Jump to content
Random Hero

Cât de periculoase sunt desenele animate pentru copii

Recommended Posts

Copiii petrec 20 de ore, săptămânal, în faţa televizorului şi a calculatorului. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Educaţia 2000+ şi UNICEF, pe un eşantion de 392 de părinţi din Bucureşti, Mureş, Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban.

Aşadar, personajele precum Dexter, Tom şi Jerry sau Diavolul Tazmanian sunt extrem de prezente în viaţa copiilor, deoarece desenele animate ocupă un loc primordial în preocupările lor. Psihologii susţin că animaţiile reprezintă un stil de viaţă, un model pentru cei mici. "Sunt puţine desene animate care educă. De regulă, acestea creează o stare de irascibilitate, de nervozitate sau chiar de depresie. Luăm bine-cunoscutele personaje Tom şi Jerry. Sunt copii care se bucură atunci când motanul Tom ia bătaie, dar de cele mai multe ori aceste conflicte între cele două personaje le provoacă celor mici starea de depresie", spune Lena Rusti, psihoterapeut.

Specialistul completează că minorii au, de cele mai multe ori, tendinţa de a copia tot ce văd.

Desenele creează dependenţă

Psihoterapeutul Lena Rusti spune că, după vârsta de doi ani, un copil începe să conştientizeze ceea ce se întâmplă în jurul lui.

"La început sunt atraşi de lumini, mişcare, zgomote, după care apare fenomenul de imitaţie. Copiii au nevoie de un model, iar dacă părintele lasă copilul în faţa televizorului fără a-l supraveghea, atunci micuţul îşi va alege drept model de viaţă unul dintre personaje", spune psihologul. Mai mult, personajul animat îndrăgit nu este ales la întâmplare. Acesta trebuie să răspundă nevoilor copilului. Astfel, un minor care se simte marginalizat de părinţi din cauza unui frate mai mic va fi atras de desenele în care apar fraţi şi unde aceştia se luptă pentru a fi apreciaţi de părinţi. "Adulţii trebuie să conştientizeze un alt efect negativ al desenelor animate. Acestea creează dependenţă, iar copilul va deveni agresiv atunci când i se va spune că este târziu, trebuie să se bage la somn sau trebuie să mănânce", subliniază specialistul Rusti.

Stabilirea unui program - evită durerile de cap

Psihoterapeutul spune că una dintre cele mai mari erori făcute de adulţi este că aceştia văd în desene un ajutor. Dimpotrivă, susţine Rusti, acestea pot schimba personalitatea minorului. Aşadar, părinţii îşi lasă copilul în faţa televizorului fără a-l supraveghea.

"De cele mai multe ori, copiii vorbesc despre ceea ce se întâmplă. Părinţii ar trebui să acorde importanţă spuselor, pentru că, dacă micuţii folosesc cuvinte violente, atunci ar trebui să aibă anumite semne de întrebare în legătură cu desenele animate", spune Lena Rusti.

Specialistul adaugă că ideal ar fi ca atunci când copilul se uită la televizor, părintele să stea lângă el şi să discute împreună despre ceea ce se întâmplă pe micul ecran. Un alt aspect destul de important este stabilirea dinainte a unui program de uitat la desene animate, pentru a evita ţipetele şi plânsetele. "Copilul trebuie anunţat de la început: «Te uiţi 30 de minute la televizor, după care ne jucăm, facem baie sau mergem la culcare»", explică specialistul.

sursa: infoportal

____________________

Nu inteleg: Tom si Jerry au ajuns sa fie considerate desene animate "nocive", dar nimeni nu pomeneste nimic de ce se afla, de exemplu, pe Disney Channel: cand am auzit de program am crezut ca se dau desene animate in tema cu titlul, care apartin companiei Disney, dar ei dau niste seriale tampite in care la 5 ani esti invatat sa ai intalniri cu baieti/fete sau alte chestii. Astea nu dauneaza?

Link to comment

degeaba dau vina pe desene animate. tot parintii sunt de vina pentru comportamentul copiilor. si eu am crescut cu cartoon network si nu pot sa spun ca am profil de criminal in serie sau tendinte violente -_-

Pai noi nu ne uitam la desene cu Dragon Ballz sau celalalte de pe disney channel , la noi erau desenele de baza cu Tom & Jerry , ala cu strutsu de alerga repede , Scooby Doo oarecum si alea nu cred ca erau desene violente sau sa provoace dependenta.

