Jump to content
popica

Ion Iliescu: "Nu regret executarea lui Nicolae Ceauşescu“

Recommended Posts

Ion Iliescu era convins că dictatorul va fi executat atunci când s-a luat decizia judecării lui.

A venit la putere pe 22 decembrie 1989 pe un val de popularitate nemaiatins de niciun alt politician român. În mai 1990, a câştigat primele alegeri libere de după căderea comunismului cu un procent de 85% din voturi. În acelaşi timp, a apărut împotriva sa o puternică mişcare contestatară care nu s-a stins nici astăzi, 20 de ani mai târziu.

Acuzat de confiscarea Revoluţiei, de colaborare cu serviciile sovietice, de instituirea unui regim neocomunist, Ion Iliescu mai câştigă două runde de alegeri prezidenţiale, în 1992 şi 2000. A început ca un preşedinte al unei ţări parte a Pactului de la Varşovia, dar şi-a încheiat ultimul mandat ca lider al unui stat membru NATO, pe cale de a intra în Uniunea Europeană. Ion Iliescu, personajul fără de care nu este poate scrie istoria tranziţiei româneşti.

Ovidiu Nahoi: Multe dintre evenimentele de acum 20 de ani au rămas neexplicate, altele sunt contestate. În aceste două decenii, aţi aflat informaţii noi care să vă zguduie, să vă facă să regândiţi dintr-o altă perspectivă tot ce s-a întâmplat atunci?

Ion Iliescu: În primul rând este vorba despre abordări politice care reflectă diferite interese. Nu este vorba despre fapte. Ideea de revoluţie nu se poate contesta. Unii nu înţeleg conţinutul acestui termen, alţii o fac intenţionat pentru a-i contesta pe cei care au fost atunci în miezul evenimentelor şi şi-au asumat riscuri. Desigur, nu poate fi exclusă conjunctura internaţională de atunci. Dar a contesta caracterul profund al mişcării populare este, cred, o chestiune de lipsă de demnitate naţională. Că evenimentele din România erau influenţate de tot ce se întâmpla pe plan mondial, asta este clar.

O.N.: E la fel de clară prezenţa serviciilor străine?

I.I.: Credeţi că se întâmplă evenimente de asemenea amploare într-o ţară, fără ca serviciile străine să nu fie prezente? Să nu ne facem iluzii.

Ion M. Ioniţă: S-a vorbit despre serviciile sovietice, maghiare...

I.I.: Da, dar se vorbeşte şi de servicii occidentale. Dar nu poţi pune pe seama lor ridicarea populară. Şi nici pe seama acelor turişti ruşi despre care se spune că se plimbau prin ţară.

O.N.: Ce rol le acordaţi acum?

I.I.: Total marginal.

I.M.I.: Unele mărturii vorbesc depre 20.000 de turişti sovietici în decembrie '89.

I.I.: N-are importanţă! Serviciile nu puteau determina ieşirea în stradă a oamenilor, dacă nu erau cauze profunde, interne. Eu am spus, în România se crease o situaţie revoluţionară, se acumulaseră nemulţumiri interne uriaşe, oamenii voiau să scape de acel regim tiranic.

I.M.I.: Regretaţi executarea lui Ceauşescu în ziua de Crăciun?

I.I.: Nu am de ce să regret. El a plătit pe merit, pentru că era principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar, din punct de vedere politic, ar fi fost de preferat să fi putut avea un proces normal.

I.M.I.: Procesul pare un proces stalinist, din 1938.

I.I.: Nu stalinist, dar a apărut ca un proces într-o situaţie excepţională.

I.M.I.: În care apărătorul devine principal acuzator.

I.I.: A fost un proces excepţional, într-o situaţie excepţională.

O.N.: Dumneavoastră ştiaţi, înainte de declanşarea procesului, că or să-l judece şi or să-l şi împuşte?

I.I.: Nu dragă, pe 24 am luat noi decizia. Am văzut că a trecut noaptea de 22 spre 23, noaptea de 23 spre 24, mureau oameni cu fiecare oră de întârziere. Atunci a apărut o asemenea idee, că cei care execută o asemenea diversiune o fac legaţi de un crez. Ceauşescu, dacă ar fi fost prins în sediul Comitetului Central, ar fi fost linşat. Asta ne-ar fi fost favorabil nouă.

O.N.: Nu trebuia să vă mai asumaţi răspunderea.

I.I.: Da. Dar atunci, orice întârziere ne costa vieţi omeneşti. Şi am zis, indiferent în ce condiţiuni, un proces, chiar improvizat, este forma juridică bazată pe legile lui Ceauşescu, pentru a lua o decizie dramatică.

O.N.: Ştiaţi că o să moară?

I.I.: Eram convins. Atunci, orice complet nu putea să nu-l judece şi să nu-l condamne, conform legilor.

I.M.I.: Judecătorul s-a sinucis mai târziu...

I.I.: Bun, sigur, nici pentru ei nu a fost simplu să fie într-un asemenea proces. Dar care putea fi deznodământul?

I.M.I.: Decizia de a iniţia procesul a fost cea mai grea pe care aţi luat-o?

I.I.: Sigur că nu era simplu. Voican chiar relatează că eu am fost cel mai ezitant din acest punct de vedere. Eu nu sunt un tip crud, răzbunător.

I.M.I.: Dar aţi avut o lungă relaţie cu Ceauşescu. El v-a promovat.

I.I.: El m-a şi promovat, aşa este.

