Strike^^ Posted July 2, 2009 Posted July 2, 2009 Iată câteva alimente care vă ajută să aveţi o vedere mai bună. Dacă ai auzit pe cineva zicând că cine mănâncă morcovi are privirea ageră, să ştii că nu a glumit. Aceste rădăcinoase conţin betacaroten, care previne orbirea şi cataracta. De aceea, e bine ca fiecare persoană să mănânce cel puţin un morcov pe zi. Dar şi alte alimente sunt eficiente pentru a-ţi păstra ochii sănătoşi. Soia Scăzută în grăsimi, bogată în proteine, soia este elementul de bază ce nu ar trebui să lipsească din nici o dietă. Soia conţine acizi graşi esenţiali, vitamina E şi agenţi antiinflamatori, ceea ce o face extrem de benefică pentru sănătatea ochilor. Aşadar, consumă cu încredere soia, de două ori pe săptămână. Oul Aliment bogat în cisteină, sulf, lecitină, aminoacizi şi luteină, oul are “puterea” de a preveni formarea cataractei. Studiile au arătat că aceşti antioxidanţi previn degenerescenţa maculară, care este una dintre principalele cauze ale orbirii persoanelor de peste 65 de ani. Aşadar, consumă un ou pe zi şi asigură-te că vederea ta va rămâne la fel de bună ca şi până acum. Alunele Sunt unele dintre cele mai concentrate alimente în vitamine. Conţinutul ridicat de acizi graşi omega-3 contribuie cu succes la prevenirea îmbolnăvirii ochilor. De aceea, consumate zilnic, în cantităţi reduse, alunele pot fi adevărate medicamente pentru sănătatea ochilor. Aşadar, nu uita să mănânci 5-6 alune, în jurul orei 17.00. Spanacul Luteina, un carotenoid care se află în spanac, protejează împotriva afecţiunilor oftalmologice, precum cataracta şi degenerarea maculară cauzată de înaintarea în vârstă a persoanei. De aceea, medicii recomandă să consumi cel puţin o dată pe săptămână câte o porţie de spanac, preparat sub formă de piure. Pâinea neagră Eliberează treptat zahărul în sânge şi luptă astfel împotriva bolilor degenerative ale ochilor. Aşadar, înlocuieşte pâinea albă cu cea din grâu şi cu siguranţă nu vei regreta. Peştele Pe lângă faptul că te ajută să-ţi păstrezi o siluetă frumoasă, peştele, mai ales cel gras, conţine nutrienţi care încetinesc degenerarea acuităţii vizuale, ce poate duce la orbire. Specialiştii sunt de părere că simpla consumare a acestor tipuri de peşte, bogate în acizi graşi omega 3, de două ori pe săptămână, te ţin departe de apariţia bolilor ochiului. Afinele Afinele conţin vitaminele A, B1, B2, C, E, F, PP şi antioxidanţi care îmbunătăţesc acuitatea vizuală şi circulaţia vizuală la nivelul ochilor. O ceaşcă de afine, gem de coacăze sau un supliment nutritiv format din struguri şi afine te ajută să-ţi adaptezi vederea la întuneric în mai puţin de 30 de minute. Usturoiul Cu un conţinut extrem de bogat în sulf, substanţă necesară producerii de glutemină, usturoiul joacă un rol important atât pentru sănătatea ochiului, cât şi pentru cea a întregului organism. Medicii recomandă persoanelor care au probleme cu vederea să consume un căţel de usturoi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. infoportal.ro Detest soia,spanacul si pestele in rest...e ok
acelasi_bandit Posted July 2, 2009 Posted July 2, 2009 multumim..soia,spanac si paine neagra nu prea consum
Guest spanky Posted July 4, 2009 Posted July 4, 2009 thx de info ...consum tot de acolo cu exceptia spanacului si soia
Razvan Posted July 4, 2009 Posted July 4, 2009 tnx de info , btw usturoiu ajuta si la potenta :> cam asa stiam si eu )) plus ca ajuta sistemul imunitar.. pacat ca ... pute nice info, insa stiam de majoritatea, bineinteles in afara de spanac.. am ramas intiparit in minte ca spanacul are alt efect (popeye the sailor man)
Legacy Posted July 4, 2009 Posted July 4, 2009 stiam de morcovi dar nu stiam de restul . o sa le incerc vara asta :(
Nach3 Posted July 4, 2009 Posted July 4, 2009 Inafara de spanac :) Restul mananc cat pot , mai ales soia :)
iReaLRauL Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 Eu daor paine neagra mananc, oua mananc aproape zilnic, ustoriul din cand in cand si peste cand este :D
Th3_GoD Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 da interesant :) , e bine de stiut . Afinele sunt cele mai recomandate si pestele :).