Mai nou acum prin preajma blocului meu s-a facut un loc de joaca , acolo vin numai mamici (bune) cu copii sa se joace , iar daca esti atent sa vezi ce scot din gura , ramai :blink: .....

Link to comment

Deci desenele astea animate sunt ceva care surclaseaza drogurile cand e vorba de pericol in cazul copiilor . Un copil de 4-8 ani care se uita eu stie la DBZ , Sailor Moon si ce dracu mai e ca eu cu astea am crescut are foarte mari sanse sa devina criminal in serie .

Hai totusi sa fim seriosi cum poti sa scoti o astfel de imbecilitate ? Cine naiba tot scoate ideile astea cu jocurile , desenele , calculatorul , privitul pe fereastra si cantatul la luna? Serios de deja un fenomen penibil . Orice in ziua de azi e nociv . Copilul trebuie pana la varsta de 18-20 de ani tinut intr-o camera perfect sterilizata ca alea de la nebuni cu tapiterie pe pereti si singura cale de a te distra sa fie cititul cartilor .

Cat de cretin sa fii ca parinte sa dai vina pe desene pentru comportamentul copilului tau?

Desenele sunt violente? Tati desenele alea au un rating . DESENELE ANIMATE NU SUNT PENTRU COPIII SUB 15 ANI MEREU . Sunt unele desene psihologice sau mister care rivalizeaza si cele mai renumite filme sau care le surclaseaza fara drept de apel .

Link to comment

Adevarul e ca nu toate desenele sunt pline de violenta, sunt unele exceptii cum ar fi Tom si Jerry, Transformers Animated, Spectacular Spiderman dar chestia este ca aceasta categorie de desene abia apare pe un canal de desene. Toate desenele din zilele astea sunt prost facute, nu au nici un sens, glumele sunt prea nesarate si eu cred ca motivul pentru care sunt asa este din cauza faptului ca producatori de desene cred ca unii copii sunt atat de prosti incat vor copia pana si cele mai mici gesturi care au un pic de violenta, cum ar fi sa arunci cu mingea la un copil. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca toate canalele de desene au mai multe showuri cu adolescenti decat desene. ALO??????? ACELE SHOWURI SUNT PT ADOLESCENTI NU PENTRU COPIII si sunt o gramada de aceste showuri, cum ar fi pe Disney Channel. Recunosc ca neatentia parintilor joaca si ea un rol in aceasta problema, dar cand vad ce desene sunt acuma, imi vine sa borasc.

Ce s-a intamplat cu desenele alea misto din anii 90 ? Imi amintesc de un desen numit animaniacs si ala era printre cele mai bune. Era, pe langa distractiv, si educativ pentru ca aveau un cantec despre tarile lumii, despre presedintii Statelor Unite etc. si o lectie de morala la fiecare episod. Acelea sunt desene adevarate, dupa parerea mea. In concluzie, desenele animate trebuie sa faca parte din copilaria fiecarui om, numai daca sunt amuzante, interesante si bine facute.

Link to comment

Adevarul e ca desenele actuale sunt numai cu bataie ..de rahat

@unde-i frate viata cu louie,tom si jerry,ala cu pasaroiul si pisica de scapau lumea de blesteme haha prea tare..sunt destul de multe..acum doar ben10 si dalea de se omoara

Daaa, se numea "Wunchpunch" :X

ON: Nu desenele sunt responsabile de violenta infantila, dar si ele au o contributie semnificativa. Copiii imita tot ce vad in jurul lor. Degeaba au niste parinti grozavi care le dau o educatie buna, daca vad in desene alti copii care au un comportament negativ. Asa cum isi cumpara tricouri cu Hannah Montana, asa iau ca exemplu si bataile intre eroii altor desene.

Link to comment

Daaa, se numea "Wunchpunch" :X

ON: Nu desenele sunt responsabile de violenta infantila, dar si ele au o contributie semnificativa. Copiii imita tot ce vad in jurul lor. Degeaba au niste parinti grozavi care le dau o educatie buna, daca vad in desene alti copii care au un comportament negativ. Asa cum isi cumpara tricouri cu Hannah Montana, asa iau ca exemplu si bataile intre eroii altor desene.

Erau smechere desenele alea :))

Mda, copiii reproduc in lumea reala ceea ce vad la televizor. Unul de 7 ani din clasa I isi dadea singur pumni in fata spunand ca el "sunt 2" si ca trebuie sa il bata pe celalalt. Tipic romanesc. Daca stam sa analizam unele desene din alte tari constatam ca sunt educative, nu ca la noi.

:tiphat:

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...