O viaţă în politică

Născut pe 3 martie 1930, Ion Iliescu devine, după o perioadă dificilă, o stea în ascensiune a Partidului Comunist. Între 1967 şi 1971 a fost ministru pentru problemele tineretului, iar în ultima parte a anului 1971 ocupat funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR. Cade în dizgraţia lui Nicolae Ceauşescu care îl acuză de ?intelectualism" la întoarcerea dintr-o vizită în China şi Coreea de Nord. Iliescu nu se arătase entuziasmat la ideea lui Ceauşescu de a introduce în România modelul nord-coreean. Ziua de 22 decembrie 1989 îl găseşte ca director al Editurii Tehnice. Fondator al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, devine preşedinte al acestui organism.

Nu ştiu cine a tras după 22 decembrie 1989"

I.M.I.: Dar, după ce aţi devenit preşedinte şi lucrurile s-au calmat, aţi încercaţi să lămuriţi misterele Revoluţiei?

I.I.: Asta nu ţine de o lămurire individuală. Eu am solicitat Procuraturii să cerceteze aceste lucruri.

I.M.I.: Dar dumneavoastră personal nu aţi vrut să ştiţi ce s-a întâmplat? Vi se aruncă în spate, domnule Iliescu, morţii de după 22 decembrie.

I.I.: Asta este o campanie politică vulgară.

I.M.I.: Dar dumneavoastră trebuie să aveţi o explicaţie. Cine i-a omorât pe acei oameni?

I.I.: S-a tras în noi. Adică noi nu eram interesaţi să ştim cine a tras în noi?

I.M.I.: Aveţi un răspuns pentru întrebarea ?Cine a tras în noi?"

I.I.: Nu. A fost tema tuturor analizelor făcute de Procuratură. Eu nici nu am intrat în aceste detalii. A fost şi drama de la Sibiu, unde cei de la Securitate s-au împuşcat cu cei de la Armată.

O.N.: Aţi spus atunci că există terorişti care trăgeau din toate poziţiile. Cine v-a spus acest lucru?

I.I.: Asta trăiam noi în noaptea de 22. Eram la etajul 11 în Televiziune. Biroul era spre strada Pangrati. S-a tras dinspre Pangrati. Ne-am mutat vizavi, în biroul vicepreşedintelui Puşcaş. A început să se tragă din partea cealaltă, dinspre Dorobanţi. În noaptea aceea, eram obiectul tirurilor din toate direcţiile. Asta am vrut să spun.

O.N.: Credeam că vorbiţi despre nişte tipi superantrenaţi...

I.I.: Eu vorbeam despre situaţia în care ne aflam noi. Dar toată această chestiune are o singură explicaţie. A existat un grup restrâns. Am văzut şi la Alex Mihai Stoenescu şi la alţii tot felul de supoziţii. Că ar fi fost străini. Nu ştiu. E suficient să fi fost un grup restrâns de profesionişti care să fi declanşat procesul. După aceea, el s-a extins ca un bulgăre de zăpadă. Am văzut, s-au împuşcat între ei, camarazi din unităţile militare suspectându-se reciproc.

I.M.I.: Se mai putea întoarce situaţia atunci?

I.I.: Bineînţeles că nu.

Falimentul comunismului

Concluzia mea finală a fost că, în 1989, acest sistem a falimentat pe două planuri. În plan politic, pentru că, atunci când a apărut ideea de socialism, se credea că societatea va evolua consolidând structurile democratice şi realizând o democraţie mai profundă, populară, în care controlul maselor asupra suprastructurii politice să fie factorul de bază al funcţionării democraţiei.

Dar, ulterior, suprastructura politică a pus mâna pe toate pârghiile de control şi a degenerat într-un tip de despotism oriental. Pentru că Rusia nu avea altă tradiţie. A fost despotism ţarist şi apoi a căpătat alt ambalaj, despotismul sovietic. Al doilea eşec a fost în plan economic. E ?meritul" lui Stalin de a ignora piaţa, de a confunda piaţa cu capitalismul. Or, piaţa a precedat cu mult capitalismul. Capitalismul a extins relaţiile de piaţă la nivelul întregii sociatăţi şi ăsta a fost un pas înainte.

În ultimii 20 de ani, România a trecut prin două momente-cheie: 1989 falimentul societăţii care a ignorat piaţa, iar acum trăim această criză economică mondială, când a falimentat o altă abordare extremă şi anume fetişul pieţei şi ignorarea unor măsuri de reglementare, inclusiv implicarea statului în asemenea chestiuni.

Nu cred că Militaru era agent sovietic"

O.N.: De ce l-aţi numit pe generalul Nicolae Militaru ministru al Apărării? Nu ştiaţi că era suspectat ca fiind agent KGB?

I.I.: Nu şi nici nu cred chestia asta. Poate că o fi fost suspectat, dar eu nu cred că era agent sovietic. Noi suntem acum sclavii unor abordări securistice. Nu tot ceea ce spuneau Securitatea şi Ceauşescu era adevărat. Prima reacţie a lui Ceauşescu în momentul în care a văzut ceea ce se întâmpla la Timişoara a fost să spună că este mâna ?agenturilor". Eu nu cred că un general român putea să fie agent al serviciilor ruseşti. Mai ales că sentimentul acesta antirusesc era la noi prezent, chiar comunişti fiind. Când Gheorghe Gheorgiu-Dej a lansat noua orientare din 1964, de ce s-au unit toţi românii? Ca şi la Ceauşescu în 1968? Era în joc sentimentul naţional puternic al nostru.

I.M.I.: Dumneavoastră aţi luat decizia de a-l numi pe Militaru? Când şi de ce?

I.I.: Nu numai eu, împreună. Această decizie a fost determinată de comportamentul lui Guşă. El stătea de o zi şi ceva în sediul Comitetului Central alături de Iulian Vlad. Noi, după noaptea de 22/23 decembrie petrecută la televiziune sub foc continuu, am venit la Armată pentru că acolo era Comandamentul Marelui Stat Major şi am văzut că lipsea tocmai şeful. Şi am zis să vină Guşă.

