Jump to content
lixandra

Copiii din laborator

Recommended Posts

Posted

Vremurile de criza impun solutii pe masura. Intr-o perioada in care cercetarea stiintifica se confrunta cu reducerea drastica a finantarilor, inventivi, tot mai multi cercetatori americani aleg sa-si foloseasca copiii “din dotare” pe post de “cobai” pentru experimentele lor, se arata intr-un articol publicat recent in New York Times.

Bunele intentii ale tatilor de la birou

Uneori, un copil poate fi o adevarata “mana cereasca”. Chiar inainte ca fiul lui sa se nasca, Pawan Sinha i-a intuit acestuia potentialul unic. In cadrul cursurilor Lamaze la care-si insotea sotia, Sinha, profesor de neurobiologie la Massachusetts Institute of Technology (MIT) i-a lasat pe toti cu gura cascata (inclusiv pe consoarta), afirmand ca este entuziasmat de nasterea copilului “pentru ca de-abia asteapta sa-l studieze si sa faca fac experimente pe el”. Ceea ce ? parinte responsabil ?, a si facut, imediat dupa nasterea micutului Darius, atasand de frageda teasta a acestuia o camera de luat vederi, menita a inregistra in orice moment pe unde hoinareste cu privirea.

Pentru a le studia schimbarile survenite la nivel cerebral pe parcursul procesului de crestere, Arthur Toga, profesor de neurologie la scoala medicala din cadrul Universitatii California din Los Angeles, a utilizat tehnica rezonantei magnetice functionale, scanandu-le creierele celor trei copii ai sai. Ceva de genul: “Iti bagi copilul in scanner si te rogi la Dumnezeu sa fie normal”, isi aminteste Toga. Dupa cum el insusi declara, cercetarea respectiva le-a permis copiilor sai sa “mearga la lucru cu tati” si sa primeasca printuri dupa scanarile cerebrale cu care sa se laude la prieteni. “Erau atat de hotarati sa-si faca tatal sa se simta mandru de ei incat nici nu s-au miscat”, spune el. Ceea ce fiica lui, Rebecca, acum in varsta de 18 ani, isi aminteste este insa ca la inceput “in scannerul zgomotos a fost cam claustrofobic”: purta pe cap “ceva ce semana cu o cusca si corpul ii era infasurat strans in paturi.

Rebecca Toga: “Prima oara am vorbit intruna pentru ca eram nervoasa, dar apoi medicii m-au calmat si m-am obisnuit”. Atat de tare incat, pe la varsta de 8 sau 9 ani i s-a intamplat chiar sa adoarma in timpul unui experiment.

Poze cu copii folositi la experimente... copii cercetatorilor:

Darius Sinha, cobaiul tatalui sau

Imagine IPB

Rebecca Toga

Imagine IPB

La Facultatea de Medicina de la Vanderbilt, Stephen M. Camarata i-a antamat pe toti cei 7 copii ai sai in studii asupra problemelor de invatare si de limbaj. O nimica toata fata de Deb Roy, cercetator de la M.I.T., care si-a impanzit tavanele din intreaga casa cu 11 camere video si 14 microfoane, inregistrand 70% din miscarile bebelusului sau in primii trei ani de viata. Bilantul? 250.000 de ore de inregistrari numai bune pentru un alt studiu pe tema dezvoltarii limbajului, intitulat pompos de autor nici mai mult nici mai putin decat “The Human Speechome Project”.

Teoretic, la ora actuala, cercetatorii care folosesc subiecti umani in experimentele lor sunt obligati sa obtina mai intai aprobarea unei comisii institutionale de referenti (review boards), menite a asigura ca in cadrul demersului cu pricina nu sunt incalcate reglementarile federale in vigoare si ca nu exista potentiale conflicte de interese. O formalitate, in opinia unora, cei convinsi ca nu este necesar sa raporteze implicarea progeniturilor lor in studii, intrucat acestia nu sunt supusi unor riscuri mai mari decat restul participantilor; riscuri oricum minime, mai cred altii, care spun ca nu ar reprezenta decat o dovada in plus ca riscurile asociate studiilor stiintifice sunt nule. “Pana la urma, tot ceea ce am facut a fost o fotografie. Nimeni nu-mi iubeste copiii mai mult decat ii iubesc eu. As face eu oare ceva care sa-i puna in pericol?”, le-a replicat Toga carcotasilor.

Eu driblez, eu dau cu capu?

“Eu imi semnez singur formularele de consimtamant?, a declarat Gedeon Deak, ai carui trei fii au participat la studiile sale cognitive de la Universitatea California, San Diego. In fata comisiei de referenti de aici, Deak a explicat ca subiectii lui reprezinta un asa-numit “esantion de convenienta”, nu sunt selectati la intamplare, si ca nu a simtit nevoia sa specifice ca si-a inclus copiii printre participantii la studiile lui. “Daca sunt copiii tai si vrei sa le pui niste intrebari poti s-o faci. Daca insa vrei sa-i incluzi in testarea unui medicament este altceva”, a explicat el. Michael Caligiuri, expertul insarcinat cu supervizarea activitatii comisiei de referenti din cadrul Universitatii California din San Diego, este de parere ca oamenii de stiinta ar trebui sa faca public faptul ca-si recruteaza subiectii din sanul familiei. Cel mai probabil, comisiile le vor da aprobarea, dar vor impune ca investigatorii sa nu fie prezenti atunci cand copiii lor sunt testati si sa nu aiba acces la informatiile cu privire la acestia.

Experimente pe copiii orfani, o practica comuna in unele laboratoare din fosta URSS

Sursa: descopera.ro

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...