KnighT

[mryui]

ceva ceva ? :bananadance2:

[[DanY]]

da -_-

[mryui]

[[DanY]]

-_-

[alex_01]

N`seara, aici?

[Andain]

-_-

[Guest sose~]

-_-

[l33tsk33t]

-_-

[Guest sose]

-_-

[mryui]

[Andain]

-_-

[Guest sose~]

-_-

[l33tsk33t]

-_-

[Guest sose]

-_-

[Andain]

-_-

[mryui]

Razboi Civil la Moldoveni ! Comunistii !!!!!

În limbajul zileleor noastre, un partid comunist este un partid politic care promovează comunismul, o interpretare specială a filozofiei sociopolitice a marxismului a gânditorului şi liderului bolşevic Vladimir Ilici Lenin. Partidele comuniste din zilele noastre pot uneori să nu folosescă în mod oficial termenul "communist" pentru a se autodenumi. Chiar dacă fac asta, însă, nu toate partidele comuniste urmează interpretările stricte ale uneia din şcolile comunismului: leninismul, maoismul, stalinismul sau troţkismul.

Primele partide comuniste au început să fie înfiinţate în toată lumea la începutul secolului al XX-lea, după fondarea de către bolşevici a Internaţionalei Comuniste. Partidele comuniste au deţinut puterea în 21 de naţiuni de-a lungul istoriei, cea mai importantă ţară comunistă fiind Uniunea Sovietică.

În anul 2005, partidele comuniste sunt la putere în Cuba, Republica Populară Chineză, Vietnam, Laos şi Coreea de Nord. În cazul partidului comunist chinez (PCC), adoptarea aşa numitei economii socialiste de piaţă, cunoscută şi ca "socialism având caracteristici chinezeşti", a făcut ca numeroşi comunişti şi partide comuniste din toată lumea să afirme că PCC a abandonat parţial sau total comunismul în favoarea capitalismului şi a societăţii de consum, o poziţie pe care partidul chinez o respinge cu hotărâre. Adoptarea de către Partidul Comunist Vietnamez a aşa numitei doi moi, politică asemănătoare cu cea chineză, a dus la critici puternice similare.

În Coreea de Nord, marxismul a fost înlocuit în mod oficial de ideologia Ideilor Ciuce. În 2002, Coreea de Nord a început un experiment economic asemănător cu cel chinezesc în Regiunea economică Kaesŏng. Câteva alte regiuni, aşa cum este Sinŭiju la graniţâ cu China, au fost desemnate ca "regiuni administrative speciale", regiuni în care politicile economiei de piaţă sunt permise. În ultimii ani, în fosta republică sovietică Moldova, Partidul Comunist a recucerit puterea pe cale democratică. Mai trebuie spus că până în acest moment, acest guvern, oficial denumit "comunist", nu s-a deosebit prin acţiunile sale prin nimic de guvernele "capitaliste" de mai înainte.

Exista sute, dacă nu mii de partide comuniste, mari şi mici, în toată lumea. Succesul lor variază foarte mult. Vezi şi Lista partidelor comuniste şi Mişcarea comunistă mondială pentru mai multe detalii despre partidele comuniste active în zilele noastre.

Cuprins [ascunde]

1 Istoria partidelor comuniste

1.1 Primele partide comuniste

1.2 Partidele din era post-stalinistă

1.3 Guvernele comuniste necontrolate de sovietici

1.4 Partidele comuniste vest europene în perioada postbelică

1.5 Partidele comuniste din lumea a treia

1.6 Cuba

1.7 Comuniştii din ţările blocului răsăritean în perioada postsovietică

2 Structura partidelor comuniste

3 Vezi şi

[modifică] Istoria partidelor comuniste

[modifică] Primele partide comuniste

Prima organizaţie marxistă internaţională a fost Liga Comunistă, care apăra principiile enunţate de Karl Marx şi Friedrich Engels în Manifestul Comunist şi care se inspira din exemplul Comunei din Paris. Grupul s-a dizolvat în anul 1852, după apariţia mai multor facţiuni care nu se înţelegeau între ele.

Partidul Bolşevic a cucerit puterea în timpul revoluţiei din 1917. În martie 1918, partidul şi-a schimbat numele în "Partidul Comunist din Întreaga Rusie (Bolşevicii)", cunoscut însă mai degrabă sub numele de "Partidul Comunist".