Când a venit Guşă, în noaptea de 23 spre 24 dimineaţa, eram câţiva acolo, cu Petre Roman, cu Silviu Brucan, cu Voican Voiculescu şi alţii şi ne-a prezentat Guşă o informare. Am simţit că era total aerian şi că era speriat. Mai mult, mi s-a adresat mie ca să ies la televiziune ca să mă adresez populaţiei Bucureştiului să spun să se retragă toţi de pe străzi, să lase Armata să facă ordine.

I-am spus: ?Măi omul lui Dumnezeu, dumneata eşti inconştient? Indiferent cine ar ieşi să spună aşa ceva ar fi tratat ca un instrument al instaurării unei dictaturi militare!".Revoluţia era făcută de cei de pe stradă, cum să le ceri aşa ceva?

O.N.: Dumneavoastră preferaţi ca oamenii să stea în stradă? Erau victime!

I.I.: Nu e vorba de preferinţă. Dar asta era starea de spirit atunci. Cum să le spui acestor oameni, daţi-vă la o parte că vine Armata să facă ordine?

I.M.I.: Mai apare un eveniment. Uciderea celor de la USLA despre care s-a spus că a fost instrumentată de Militaru pentru a scăpa de cei care ar fi cunoscut că era agent sovietic.

I.I.: Astea sunt speculaţii. Eu nu cred aşa ceva. N-am stat să cercetez asemenea chestiuni.

Testul Adevărului

1 Numirea unui general. Eu l-am cunoscut pe Militaru când era ministru adjunct la Consum, la începutul anilor '80. Atunci am stat de vorbă cu el, cu generalul Ioniţă, pe care îl cunoşteam din '46 . Militaru era un om cu experienţă, condusese Marele Stat Major şi Armata a IV-a. A prevalat această opţiune pentru un om care avea şi această poziţie anti-Ceauşescu.

2 Diversiunea militară. Nu s-a tras înainte de ora 6 şi 30 de minute. La ora 5 când eu am ajuns la Comitetul Central şi m-am adresat din balcon, nici vorbă de aşa ceva. Pe la 5 şi jumătate am căutat un loc unde să putem să scriem ceva, un document al Revoluţiei Române. Ne-am găsit un birou pe la etajul 3 şi am apucat să scriem cam jumătate. Dar n-am apucat să terminăm când s-a tras o primă rafală.

3 Drumul spre televiziune. Alex Mihai Stoenescu spune că eu aş fi căutat să iau legătura cu ambasada sovietică atunci când am plecat de la Casa Scânteii şi că aş fi vrut să ascund că m-aş fi oprit pe acasă. M-am dus acasă să-mi las maşina. M-au însoţit vreo 10-15 colegi, din Editura Tehnică şi din Ministerul Culturii. Soţia a vrut să mă invite să mănânc ceva înainte să plec la Televiziune. Dar nu am mai intrat în casă. Am plecat direct la televiziune. S-a spus că atunci am încercat eu să iau legătura cu sovieticii. E o tâmpenie. Trebuia acreditată suspiciunea că Iliescu era un agent ascuns.

4 Convorbirea cu sovieticii. Pe 22 nu eu i-am căutat, ei au sunat. La ambasadă era un locţiitor al ambasadorului pe care îl chema Popov, un basarabean. El s-a interesat. I-am spus că ne-am adunat şi începem să ne constituim ca o structură a noii puteri. A filmat Adrian Sârbu. Mi s-a făcut legătura la telefon cu acest Popov. Atât.

5 Legătura cu Gorbaciov. S-a spus că aş fi fost coleg cu Gorbaciov. Asta, într-un fel mi-a ridicat cota de popularitate în ţară. N-am fost. Am fost colegi de generaţie, el a studiat la Universitate, eu la Institutul Energetic. Cine îşi punea atunci problema cine va fi Gorbaciov, cine va fi Iliescu? Eram nişte studenţi amărâţi. Am avut un coleg celebru, Li Peng, care avea să devină premier al Chinei. Cu Li Peng am fost coleg de grupă.

Link to comment
Share on other sites

I.M.I.: Regretaţi executarea lui Ceauşescu în ziua de Crăciun?

I.I.: Nu am de ce să regret. El a plătit pe merit, pentru că era principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar, din punct de vedere politic, ar fi fost de preferat să fi putut avea un proces normal.

Aaa nu il regreti ?;;)

Pai hai sa te omoram si pe tine .

Nenea asta la varsta lui nu are ce face , mai bine ar lasa politica la o parte ca sunt altii la rand la furat .

Link to comment
Share on other sites

bucuresti = gara de nord -> romana -> unirea

stanga - dreapta - sus - jos

cine si cand au fost facute toate?

eh...detalii detalii, noi suntem pe forum si stim tot

Link to comment
Share on other sites

Poporul care isi omoara conducatorul este blestemat sa aiba parte numai de necazuri multi ani.

Totul a fost spontan.

Voi realizati daca nu ar fi fost executat C. si printr-o minune ar fi trait si astazi, cat de repede s-ar fi solutionat anumite foste "dosare" doar prin simpla sa marturie ? Oh well...life is life... nana nanana...

@eseeet_ : ce sig "cul" ai tuh.

Link to comment
Share on other sites

pe cine dracu mai intereseaza ce prostii debiteaza nenorocitu asta?

nenorocitul asta e in spatele lui geoana si daca geoana devine presedinte <trage singur concluzia>. si da ma pyro, mie imi pasa daca o sa iasa din nou la guvernare iliescu, cel care, repet, a adus mineriada, si cel care a facut atatea rahaturi. paradoxal e ca unii idioti zic ca ar vota orice, dar nu basescu, fara sa se gandeasca insa cine e geoana (sau cine nu e), cine e psd-ul si ce a facut.

