Jump to content
Random Hero

Sindicatele ameninţă cu greva

Recommended Posts

Posted

Confederaţia Cartel Alfa şi patronatul UGIR-1903 "somează” executivul să elaboreze, în cel mult două săptămâni, o ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea măsurii de sprijinire a şomajului tehnic. În caz contrar, sfârşitul lunii va însemna începutul protestelor.

Anul trecut, executivul a fost de acord ca, pentru aproape un milion de angajaţi care au stat acasă cu 75% din salariu, statul să plătească contribuţiile sociale şi să-i scutească de impozite timp de trei luni, a declarat ieri preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, "măsura a costat statul 300 de milioane de lei, iar dacă n-ar fi fost aplicată, România ar fi ajuns la 1,3 milioane de şomeri”.

Întrucât cheltuielile statului cu angajaţii disponibilizaţi s-ar ridica la aproape 500 de milioane de lei anul acesta, dacă va sprijini din nou şomajul tehnic, executivul ar economisi de fapt 200 de milioane de lei, a explicat Hossu.

La rândul său, preşedintele UGIR, Cezar Corâci, a spus că-i va cere premierului să ia şi alte măsuri anticriză, între care scutirea de la plata impozitelor pentru patronii care fac angajări în perioada aceasta.

Dacă executivul nu va ţine cont de cererile lor, sindicaliştii ameninţă că vor intra în grevă generală de la sfârşitul lunii, nemulţumiţi şi de cele 100.000 de disponibilizări de la stat.

sursa: infoportal

___________________

An nou, greve noi...

Guest LoLz0o0r
Posted

Degeaba pe mine tot nu ma impresioneaza cum nici cei de la cfr :)

Posted

Cred c astia se trezesc dimineata cu chef de greva... numai greve avem da pentru ce nu stiu... bucuria elevilor .... celor de clasa a 12 a care asteapta bacul nu cred c e o bucurie .. ma rog nu pentru toti

Posted

Ce bucurie pentru elevi ...

Nici nu stiu ce sa zic in legatura cu grevele astea ...

Iti spun eu,o harababura totala,pentru noi,elevii ,este bine :) deoarece luam o pauza ,ne relaxam,dar nu inteleg pentru ce fac profesorii aceasta greva?Defapt o fac degeaba,pentru ca salariile nu cresc ,"primele " nu vin...pe scurt ,nu le aduce niciun beneficiu.

Posted

OOO hai cu greva :> mai scapam si noi de scoala

Posted

astia isi bag joc de noi cu grevele lor , totusi isi cer drepturile...

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...