Mai multe partide comuniste au fost create, mai ales în Europa, în al doilea şi al treilea deceniu al secolului al XX-lea, ca rezultat al luptelor facţionale din interiorul celor mai multe partide socialiste ale timpului. Unele facţiuni apărau ideea drumului către socialism pe căi legale, parlamentrar-democratice, în timp ce altele doreau sa se ajungă la revoluţie şi la utilizarea forţei împotriva vechilor structuri sociale, considerând că drumul democratic nu poate fi urmat. De obicei, grupurile pro-revoluţie se autodenumeau comuniste, în timp ce facţiunile care doreau o trecere graduală de la capitalism la socialism au păstrat numele de socialiste sau social democrate.

La scurtă vreme după ruptura dintre facţiuni au mai apărut şi alte diferenţe. În timpul deceniului al treilea al secolului trecut, comuniştii au sprijinit necondiţionat Uniunea Sovietică şi marxism-leninismul, în vreme ce socialiştii aderau la doctrina marxistă respingând leninismul. Ruptura dintre socialişti şi comunişti s-a adâncit în continuu, fiecare dezvoltându-şi propria filozofie.

Cele mai importante curente social democrate au abandonat marxismul până pe la jumătatea secolului trecut. Troţkismul şi alte câteva ramuri autoproclamate marxist-revoluţionare au afirmat că partidele comuniste influenţate de sovietici, sub influenţa stalinismului, s-au depărtat de poziţia originală marxist-leninistă în aceeaşi perioadă. Prin contrast, antirevizioniştii, care se autoproclamau, de asemenea, ca marxişti revoluţionari, considerau că Uniunea Sovietică s-a îndepărtat de drumul socialismului adevărat din momentul discursului secret al lui Nikita Hruşciov din 1956. Aceştia din urmă au fost suporterii revoluţiei chineze din 1949 a lui Mao Zedong şi a Revoluţiei culturale din China, dar au abandonat acest sprijin în momentul în care a devenit clar, în viziunea lor, că Deng Xiaoping şi al său "socialism având caracteristici chinezeşti" se îndrepta către restaurarea capitalismului în marea ţară asiatică.

[modifică] Partidele din era post-stalinistă

Respectând ordinul dat de Stalin, Cominternul s-a autodizolvat în 1943. În perioada postbelică, între 1945 şi 1949, partidele comuniste controlate de Moscova, precum Partidul Unit al Muncitorilor din Polonia şi Partidul Socialist Unit din Germania (de răsărit), au fost impuse la putere în cele mai multe ţări ale Europei Răsăritene, ducând la crearea blocului răsăritean.

Partidul Comunist din SUA a făcut parte din viaţa politică generală a Statelor Unite ale Americii de-a lungul deceniilor al patrulea şi al cincilea, dar izbucnirea războiului rece l-a împins în ilegalitate pe timpul perioadei McCarthyismului, o mişcare de represiune anticomunistă foarte puternică, care a distrus practc influenţa comuniştilor în SUA.

[modifică] Guvernele comuniste necontrolate de sovietici

In Republica Socialistă Federală Iugoslavia, trupele de partizani comunişti au eliberat ţara de sub ocupaţia nazistă şi au format un guvern de stânga fără sprijinul sovieticilor. Ca urmare a acestui fapt, Partidul Comunist din Iugoslavia nu a fost controlat de Moscova. Mai mult decât atâta, partidul iugoslav s-a opus cu putere de mai multe ori unor iniţiative politice ale sovieticilor, ceea ce a dus la excomunicarea guvernului comunist iugoslav din blocul sovietic.

În 1949, comuniştii chinezi au terminat învingători războiul civil, care se desfăşurase pe durata a mai multor decenii, şi au proclamat Republica Populară Chineză. La scurtă vreme după aceea, un alt partid comunist, Partidul Muncitorilor din Coreea, a cucerit puterea în Coreea de Nord. În timpul războiului din Coreea, comuniştii coreeni au fost sprijiniţi atât de cei chinezi cât şi de sovietici.

Pol Pot a fost puternic influenţat de comuniştii francezi şi au luptat împotriva influenţei sovietice în Vietnam.

Liderul comunist chinez Mao Zedong a avut importante diferenţe de puncte de vedere politice cu sovieticii în perioada destalinizării, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietică de la începutul deceniului al şaptelea al secolului trecut.