1. aia nu a fost judecata

2. iliescu ar merita mai mult executarea decat ceausescu.

+1

Aaa nu il regreti ?;;)

Pai hai sa te omoram si pe tine .

Nenea asta la varsta lui nu are ce face , mai bine ar lasa politica la o parte ca sunt altii la rand la furat .

andixe termino! incepi sa ai mai multi x decat prevede legea :P

pentru tine, vorbim in topicul cu lineage daca e :beer:

Sincer ? mai bine traiam pe vreamea lui Ceasca ... chiar daca atunci cand prindeai un mar era un lux...

daca tot esti asa dornic de comunism iti sugerez o "vacanta" in cuba :)

o zi buna :tiphat:

Link to comment
Share on other sites

daca vreti ca oameni ca iliescu sa nu mai conduca tara nu il votati pe geoana,in loc sa il promovati pe cel care ar aduce tara in dictatura mai bine nu va duceti la votat,si daca vreti sa nu castige geoana votatil pe basescu

Link to comment
Share on other sites

Generalul Militaru, spionul ucigaş

După ce Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării, Nicolae Militaru a ordonat uciderea celor care-i dovediseră trecutul de spion. Colonelul Gheorghe Trosca lucrase la dosarul “Corbii”, demonstrând colaborarea lui Militaru cu serviciul de informaţii al Armatei sovietice (GRU). Pentru asta a plătit cu viaţa.

La 23 decembrie 1989, ora 20.00, generalul Nicolae Militaru dădea unul dintre primele ordine de după numirea sa în funcţia de ministru al Apărării. În biroul situat în sediul MApN, Militaru îi cerea imperativ şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), colonelul Gheorghe Ardelean, să trimită toţi oamenii pe care-i avea la dispoziţie pentru a lichida ?teroriştii din tufişuri".

Nominalizarea era explicită: conducătorul misiunii, care avea să se dovedească a fi una sinucigaşă, era colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA. În confuzia care bântuia acele zile de decembrie 1989, telefonul dat în acea seară de către generalul Nicolae Militaru urma să devină primul moment dintr-o serie de reacţii, tip cauză-efect, încheiate în adevărate băi de sânge. În orele şi zilele ce au urmat numirii lui Militaru de către Ion Iliescu, o serie de morţi, extrem de suspecte, aveau să mute coordonatele Revoluţiei de la revolta populară la adevărate reglări de conturi.

Victimele: personaje-cheie ale fostului regim

Mai multe persoane care aveau să-şi piardă viaţa în acest interval de timp erau personaje-cheie ale fostului regim, mai ales prin cantitatea şi natura informaţiilor deţinute. La mai bine de un deceniu din ziua care avea să-i schimbe definitiv cariera, generalul Nicolae Militaru, transformat în ministru al Apărării, deturna Revoluţia în scopul răzbunării personale şi dădea semnalul începerii unei serii de crime teribile.

Anul 1978. Acesta este momentul de la care poate fi reconstituit întregul traseu revoluţionar al generalului Nicolae Militaru. Şi tot de atunci pot fi identificate şi o parte din cauzele crimelor, săvârşite din ordinului celui numit ministru al Apărării în decembrie 1989. Oficial, Iliescu l-a numit pe 23 decembrie; în realitate, mutarea fusese făcută în după-amiaza de 22.

Ruşinea retrogradării

În anul 1978, Nicolae Militaru, pe atunci general-colonel (cu 3 stele), era brusc retrogradat de către Nicolae Ceauşescu. Mai mult, a fost umilit în faţa întregii Armate Române, fiind numit adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale. Oricât de radicală şi şocantă ar fi fost decizia de la acel moment, Ceauşescu avea motive bine întemeiate pentru a-l scoate pe Militaru din eşalonul oamenilor bine plasaţi în sistem.

Şeful României comuniste primise dovezi certe că generalul Militaru, şeful Armatei a II-a, furniza informaţii militare URSS, mai exact serviciului secret al Armatei sovietice (GRU). Militaru absolvise Academia Militară ?Frunze" de la Moscova şi nu încetase niciodată să păstreze legături extrem de strânse cu vecinii de la Răsărit. La 53 de ani, vârstă la care militarii ating de obicei apogeul carierei, Nicolae Militaru era retrogradat la o funcţie ridicolă, cu o etichetă greu de dezlipit: spion GRU. Iar cazul său a fost prezentat pe larg ofiţerilor din Armata română.

Percheziţia la domiciliu

Apartenenţa generalului Militaru la serviciile de informaţii sovietice fusese dovedită chiar de către colegi ai acestuia: ofiţerii de contrainformaţii de la Armata a II-a. Nicolae Militaru era unul dintre numele care figurau în celebrul dosar "Corbii", cauză ce viza un complot la adresa lui Ceauşescu, organizat de agenţi GRU şi KGB sub acoperire. În acel moment, URSS era un stat cu comportament stalinist, condus de Leonid Ilici Brejnev.

Până la perestroika lui Gorbaciov trebuiau să mai treacă şapte ani. Deci, lovitura de stat la care lucra Militaru nu era motivată de nevoia îndepărtării unui dictator stalinist (cum avea să se întâmple cu Ceauşescu în 1989), ci strict de servirea intereselor sovietice.

Pentru generalul Militaru au urmat vremuri grele. Numele său, prezent până în 1978 pe majoritatea listelor cu avansări ale personalului militar, se evaporă, ca prin minune, până în decembrie 1989. Singura menţiune legată de persoana sa este legată de o percheziţie la domiciliu, la fel de stânjenitoare ca şi retrogradarea. Conducătorul acelei operaţiuni era unul dintre cei mai temuţi ofiţeri de contrainformaţii din acea vreme: colonelul Gheorghe Trosca.

