Luci Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 O companie din Florida plănuieşte să lanseze anul acesta cel mai mare vapor pentru pasageri din lume, cu spaţiu pentru 6.300 de oameni, adică cu 2.000 mai mult decât alte vapoare de mare calibru. “Oaza Mărilor”, vasul care poate deveni anul acesta cel mai mare oraş plutitor, va fi prevăzut cu cel mai mare spaţiu pentru camere cu balcoane, cea mai mare piscină la bord şi primul parc cu copaci ajuns pe mare, informează “Popular Science” . Aceste componente au fost posibile graţie designului unic al vaporului de 500 de tone, la care au contribuit 2.800 de oameni. Partea sa de sus a fost construită sub forma unei cutii mari, cu doar câteva camere cu privire în afară şi o punte deschisă, limitată la provă şi pupă. În schimb, inginerii de la compania de croaziere Royal Caribbean au lărgit carcasa navei şi au împărţit cutia în jumătate, înălţând două turnuri de şase etaje de fiecare parte, capabile să adăpostească 6.300 de oameni, cu spaţiu îndeajuns între ele pentru a găzdui parcul cât un stadion de fotbal. Pentru a manevra acest gigant, cele trei elice de şase metri trag nava prin apă în loc să o împingă, iar motoarele electrice generează echivalentul a 30.000 de cai-putere. Infoportal
florin Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 nu cred ca e un titlu potrivit..nimeni nu vrea sa se intaple o alta catastrofa..
Stargate Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 frumos si complex - dar nici asta nu e pt muritori de rand...p.s. au cumva si teren de golf?
_Deza Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Poate fii un nou Titanic.Tehnologia a evoluat,nu se vor repeta greselile din trecut.
dontaskme Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Poate fii un nou Titanic.Tehnologia a evoluat,nu se vor repeta greselile din trecut.nu se stie :)o sa fie pentru toate categoriile de oameni nu numai pentru bogatani :)
Guest HateLord Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 nu se stie :)o sa fie pentru toate categoriile de oameni nu numai pentru bogatani :)Da... cei care nu sunt "bogatani" vor spala podele :-j
iReaLRauL Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Cred ca de data asta ce cei de la bord vor fi mult mai atenti.
nu ma cunosti Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Da... cei care nu sunt "bogatani" vor spala podele :-jo sa fie anumite categorii, asa cum e la avion :P clasa I, a II-a si tot asa..
_Deza Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 nu se stie :)o sa fie pentru toate categoriile de oameni nu numai pentru bogatani :)Asa era si Titanicul,numai ca "bogatanii" beneficiau de un lux de neimaginat pentru cei de la clasa a II-a. :)Probabil va fii la fel si acum. ^_^
Guest stefteo21 Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Asa era si Titanicul,numai ca "bogatanii" beneficiau de un lux de neimaginat pentru cei de la clasa a II-a. :)Probabil va fii la fel si acum. ^_^Ai vazut asta in film ?^_^Fiti siguri ca nu se va mai repeta tragedia cu toate dispozitivele instalate pe noile nave. Poti vedea tot in ocean prin satelit, adancimi pesti si ce roci se afla in fata navei la o distanta de 100 km sau mai mult :) cu toate sitemele anti-rasturnare in caz de furtuna si alte chestii. E superb sa mergi cu vaporul si e foarte foarte sigur.
_Deza Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 Ai vazut asta in film ?^_^Nu,era prea lacrimogen pentru mine.Am vazut un documentar despre Titanic. :)
spauny Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 dak nu are si sosele sa circule mashini degeaba l-au construit.
[IlluSioN] Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 as lucra pe asa o croaziera /:) :D cine nu? sa nu pateasca si asta ca titanicu ..
Mayhem Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 bine zis "oras plutitor" @the dead hell tu nici macar nu ai citit stirea scrie clar 500 de tone
-=rZv=- Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 da cred ca s-a muncit ceva le el, oricum nu orice poate sa faca asa ceva...frumoasa constructie...bravo inginerilorGood Luck
The^Iceman Posted March 3, 2009 Posted March 3, 2009 arata bine :) sper sa nu sfarseasca ca si Titanicul :)
Luci Posted March 3, 2009 Author Posted March 3, 2009 oare cate tone o fi avand? :-? 500 , citeste si tu stirea ...