Albania a fost eliberată de sub jugul italian în acelaşi fel ca în cazul Iugoslaviei, dar comuniştii albanezi au îndreptat ţara către o cu totul altă cale decât vecinii lor. Guvernul albanez s-a alăturat celui sovietic la început, după care a luat partea chinezilor în conflictul chino-sovietic.

[modifică] Partidele comuniste vest europene în perioada postbelică

Membrii partidelor comuniste au fost persecutaţi în multe ţări occidentale la începututl perioadei războiului rece, când sentimentele antisovietice şi anticomuniste erau alimentate de guvernele occidentale ca o parte a strategiei lor în războiului rece. Totuşi, în unerle ţări capitaliste precum Italia şi Franţa, partidele comuniste foarte puternice s-au bucurat de un sprijin popular important şi au jucat un rol hotărâtor în viaţa politică a ţărilor lor în perioada care a urmat războiului. Ei au dezvoltat o variantă a ideologiei comuniste cunoscută cu numele de Eurocomunism. Această teorie susţinea edificarea unei economii planificată de tip socialist sub conducerea unui guvern ales democratic prin alegeri libere într-un sistem multipartit. Această linie politică a fost o ruptură clară cu linia politică sovietică, dar aceste partide au menţinut relaţii bune, sau cel puţin diplomatice, cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

[modifică] Partidele comuniste din lumea a treia

În lumea a treia, partidele comuniste au devenit foarte populare în anumite ţări, deoarece ele au promis răsturnarea structurilor guvernamentale considerate opresive de majoritatea populaţiei, ca şi ridicarea nivelului de trai al celor săraci. De multe ori, partidele comuniste au jucat rolul dominant în lupta pentru cucerirea independenţei de sub puterile coloniale. Războaiele rezultante au fost deseori împletite în iţele războiului rece, Uniunea Sovietică sprijinind forţele comuniste, iar Statele Unite ale Americii sprijinind forţele anticomuniste. Cele două superputeri au purtat războie prin interpuşi, aşa cum a fost în războiul din Vietnam, în care trupele sud-vietnameze şi americane au luptat împotriva comuniştilor locali, sau cum a fost cazul războiul din Afganistan, în care trupele sovietice au luptat împotriva mujahedinilor sprijiniţi de SUA, care încercau să răstoarne guvernul prosovietic comunist afgan. Vietnam şi Laosul sunt şi azi guvernate de partide comuniste.

[modifică] Cuba

Revolta naţionalistă din Cuba a lui Fidel Castro a fost puternic batjocorită de preşedintele Eisenhower, care s-a dus să joace golf în ziua în care Castro urma să fie primit la Casa Albă, liderul cubanez fiind primit în schimb de vicepreşedintele Richard Nixon. Castro, în schimb, la scută vreme după aceasta, s-a aliat cu Uniunea Sovietică şi s-a autodeclarat comunist.

Cuba comunistă a supravieţuit colapsului Uniunii Sovietice, guvernul a reuşit, prin intermediul unor reforme orientate prudent spre economia de piaţă, în ceea ce se numeşte "Perioada Specială". Partidul Comunist Cubanez este şi în anul 2005 la putere.

[modifică] Comuniştii din ţările blocului răsăritean în perioada postsovietică

Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, partidele comuniste au pierdut monopolul politic în toate ţările Europei Răsăritene şi în fostele republici sovietice. În multe cazuri, partidele comuniste s-au reorganizat ca partide noi socialiste sau social democrate, câteva dintre ele rămânând însă de factura ortodox-comunistă. Multe dintre fostele partidele comuniste şi diferitele lor succesoare au rămas cu o puternică influenţă în viaţa politică locală din fostele ţări ale blocului răsăritean.

[modifică] Structura partidelor comuniste

Vezi şi: Centralismul democratic.

Teoretic, Congresul partidului trebuie să aleagă Comitetul Central, care tebuie să ducă la îndeplinire hotărârile congresului între două sesiuni. Comitetul Central trebuie să aleagă un Birou Politic mai mic, în frunte cu un Secretar General, care să rezolve problemele zilnice ale activităţii partidului. În practică însă, puterea este exercitată de sus în jos, Biroul Politic se autoperpetuează, controlează compoziţia Comitetului Central, care, în final, controlează congresul partidului.