Militaru: "Momentul mult aşteptat sosise"

Decembrie 1989. Până să ajungă în biroul de unde a ordonat convocarea lui Gheorghe Trosca şi a oamenilor săi la sediul MApN, generalul Nicolae Militaru a urmat, în primele zile ale Revoluţiei, un traseu halucinant, lipsit de orice logică elementară. Povestea modului în care fostul rezervist s-a transformat, peste noapte, în ministru al Apărării a fost expusă chiar de către Militaru în cartea ?Revoluţia Română în direct".

Potrivit acestuia, ?între 17 şi 21 decembrie, am stat în locuinţă, urmărind evenimentele ce începuseră în România, despre care luam cunoştinţă prin intermediul postului de radio Europa Liberă". Momentul de ruptură din această stare admirativă ar fi survenit, potrivit aceleiaşi mărturii, ?când s-a transmis comunicatul în legătură cu sinuciderea generalului Vasile Milea", fapt care l-ar fi lăsat pe Militaru ?împietrit" şi simţind că ?momentul mult aşteptat sosise". Era 22 decembrie, ora 11.00.

Admiraţia pentru Ion Iliescu

Cuprins de o ?teamă profundă ca nu cumva Armata să intre în panică", Nicolae Militaru este liniştit de soţia sa, care-i aduce veşti îmbucurătoare: ?Văzuse maşini blindate cu civili urcaţi pe ele". Urmează scene demne de o comedie neagră. Militaru se echipează în ţinuta militară (n. red. - lucru interzis de orice regulament militar), îşi sărută soţia, care ?a rămas în lacrimi de bucurie", şi porneşte direct spre Televiziune. Urmează scena intrării în emisie. La acel moment, ministru al Apărării era generalul Victor Atanasie Stănculescu, însă Militaru se adresează oficial Armatei, cerând întreruperea focului în întreaga ţară.

După emisie, este dus în biroul directorului Televiziunii, unde se felicită cu Ion Iliescu, faţă de care simte ?o deplină satisfacţie de a-l vedea". Iar povestirea emoţionantă se încheie brusc: ?După felicitările reciproce, am plecat la Ministerul Apărării Naţionale cu două maşini de ocazie". Într-una din maşini se aflau, împreună, Ion Iliescu şi Nicolae Militaru.

Important: înainte de a pleca spre MApN, generalul Militaru fusese anunţat poporului, prin intermediul TVR, drept noul ministru al Apărării. Era ora 14.30, iar anunţul, comunicat de căpitanul Mihai Lupoi, era făcut în prezenţa şi cu ştiinţa lui Ion Iliescu, aflat în Televiziune. Neoficial, decretul de numire a generalului Nicolae Militaru în funcţia de ministru al Apărării fusese deja semnat, la nici trei ore de la fuga lui Ceauşescu cu elicopterul.

Nicolae Militaru

- S-a născut la 10 noiembrie 1925.

- În 1958 a absolvit Academia Militară "Frunze" de la Moscova.

- 1969-1978: comandant al Armatei a II-a.

- 1978: trecut în rezervă şi numit adjunct al ministrului, fiind suspectat - ca agent GRU - de complot la adresa lui Nicolae Ceauşescu.

- A fost rechemat între cadrele active ale Armatei prin Decretul nr. 2 al preşedintelui Consiliului FSN, Ion Iliescu, din 26 decembrie 1989 şi numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

- La presiunea multor ofiţeri, pe 16 februarie 1990 este înlocuit la comanda Armatei cu generalul Stănculescu.

- A candidat la Preşedinţia României la alegerile din 3 noiembrie 1996, obţinând 0,22% din voturi.

- A murit la 27 decembrie 1996, la vârsta de 71 de ani.

Cronologia masacrului din Drumul Taberei

Ora 20.00 - Colonelul Gheorghe Ardelean, şeful USLA, primeşte ordin de la generalul Nicolae Militaru, în sediul MApN, să aducă mai multe echipaje în faţa ministerului pentru a anihila "teroriştii din tufişuri".

Nicolae Militaru cere explicit ca intervenţia să fie condusă de colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al USLA.

Ora 20.10 - Generalul Ardelean îi transmite lui Trosca, prin telefon, ordinul primit de la Militaru.

Ora 20.30 - Patru ABI-uri (autovehicule ARO cu blindaj de tablă), în care se află 16 "uslaşi" (câte patru în fiecare ABI), pornesc din zona Gării de Nord, sub comanda colonelului Gheorghe Trosca. Imediat, un ABI se defectează şi renunţă la misiune. Celelalte trei ABI-uri îl preiau pe traseu şi pe Gheorghe Isac, reprezentantul FSN pentru relaţia cu USLA.

Ora 21.20 - Aflat la doi paşi de sediul MApN, Trosca trimite un mesaj către sediul USLA, în care afirmă că Armata trage în propriul sediu.

Ora 21.30 - Mesajul colonelului Trosca este transmis generalului Militaru, aflat chiar în sediul MApN. Acesta se retrage câteva minute în anticameră, pentru o discuţie telefonică misterioasă.

Ora 22.00 - Tancurile aflate în faţa ministerului deschid foc fără somaţie asupra celor trei ABI-uri. Opt dintre "uslaşi", printre care şi şeful lor, colonelul Gheorghe Trosca, sunt omorâţi în mai puţin de jumătate de oră. Isac şi ceilalţi patru "uslaşi" sunt răniţi.

Răzbunarea lui Militaru: "Cheamă-l pe Trosca aici!"