mortallx Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 Multumim de stire dar eu din cate stiam morcovi fac verderea mai buna noapte xDAdik vezi mai bn ..nush cum sa ma exprim
Gokuu Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 Soia e buna pentru vedere dar nu au scris eventualele riscuri in urma consumarii,mai ales la barbati si la cei care tin la silueta ;)
Guest spanky Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 Eu daor paine neagra mananc, oua mananc aproape zilnic, ustoriul din cand in cand si peste cand este :D mie mi s'a spus de mic si de catre medic si de catre parinti/bunici ca nu e sanatos sa papi oua in fiecare zi ....maxim de 3 ori pe saptamana
Gokuu Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 mie mi s'a spus de mic si de catre medic si de catre parinti/bunici ca nu e sanatos sa papi oua in fiecare zi ....maxim de 3 ori pe saptamanaDe fapt nu e sanatos mai mult de un galbenus pe zi ,in rest poti manca albusuri :)
Razvan Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 De fapt nu e sanatos mai mult de un galbenus pe zi ,in rest poti manca albusuri :)aberezi.. daca zice ca 6 galbenusuri pe saptamana nu inseamna ca nu ai voie sa mananci mai mult de 1 pe zi. in plus e si in functie de greutate/inaltime, adica difera de la persoana la persoana. normal e sa mananci cate 2 oua de 3 ori pe saptamana, si nu in zile consecutive, asta zicea un studiu pe care l-am citit eu..@gokuu sincer nu stiam, dar soia ingrasa? ba sa mor de cand incerc sa pun si eu vreo 5kile` acolo pe mine, si nu reusesc =)+
Gokuu Posted July 5, 2009 Posted July 5, 2009 Te asigur ca e asa cum zic eu,peste un galbenus pe zi si sari limita de colesterol.Albusuri poti manca.Eu am mancat timp de o luna 10 albusuri pe zi in fiecare dimineata si analizele au fost brici,albusurl e doar proteina !!! Daca le mananci prajite situatia se schimba.Cat despre soia,concentratele si izolatele din soia contin Phytoestrogeni,multi culturisti dupa ce consuma proteina asta pun oarece strat de grasime pe ei.Eu am folosit soia si in cazul meu,s'a intamplat ce am spus mai sus.Acum daca esti ecto extrem nu te astepta sa devi obez de la soia,asta se aplica in cazul mezo,endo si mezo-endo.
alcholic Posted July 6, 2009 Posted July 6, 2009 SpanaculLuteina, un carotenoid care se află în spanac, protejează împotriva afecţiunilor oftalmologice, precum cataracta şi degenerarea maculară cauzată de înaintarea în vârstă a persoanei. De aceea, medicii recomandă să consumi cel puţin o dată pe săptămână câte o porţie de spanac, preparat sub formă de piure.pacat ca nu pot sa il manc ...in rest ee ff ok :right:
alinn Posted July 6, 2009 Posted July 6, 2009 e bun morcovul daca ajuta si cu problemele de sanatate e si mai bine
AleXandrUC Posted July 6, 2009 Posted July 6, 2009 citeam undeva ca si telina este un stimulant bun pt potenta..!..totusi pt rezultate sigure ma bazez pe vinul rosu..:)
Notorious DOC Posted July 7, 2009 Posted July 7, 2009 citeam undeva ca si telina este un stimulant bun pt potenta..!..totusi pt rezultate sigure ma bazez pe vinul rosu..:) #o sa imi fac un program sa manc zilnic ceva de pe aici
S-S Posted July 7, 2009 Posted July 7, 2009 in afara de spanac si soia..manac si eu in general ce e p aklo