Jump to content
turbomaxim

Preşedintele Ungariei ar intenţiona să susţină autonomia teritorială la celebrarea Zilei Maghiarilor

Recommended Posts

Posted

Preşedintelui Ungariei, Solyom Laszlo i s-ar fi recomandat să nu viziteze România în perioada celebrării Zilei Maghiarilor de Pretutindeni deoarece autorităţile române ar fi avut informaţii că intenţionează să susţină ideea autonomiei teritoriale, susţin surse oficiale, citate de NewsIn.

Potrivit surselor citate, autorităţile române vor să dea dovadă de "responsabilitate şi înţelepciune" pentru a nu lăsa ca "atitudinea preşedintelui Solyom să afecteze bunele relaţii dintre cele două state". "Mai ales într-un moment în care criza economică se agravează, românii şi maghiarii au nevoie să fie uniţi, nu dezbinaţi", au mai precizat sursele oficiale.

Întrebat care este opinia sa în legătură cu acuzaţia potrivit căreia autorităţi abilitate ale statului român ar încerca să împiedice pe preşedintele Ungariei să nu viziteze Ardealul pe 15 martie, preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, după şedinţa CSAT, că "este problema autorităţilor române".

UDMR a acuzat "autorităţi abilitate ale statului român" că l-ar fi sfătuit pe preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, să nu vină în România pe 15 martie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Referendumul pentru atonomie, repus pe tapet de Ziua Maghiarilor

În fiecare an, mii de etnici maghiari din România sărbatoresc ziua de 15 martie, care marchează începutul Revoluţiei de la 1848 din Budapesta. De această dată oraşul Cristuru Secuiesc, din judeţul Harghita, a fost ales în acest an ca principal centru al manifestărilor UDMR dedicate celebrării a a 161 de ani de la declanşarea Revoluţiei ungare paşoptiste.

Sărbătoarea va reprezenta un bun prilej pentru a readuce în discuţie problema autonomiei teritoriale. Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis deja din ianuarie ca de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni să se organizeze un referendum local în vederea consultării comunităţii în ceea ce priveşte autonomia aşa-zisului ţinut Secuiesc. Hotarârea, iniţiată de Partidul Civic Maghiar (PCM), este susţinută şi de UDMR., dar este deja atacată în contencios administrativ de Prefectura Covasna.

Antena3.ro

Intr-o zi,nu stiu cind o vor face.Sint un popor mult mai solidar decit noi..Se va dezgropa securea de razboi

Posted

Preşedintelui Ungariei, Solyom Laszlo i s-ar fi recomandat să nu viziteze România în perioada celebrării Zilei Maghiarilor de Pretutindeni deoarece autorităţile române ar fi avut informaţii că intenţionează să susţină ideea autonomiei teritoriale, susţin surse oficiale, citate de NewsIn.

foarte bine... dak chiar vrea sa discute ideea autonomiei teritoriale va provoca numai raca si probabil vor incepe certuri.

Posted

sa dezgroape securea de razboi? basme, daca ungurii conving uniunea europeana ca acolo sunt multi maghiari si ca vor sa se alipeasca ungariei, romanii or sa accepte cu capul in nisip k un strut, pt k asa ordona UE...altceva nu stim decat sa facem ce se ordona. sutem o natie prea pupincurista pt a reactiona cum trebe la asa un afront.

Sa dea autonomie ungurilor,poate asa trezim patriotismul din noi.

Posted

crezi? eu nu

Basarabia e independenta si in ziua de azi, chiar daca imediat dupa scaparea de dominatia rusa au vrut sa se reuneasca cu Romania si tovarasul iliescu a zis 'NIET' in numele intregii natiuni romanesti.

asa ca e perfect posibil k romania sa mai piarda din teritorii...oricum poporul nu isi merita tara pe care o are.

Posted

Mai bine se inchide threadul, o sa iasa iar scandal.

Maghiarii nu au nici un drept sa ceara autonomie. Pentru ce mama lor sa o primeasca ? Ce au facut ei sa merite asa ceva ?

Ardealul a fost al lor cata vreme a dominat imperiul Austro-Ungar si atat. In perioada aceea au omorat o gramada de romani si ne-au pus sa ne omoaram intre noi.

Sunt niste tatari, nici macar din Ungaria nu sunt originari, nu sunt in stare sa invete nici limba romana cu toate ca sunt cetateni romani si dau din umeri cand le dai buna ziua.

Eu nu port nici un gram de respect pentru ei si nu vor vedea cata vreme oi trai.

Nu sunt singura minoritate din tara, mai sunt si altele dar spre deosebire de restul nu-si pot baga in cap ca ei sunt pe pamant romanesc.

sunt de acord cu tine , transilvania e pamant romanesc , ungurii s`au bagat peste noi si cateva sute de ani au facut ce`au vrut pe aici , dar tot romanii erau majoritari..

Guest IisusCelRau
Posted

Asa e stargate, tu o sa bagi capu-n tarana ta de Milano.

Noi NU.

Presedintele maghiar daca sustine ideea aceasta conform legislatiei romane in vigoare trebuie arestat si judecat pentru infractiunile de propaganda pentru razboi si instigare publica, criminalizate de codul penal prin articolele 356 respectiv 324.

V-as ruga pe voi, astia inteligenti care nu mai traiti in tara da' vorbiti ca dobitocii despre ea sa va abtineti din a va arunca parerea idioata de parca ati mai face parte din acest popor.

Deasemenea sa mai cititi si legislatia UE care stipuleaza dreptul de auto-guvernare a statelor membre si printre altele, orice "ordin" venit de la UE trebuie trecut prin parlamentul nostru si aprobat sau respins

Guest stefteo21
Posted

Poate ia si presedintele o mama de bataie cum au luat manifestantii aia anul trecut daca tineti minte :))...

PS: am inteles ca in Cluj au vopsit bancile in albastru galben si rosu ca sa nu stea ungurii pe ele :rofl1:

Posted

Romanii si ungurii viseaza frumos.Deci vise placute. Odata cu intrarea in Ue am renuntat la unirea cu Basarabia si ne-am asigurat granita teritoriala.Deci, VISE PLACUTE TUTUROR.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...