Ajuns la Ministerul Apărării, generalul Nicolae Militaru îşi începe activitatea printr-un ?schimb de informaţii" cu Ion Iliescu. Apoi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, se instalează în funcţia de ministru. Mărturia proprie evită problemele delicate: modul în care a fost numit ministru, motivele şi momentul propriu-zis al numirii neoficiale, precum şi activitatea sa din primele zile.

Pentru elucidarea acestui ultim aspect există însă o serie de declaraţii oferite de cei prezenţi la sediul MApN în primele zile de Revoluţie. Portretul rezultat din aceste mărturii consolidează imaginea unui militar temut, extrem de stăpân pe sine, cu scopuri clare şi atent în a-şi alege interpuşi pentru a-şi duce la îndeplinire ordinele.

Mihail Montanu, reprezentantul FSN pe lângă Armata Română, povesteşte că, deşi la sediul MApN se afla şi Victor Atanasie Stănculescu, "Militaru se comporta ca ministru al Apărării, deşi nu se confirmase faţă de noi dispoziţia ca dânsul să preia comanda".

Se pregăteşte un atac de forţă"

Primul ordin dat de generalul Militaru a fost chiar decretul informal de condamnare la moarte a colonelului Gheorghe Trosca.

La 11 ani de la momentul în care informaţiile furnizate de Trosca aveau să ducă la retrogradarea şi umilirea publică a lui Nicolae Militaru, proaspătul ministru al Apărării îi plătea colonelului o poliţă fatală. Mihail Montanu redă discuţiile premergătoare chemării lui Gheorghe Trosca la sediul MApN, discuţii care au avut loc pe 23 decembrie 1989.

Generalul Militaru îi acuza pe toţi că sunt trădători. Spre seară, din senin, a dat ordin cuiva să se ducă să verifice unitatea USLA. Interesant e că a trimis un subofiţer, Rizea, plutonier pe vremea aceea. Ăsta pleacă şi se întoarce după o oră şi jumătate, spunând că nu a putut ajunge la destinaţie, deoarece în Piaţa Galaţi să trăgea puternic. Atunci, îl cheamă Militaru pe Gheorghe Ardelan, şeful USLA, şi-i spune: «Cheamă un echipaj de la tine să ne ajute să identificăm cine sunt teroriştii în zona noastră, aici, şi să ne ajute să-i anihilăm!». Ardelean nu vrea la început, dar Militaru dă ordin. Şi-i spune: «Cheamă-l pe Trosca aici!». După cinci minute, a venit cineva şi ne-a spus, agitat: «Se pregăteşte un atac terorist împotriva noastră, de forţă!»".

Peste numai o oră, generalul Militaru avea să fie informat de moartea ?neaşteptată" a colonelului Gheorghe Trosca, şeful echipei trimise de USLA. Câţiva dintre cei prezenţi la acel moment îi contestă pentru prima dată autoritatea lui Militaru. Sunt puse la îndoială calitatea în care acesta dădea ordinele, modul în care a fost organizată venirea oamenilor lui Trosca şi lipsa oricărui semnal de recunoaştere între ABI-urile ?uslaşilor" şi TAB-urile Armatei. Răspunsul generalului Militaru cade scurt şi sec: ?Ce ştiţi voi? Sunteţi civili! Astea sunt discuţii principiale, ca alea de la partid...".

Link to comment
Share on other sites

Drept dovada la ce ai scris tu Green ati avut dovada de la Timisoara cand Mircea Geoana, presedintele PSD s`a dus in campanie in localitatea cu pricina din 1989 , bine ca a scapat viu pt ca nenorocitii astia care au preluat tara dupa comunism maturizand`o ca o tara democrata comunista nu au pic de scrupule !

Mai bine cu un marinar decat cu niste hoti pentru care familiile noastre nu mai au servici din cauza lor , sa le fie rusine... ca daca isi aduc aminte ce s`a intamplat pe 20 septembrie cu nava Mogosoaia ar fi mai interesanta decat filmuletul cu Basescu !

Link to comment
Share on other sites

nu am deschis acest topic cu intentia de a cauta cearta sau vorbe aiurea singurul lucru pentru care am deschis acest topic a fost faptul ca am gasit niste fragmente si vedeo`uri interesante, spun eu, care, cred eu, ar starni interesul persoanelor interesate de caderea regimului comunist la noi in tara.

P.S. are rost sa rascolim istoria pentru ca spunea cineva ca in cazul in care nu ne cunoastem trecutul riscam sa il repetam.

Link to comment
Share on other sites

P.S. are rost sa rascolim istoria pentru ca spunea cineva ca in cazul in care nu ne cunoastem trecutul riscam sa il repetam.

Da pt asta sunt de acord sa rascolim trecutul, dar nu pt ca nu avem nici o solutie pt Romania. Deocamdata, nu am vazut colectivizari, nationalizari, si restul chestiilor din care am putea trage concluzia ca Romania se reindreapta spre comunism.

Link to comment
Share on other sites

Măcelul de la MApN: crime şi profanare

http://img243.imageshack.us/img243/482/18659809.jpg

Supravieţuitorii carnajului de la MApN, căruia i-au căzut victime opt ?uslaşi“, au fost prezentaţi drept ?asasini ai vechiului regim“. Cadavrele membrilor USLA au fost lăsate în stradă timp de mai multe zile, fiind profanate şi scuipate de mulţimea revoluţionarilor dezinformaţi.

În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă ?(USLA), îşi trăia ultimele secunde ale vieţii în cartierul bucureştean Drumul Taberei, aproape de gardul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). El a căzut sub rafalele tancurilor aflate chiar în faţa instituţiei pe care fusese chemat să o apere.