Unele dintre partidele comuniste moderne ţin de tradiţia centralismul democratic. Altele, însă, au renunţat la centralismul democratic, alte au renunţat chiar şi la marxism-leninism, în schimb adoptând o structură mai degrabă social-democrată, apărând statul bunăstării, aşa cum există în Scandinavia şi în cea mai mare parte

[Guest sose~]

-_-

[Guest sose]

-_-

[dvL]

Razboi Civil la Moldoveni ! Comunistii !!!!!

În limbajul zileleor noastre, un partid comunist este un partid politic care promovează comunismul, o interpretare specială a filozofiei sociopolitice a marxismului a gânditorului şi liderului bolşevic Vladimir Ilici Lenin. Partidele comuniste din zilele noastre pot uneori să nu folosescă în mod oficial termenul "communist" pentru a se autodenumi. Chiar dacă fac asta, însă, nu toate partidele comuniste urmează interpretările stricte ale uneia din şcolile comunismului: leninismul, maoismul, stalinismul sau troţkismul.

Primele partide comuniste au început să fie înfiinţate în toată lumea la începutul secolului al XX-lea, după fondarea de către bolşevici a Internaţionalei Comuniste. Partidele comuniste au deţinut puterea în 21 de naţiuni de-a lungul istoriei, cea mai importantă ţară comunistă fiind Uniunea Sovietică.

În anul 2005, partidele comuniste sunt la putere în Cuba, Republica Populară Chineză, Vietnam, Laos şi Coreea de Nord. În cazul partidului comunist chinez (PCC), adoptarea aşa numitei economii socialiste de piaţă, cunoscută şi ca "socialism având caracteristici chinezeşti", a făcut ca numeroşi comunişti şi partide comuniste din toată lumea să afirme că PCC a abandonat parţial sau total comunismul în favoarea capitalismului şi a societăţii de consum, o poziţie pe care partidul chinez o respinge cu hotărâre. Adoptarea de către Partidul Comunist Vietnamez a aşa numitei doi moi, politică asemănătoare cu cea chineză, a dus la critici puternice similare.

În Coreea de Nord, marxismul a fost înlocuit în mod oficial de ideologia Ideilor Ciuce. În 2002, Coreea de Nord a început un experiment economic asemănător cu cel chinezesc în Regiunea economică Kaesŏng. Câteva alte regiuni, aşa cum este Sinŭiju la graniţâ cu China, au fost desemnate ca "regiuni administrative speciale", regiuni în care politicile economiei de piaţă sunt permise. În ultimii ani, în fosta republică sovietică Moldova, Partidul Comunist a recucerit puterea pe cale democratică. Mai trebuie spus că până în acest moment, acest guvern, oficial denumit "comunist", nu s-a deosebit prin acţiunile sale prin nimic de guvernele "capitaliste" de mai înainte.

Exista sute, dacă nu mii de partide comuniste, mari şi mici, în toată lumea. Succesul lor variază foarte mult. Vezi şi Lista partidelor comuniste şi Mişcarea comunistă mondială pentru mai multe detalii despre partidele comuniste active în zilele noastre.

Cuprins [ascunde]

1 Istoria partidelor comuniste

1.1 Primele partide comuniste

1.2 Partidele din era post-stalinistă

1.3 Guvernele comuniste necontrolate de sovietici

1.4 Partidele comuniste vest europene în perioada postbelică

1.5 Partidele comuniste din lumea a treia

1.6 Cuba

1.7 Comuniştii din ţările blocului răsăritean în perioada postsovietică

2 Structura partidelor comuniste

3 Vezi şi

[modifică] Istoria partidelor comuniste

[modifică] Primele partide comuniste

Prima organizaţie marxistă internaţională a fost Liga Comunistă, care apăra principiile enunţate de Karl Marx şi Friedrich Engels în Manifestul Comunist şi care se inspira din exemplul Comunei din Paris. Grupul s-a dizolvat în anul 1852, după apariţia mai multor facţiuni care nu se înţelegeau între ele.

Partidul Bolşevic a cucerit puterea în timpul revoluţiei din 1917. În martie 1918, partidul şi-a schimbat numele în "Partidul Comunist din Întreaga Rusie (Bolşevicii)", cunoscut însă mai degrabă sub numele de "Partidul Comunist".

