiei pentru transpunerea dispoziţiilor ultimului referendum naţional, împotriva demersului democrat-liberalilor votând reprezentanţii PSD şi ai PNL.

La referendumul naţional din 22 noiembrie 2009, 77,78% din alegători s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane, prezenţa fiind de 50,95%.

Conform articolului 150 din Constituţie, revizuirea legii fundamentale poate fi iniţiată de preşedintele ţării la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Antena3

Super! Adica mai pe scurt nu ii convine reducerea numarului de parlamentari si vrea sa anuleze decizia :).Cat de cretin sa fi sa ii chemi pe parlamentari si sa ii intrebi?Ba vreti sa plecati unii din voi?A Nu?A k atunci.Anulam referdumul.

Link to comment

Eu am votat NU pentru referendum... eu nu vreau reducerea numarului de parlamentari, pentru ce ? si asa ca se zicea de parlamentul unicameral, bai fratilor eu zic sa facem marea adunare nationala si ne-am scos... mai punem si presedinte pe 10 ani si inchidem granitele.

Link to comment

ok si daca in loc de X membrii ai partidului Y sunt X/2 cu ce ne ajuta pe noi ? banii o sa ii fure si o sa ii imparta ... oricum banuiesc ca o sa ramana tot aceeasi proportie de parlamentari de la toate partidele nu ?

dar totusi poate e mai bine cu referendumul asta ..

@ pune si tu sursa calumea ..

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...