"Teroriştii", de negăsit

Teroriştii ?ascunşi în tufişuri" - motivul invocat de ministrul Apărării, generalul Nicolae Militaru, pentru convocarea lui Trosca şi a oamenilor săi - erau de negăsit. Şi mai straniu, odată sosiţi la faţa locului, militarii USLA nimeriseră sub asaltul a ceea ce păreau a fi chiar dispozitive de luptă aflate în dotarea MApN.

Ajuns în faţa Ministerului Apărării, colonelul Gheorghe Trosca transmite un mesaj halucinant celor rămaşi la sediul USLA: Armata trage asupra propriului sediu. I se promite protecţie, ba chiar primeşte instrucţiuni privind semnalul de recunoaştere. Nici nu apucă să-l folosească însă. Tancurile şi blindatele din faţa MApN deschid foc automat în direcţia "uslaşilor".

?ne omoară ăştia!"

Primul răcnet care se aude, în zgomotul rafalelor ce loveau vehiculele USLA, este cel al lui Constantin Isac, reprezentant al FSN şi responsabil cu legătura dintre noua putere şi trupele USLA. "Jos, că ăştia ne omoară!", strigă Isac.

Primul coboară Trosca, urmat de Isac şi de şoferul unuia dintre ABI-uri (autovehicule ARO cu blindaj de tablă). Colonelul se ascunde în dreptul roţii din spatele maşinii, în timp ce Isac se trânteşte pe burtă, într-un unghi mort pentru tancul ce trăgea asupra lor.

Gloanţele treceau prin maşină şi îmi săreau schije în picioare. Trosca s-a îndreptat apoi către al doilea vehicul, cerând să intre. Eu am sărit peste un cadavru şi peste un gard viu şi m-am ascuns între gard şi partea de jos a blocului. ?M-am orientat către nişte maşini parcate. M-am băgat sub o Skoda acoperită cu o prelată", povesteşte astăzi Constantin Isac. Rănit în picior, acesta petrece următoarele ore sub maşina parcată. Într-un final, reuşeşte să iasă şi, târându-se, se adăposteşte în apartamentul unui prieten care locuia în zonă.

Opt membri ai USLA aveau să moară în acea noapte, în frunte cu şeful lor, colonelul Gheorghe Trosca. După un model demn de vremurile preistorice, trupurile acestora au fost lăsate în stradă. Pe frunţile lor a fost scris "Terorişti" sau "Trădători". Trosca a fost decapitat. Corpul acestuia a fost lăsat să zacă în stradă, iar capul i-a fost aşezat pe un cauciuc, cu o ţigară înfiptă în gură, imposibil de identificat în spatele straturilor de noroi şi fum depuse. Captivi ai diversiunii "Teroriştii sunt printre noi", susţinută prin toate mijloacele posibile în acele zile, trecătorii din Drumul Taberei nu au ezitat să scuipe sau să urineze pe trupurile neînsufleţite. Era modul lor de a-şi exprima ura faţă de fostul regim.

"E soarta mercenarilor!"

Pe 25 decembrie 1989, sub titlul ?Nimicirea gorilelor mercenare", noua ediţie a ?României libere" publica un articol desprins din stilul epocii abia apuse. În acele rânduri, militarii erau ridicaţi în slăvi pentru anihilarea forţelor obscure care ameninţau victoria finală a Revoluţiei.

După miezul nopţii de 23 spre 24 decembrie, două tanchete tip ABI, care nu sunt în dotarea forţelor noastre armate, au încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării, folosind ca acoperire tricolorul. Bravii şi eroicii noştri ostaşi, aflaţi la datorie, le-au nimicit pur şi simplu cu focuri de tunuri. Şapte mercenari, angajaţi în slujba tiranului, au fost lichidaţi pe loc. Celelalte bestii cu chip de om au fost prinse după câteva ore, în urma unor lupte crâncene. Aceasta va fi soarta tuturor mercenarilor! Bravo, militari ai Armatei Române!", scria în articolul citat.

"Uslaşii" atacaţi în faţa MApN-ului

Ucişi

- Gheorghe Trosca (colonel, şeful de Stat Major în cadrul USLA)

- Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel)

- Andrei Ştefan (sublocotenent)

- Ion Muicaru (sublocotenent)

- Emil Oprea (sublocotenent)

- Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent)

- Teodor Neagoe (sublocotenent)

- Ion Costache (sublocotenent)Răniţi

- Romulus Gârz (locotenent)

- Ştefan Şoldea (sergent-major)

- Petre Găinescu (plutonier)

- Ionel Păduraru (sergent-major)

- Constantin Isac (reprezentantul FSN pentru USLA)

Dilema lui Militaru: mai trăieşte Trosca

Cei cinci supravieţuitori ai carnajului din Drumul Taberei au fost Romulus Gârz, Ştefan Şoldea, Petre Găinescu şi Ionel Păduraru (membri ai USLA) şi Constantin Isac (reprezentant al FSN). Mărturiile acestora exprimă perfect confuzia totală ce planează asupra misiunii pentru care au fost chemaţi în Drumul Taberei.

La un moment dat a venit un căpitan de aviaţie, m-a coborât din ABI pe uşa din spate, conducându-mă până în sediul MApN, într-o încăpere în care erau colonelul Gheorghe Ardeleanu, generalul Nicolae Militaru şi generalul Iulian Vlad. Pe lângă cei cunoscuţi se afla şi un civil cu barbă albă, despre care am aflat că era Gelu Voican Voiculescu. Acesta mi-a cerut date despre organizarea, componenţa si funcţionarea unităţii, datele mele personale, cu ce misiune am venit.... În timpul anchetei am fost întrebat de două ori dacă colonelul Trosca mai trăieşte sau este mort", povestea Ştefan Şoldea, în aprilie 1990, pentru ?Zig-Zag Magazin".