Mai multe partide comuniste au fost create, mai ales în Europa, în al doilea şi al treilea deceniu al secolului al XX-lea, ca rezultat al luptelor facţionale din interiorul celor mai multe partide socialiste ale timpului. Unele facţiuni apărau ideea drumului către socialism pe căi legale, parlamentrar-democratice, în timp ce altele doreau sa se ajungă la revoluţie şi la utilizarea forţei împotriva vechilor structuri sociale, considerând că drumul democratic nu poate fi urmat. De obicei, grupurile pro-revoluţie se autodenumeau comuniste, în timp ce facţiunile care doreau o trecere graduală de la capitalism la socialism au păstrat numele de socialiste sau social democrate.

La scurtă vreme după ruptura dintre facţiuni au mai apărut şi alte diferenţe. În timpul deceniului al treilea al secolului trecut, comuniştii au sprijinit necondiţionat Uniunea Sovietică şi marxism-leninismul, în vreme ce socialiştii aderau la doctrina marxistă respingând leninismul. Ruptura dintre socialişti şi comunişti s-a adâncit în continuu, fiecare dezvoltându-şi propria filozofie.

Cele mai importante curente social democrate au abandonat marxismul până pe la jumătatea secolului trecut. Troţkismul şi alte câteva ramuri autoproclamate marxist-revoluţionare au afirmat că partidele comuniste influenţate de sovietici, sub influenţa stalinismului, s-au depărtat de poziţia originală marxist-leninistă în aceeaşi perioadă. Prin contrast, antirevizioniştii, care se autoproclamau, de asemenea, ca marxişti revoluţionari, considerau că Uniunea Sovietică s-a îndepărtat de drumul socialismului adevărat din momentul discursului secret al lui Nikita Hruşciov din 1956. Aceştia din urmă au fost suporterii revoluţiei chineze din 1949 a lui Mao Zedong şi a Revoluţiei culturale din China, dar au abandonat acest sprijin în momentul în care a devenit clar, în viziunea lor, că Deng Xiaoping şi al său "socialism având caracteristici chinezeşti" se îndrepta către restaurarea capitalismului în marea ţară asiatică.

[modifică] Partidele din era post-stalinistă

Respectând ordinul dat de Stalin, Cominternul s-a autodizolvat în 1943. În perioada postbelică, între 1945 şi 1949, partidele comuniste controlate de Moscova, precum Partidul Unit al Muncitorilor din Polonia şi Partidul Socialist Unit din Germania (de răsărit), au fost impuse la putere în cele mai multe ţări ale Europei Răsăritene, ducând la crearea blocului răsăritean.

Partidul Comunist din SUA a făcut parte din viaţa politică generală a Statelor Unite ale Americii de-a lungul deceniilor al patrulea şi al cincilea, dar izbucnirea războiului rece l-a împins în ilegalitate pe timpul perioadei McCarthyismului, o mişcare de represiune anticomunistă foarte puternică, care a distrus practc influenţa comuniştilor în SUA.

[modifică] Guvernele comuniste necontrolate de sovietici

In Republica Socialistă Federală Iugoslavia, trupele de partizani comunişti au eliberat ţara de sub ocupaţia nazistă şi au format un guvern de stânga fără sprijinul sovieticilor. Ca urmare a acestui fapt, Partidul Comunist din Iugoslavia nu a fost controlat de Moscova. Mai mult decât atâta, partidul iugoslav s-a opus cu putere de mai multe ori unor iniţiative politice ale sovieticilor, ceea ce a dus la excomunicarea guvernului comunist iugoslav din blocul sovietic.

În 1949, comuniştii chinezi au terminat învingători războiul civil, care se desfăşurase pe durata a mai multor decenii, şi au proclamat Republica Populară Chineză. La scurtă vreme după aceea, un alt partid comunist, Partidul Muncitorilor din Coreea, a cucerit puterea în Coreea de Nord. În timpul războiului din Coreea, comuniştii coreeni au fost sprijiniţi atât de cei chinezi cât şi de sovietici.

Pol Pot a fost puternic influenţat de comuniştii francezi şi au luptat împotriva influenţei sovietice în Vietnam.

Liderul comunist chinez Mao Zedong a avut importante diferenţe de puncte de vedere politice cu sovieticii în perioada destalinizării, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietică de la începutul deceniului al şaptelea al secolului trecut.

Albania a fost eliberată de sub jugul italian în acelaşi fel ca în cazul Iugoslaviei, dar comuniştii albanezi au îndreptat ţara către o cu totul altă cale decât vecinii lor. Guvernul albanez s-a alăturat celui sovietic la început, după care a luat partea chinezilor în conflictul chino-sovietic.

[modifică] Partidele comuniste vest europene în perioada postbelică

Membrii partidelor comuniste au fost persecutaţi în multe ţări occidentale la începututl perioadei războiului rece, când sentimentele antisovietice şi anticomuniste erau alimentate de guvernele occidentale ca o parte a strategiei lor în războiului rece. Totuşi, în unerle ţări capitaliste precum Italia şi Franţa, partidele comuniste foarte puternice s-au bucurat de un sprijin popular important şi au jucat un rol hotărâtor în viaţa politică a ţărilor lor în perioada care a urmat războiului. Ei au dezvoltat o variantă a ideologiei comuniste cunoscută cu numele de Eurocomunism. Această teorie susţinea edificarea unei economii planificată de tip socialist sub conducerea unui guvern ales democratic prin alegeri libere într-un sistem multipartit. Această linie politică a fost o ruptură clară cu linia politică sovietică, dar aceste partide au menţinut relaţii bune, sau cel puţin diplomatice, cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

[modifică] Partidele comuniste din lumea a treia

În lumea a treia, partidele comuniste au devenit foarte populare în anumite ţări, deoarece ele au promis răsturnarea structurilor guvernamentale considerate opresive de majoritatea populaţiei, ca şi ridicarea nivelului de trai al celor săraci. De multe ori, partidele comuniste au jucat rolul dominant în lupta pentru cucerirea independenţei de sub puterile coloniale. Războaiele rezultante au fost deseori împletite în iţele războiului rece, Uniunea Sovietică sprijinind forţele comuniste, iar Statele Unite ale Americii sprijinind forţele anticomuniste. Cele două superputeri au purtat războie prin interpuşi, aşa cum a fost în războiul din Vietnam, în care trupele sud-vietnameze şi americane au luptat împotriva comuniştilor locali, sau cum a fost cazul războiul din Afganistan, în care trupele sovietice au luptat împotriva mujahedinilor sprijiniţi de SUA, care încercau să răstoarne guvernul prosovietic comunist afgan. Vietnam şi Laosul sunt şi azi guvernate de partide comuniste.

[modifică] Cuba

Revolta naţionalistă din Cuba a lui Fidel Castro a fost puternic batjocorită de preşedintele Eisenhower, care s-a dus să joace golf în ziua în care Castro urma să fie primit la Casa Albă, liderul cubanez fiind primit în schimb de vicepreşedintele Richard Nixon. Castro, în schimb, la scută vreme după aceasta, s-a aliat cu Uniunea Sovietică şi s-a autodeclarat comunist.

Cuba comunistă a supravieţuit colapsului Uniunii Sovietice, guvernul a reuşit, prin intermediul unor reforme orientate prudent spre economia de piaţă, în ceea ce se numeşte "Perioada Specială". Partidul Comunist Cubanez este şi în anul 2005 la putere.

[modifică] Comuniştii din ţările blocului răsăritean în perioada postsovietică

Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, partidele comuniste au pierdut monopolul politic în toate ţările Europei Răsăritene şi în fostele republici sovietice. În multe cazuri, partidele comuniste s-au reorganizat ca partide noi socialiste sau social democrate, câteva dintre ele rămânând însă de factura ortodox-comunistă. Multe dintre fostele partidele comuniste şi diferitele lor succesoare au rămas cu o puternică influenţă în viaţa politică locală din fostele ţări ale blocului răsăritean.

[modifică] Structura partidelor comuniste

Vezi şi: Centralismul democratic.

Teoretic, Congresul partidului trebuie să aleagă Comitetul Central, care tebuie să ducă la îndeplinire hotărârile congresului între două sesiuni. Comitetul Central trebuie să aleagă un Birou Politic mai mic, în frunte cu un Secretar General, care să rezolve problemele zilnice ale activităţii partidului. În practică însă, puterea este exercitată de sus în jos, Biroul Politic se autoperpetuează, controlează compoziţia Comitetului Central, care, în final, controlează congresul partidului.

Unele dintre partidele comuniste moderne ţin de tradiţia centralismul democratic. Altele, însă, au renunţat la centralismul democratic, alte au renunţat chiar şi la marxism-leninism, în schimb adoptând o structură mai degrabă social-democrată, apărând statul bunăstării, aşa cum există în Scandinavia şi în cea mai mare parte

Ce misto :dooh:

[Andain]

-_-

[mryui]

sau aici !