Test de urină pentru terorişti drogaţi

Enorma farsă privind prezenţa teroriştilor în tufişurile din jurul sediului MApN şi chemarea trupelor USLA pentru anihilarea acestora au continuat şi după reţinerea supravieţuitorilor. Ştefan Şoldea povesteşte că, după ce a fost reţinut, a fost supus unui test de urină pentru a dovedi că nu este terorist. Una dintre celebrele ipoteze lansate la televizor, în acele zile, era aceea că teroriştii erau persoane drogate de Securitate pentru a trage fără somaţie în revoluţionari.

Inexistenţa teroriştilor este susţinută şi de mărturiile locatarilor din blocurile aflate în zona carnajului. Membrii unei familii au declarat că au fost vizitaţi, în mai 1990, de doi indivizi, cu legitimaţii de Miliţie, care le-a transmis că schimbul de focuri din 23-24 decembrie 1989 avusese loc "între două unităţi ale Armatei" şi că "nu au existat terorişti".

Iarna în care moartea a rânjit

Parcă a fost ieri, aveam 16 ani şi jumătate... Locuiam în Ghencea, peste drum de biserica Gârleni, vecină cu unităţile militare care se întind peste un spaţiu imens, până spre Şoseaua Antiaeriană. Tata, maior de artilerie în Armată, era de o săptămână la serviciu. Puteam vorbi rar cu el, şi doar atunci când avea voie să ne sune. După ce zgomotul armelor s-a mai domolit, am ieşit afară împreună cu mama şi cu fratele meu. Trebuia să-i ducem un pachet cu mâncare şi schimburi. Am tot făcut asta şi-n zilele următoare. Lucra peste drum de Complexul Orizont, într-o clădire cu patru etaje, foarte aproape de stradă.

Ne-a cam fost teamă pe drum. Am luat-o pe jos, printre blocuri, apoi am ieşit spre Favorit şi am făcut dreapta către Orizont. Nu era lume multă pe străzi la orele prânzului. În ziua aceea de iarnă care începea să se aştearnă treptat, autobuzele nu circulau, iar noi priveam în sus după terorişti. Pe strada Dumul Taberei se vedeau multe tancuri şi soldaţi înarmaţi. Blocurile de vizavi erau ciuruite de gloanţe, unele apartamente aveau geamurile sparte. La 50 de metri de intrarea în minister (acum este Statul Major al Trupelor de Uscat), am văzut o privelişte pe care n-o voi uita niciodată. Pe strada aceea încremenită, dar securizată la maximum, într-o linişte aducătoare de nelinişti, două maşini Aro vopsite în verde erau distruse complet. Aveau turele pe care erau montate mitraliere, erau blindate, neobişnuite pentru noi. În jurul şi în interiorul lor, cadavre carbonizate, cel puţin şase am numărat. Una dintre maşini era răsturnată, iar pe ambele era scris cu alb ?TERORIŞTI".

Trupurile celor ucişi erau mutilate îngrozitor. Unul purta două mantale, parcă fără grade pe ele. Capul altuia, despărţit de corp, era pus lângă o roată, iar rânjetul morţii de pe chipu-i de nerecunoscut îi era asortat cu o ţigară pe care cineva i-o pusese în gură. Peste tot erau intestine, sânge coagulat, bucăţi de trupuri. Nu mirosea a nimic, dar moartea era acolo în toată hidoşenia ei. Vedeam mâini şi picioare smulse din articulaţii, carne de om arsă, funingine şi fiare contorsionate.

Oamenii îi scuipau din spatele perdelei de ură ce li se aşternuse pe ochi. Până să vină tata să preia pachetele de acasă, i-am scuipat şi noi. Cu furie, cu vorbe grele, cu năduful că saliva aia ne-a scăpat de un coşmar pe care l-am dus greu în spate. Am stat acolo vreo oră, blestemând şi suduind, bucurându-ne de soarta lor. Oamenii veneau tot mai ?mulţi, profanând ca şi noi acele cadavre, dopaţi cu inconştienţa aceea nudă şi nevinovată, sprijinindu-se pe tăcerea atentă a soldaţilor. Vorbeam între noi, tineri şi bătrâni, adolescenţi dezorientaţi şi părinţi precauţi, de parcă ne ştiam de-o viaţă.

Trei zile au zăcut şi nimeni nu i-a compătimit. Au fost pozaţi, filmaţi, stranii arătări pe albul drumului, care serveau ca exemplu de cum pot fi răsplătiţi de popor gardienii dictaturii. I-am tot văzut acolo de câteva ori, pentru că veneam la tata. Arătau tot mai rău, mai ales că pe înserat câţiva oameni de bine, fără pudoare, au făcut pipi pe ei. Apoi, când normalul îşi făcea tot mai mult loc în peisaj, au dispărut de acolo. Mulţi trecători se mai opreau totuşi în loc şi se întrebau ce-or face familiile lor. Chiar, oare ce-or face după 20 de ani?!

LE. octavian_tavi_3 repet nu am deschis acest topic pentru a zice ca ne indreptam intr-o directie sau alta, sau a face propaganda electorala. Am deschis acest topic pentru ca am gasit niste lucruri adevarat pe care unii vor sa le "mascheze" de ochii lumii sau mai mult sa dezinformeze/minteasca lumea cu privire la unele adevaruri petrecute la noi in tara in timpul caderii regimului comunist.

Link to comment
Share on other sites

Pentru ca istoria e pe cale sa se repete?

medicamente?

cam cate tari erau comuniste inainte de 89?

si cam cate sunt acum? crezi ca o sa revina comunismu' ?

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.


  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...