Alegerile legislative din Republica Moldova, desfăşurate duminică în 1.977 de secţii de votare, pot fi declarate valabile, întrucât prezenţa la vot a depăşit rata necesară de 50% plus unu. Potrivit Basapres, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal au obţinut fiecare câte 13,9% din sufragii, iar Alianţa "Moldova Noastră", 10%.

Circa 2,4 milioane de alegători au fost chemaţi la urne pentru a alege 101 deputaţi, pentru care au candidat 1.183 de persoane, dintre care 305 femei. Peste 3.000 de observatori naţionali şi internaţionali au monitorizat scrutinul, dintre care 200 de la OSCE, care a evocat nereguli în timpul campaniei. Parlamentul îl va alege pe următorul preşedinte între 8 aprilie şi 8 iunie, fiind necesară o majoritate de trei cincimi (61 de mandate). Comunistul Vladimir Voronin nu mai poate candida, atingând limita de două mandate.

În satul Corjova din raionul Dubăsari, organele de Poliţie neconstituţionale ale regimului separatist din Transnistria au ocupat secţia de votare şi nu au permis desfăşurarea

Partidul Comunistilor a castigat alegerile parlamentare de duminica din R.Moldova cu 49,9% din voturi, ceea ce ar insemna ca le revin 60 de mandate in Parlamentul cu 101 locuri, deci cu un mandat mai putin decat majoritatea necesara pentru a-si impune candidatul la alegerea presedintelui.

Comisia Electorala Centrala a anuntat la ora 8.00 ca, dupa procesarea a 94,4% din procesele verbale ale sectiilor de votare, alte trei partide - Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) si Alianta Moldova Noastra (AMN) - au trecut pragul electoral, acumuland peste 35% din sufragii.

Partidul Liberal, avandu-l ca figura reprezentativa pe Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului, are 12,91% din voturi, ceea ce-i asigura 16 mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldova are 12,23% din voturi, deci 14 mandate, iar Alianta Moldova Noastra - 9,88% si 11 mandate.

Noul parlament va trebui sa-l aleaga pe viitorul presedinte al tarii, in conditiile in care mandatul actualui sef al statului, Vladimir Voronin, expira marti, 7 aprilie, dar poate fi prelungit pentru inca doua luni, pana la 7 iunie. Pentru alegerea presedintelui este nevoie de voturile a 61 de deputati. Niciunul dintre partidele care au intrat in Parlament, nici comunistii, nici liberalii, nu au indicat vreun posibil candidat.

Cele trei formatiuni liberale au promis ca se vor alia in Parlament si vor face front comun impotriva comunistilor. La randul lor, Vladimir Voronin, liderul PCRM, dar si fostul sau consilier Mark Tkaciuc au spus ca prefera sa convinga individual unii deputati ai opozitiei decat sa faca alianta cu vreunul dintre cele trei partide liberale. Comunistilor le-ar lipsi doar un vot pentru a-si impune candidatul pe care il doresc la Presedintie.

Au ramas sub pragul electoral de 6% Partidul Social Democrat al lui Dumitru Braghis, cu 3,67 %, Partidul Popular Crestin Democrat condus de Iurie Rosca, cu 3,01 %, Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov, cu 2,91 %, Uniunea Centrista din Moldova condusa de fostul premier Vasile Tarlev, cu 2,76 %, si Miscarea Actiunea Europeana a lui Anatol Petrenco, cu 1 procent. Ceilalti concurenti au luat sub un procent.

Prezenta la urne la alegerile parlamentare din 5 aprilie a fost de 59,52 %, iar in sectiile devotare deschise in afara Republicii Moldova au votat 14.838 alegatori, a declarat secretarul CEC, Iurie Ciocan. La cele doua sectii de vot deschise in Romania au votat peste 4.200 de cetateni moldoveni, potrivit datelor oferite de Ambasada Republicii Moldova.

Rezultatele definitive ale alegerilor parlamentare vor fi anuntate de CEC miercuri, dupa primirea fizica a tuturor proceselor verbale, inclusiv de la sectiile de votare din strainatate, a precizat Ciocan.

:lamer:

[Guest sose~]

-_-

[Guest ssose~]

-_-

[Guest sose]

-_-

[Andain]

-_-