Jump to content
HipnotykBoy

Un copil surpanumit ”Mesia” vindecă orice boală

Recommended Posts

Posted

Imagine IPB

Un copil de nouă ani din Indonezia are un dar ciudat: poate să vindece orice boală. I-a redat şi unui mut glasul.

Mohammad Ponari spune că a început să aibă puterile excepţionale după ce a fost lovit de fulger. De atunci, reuşeşte să scape pe oricine, de orice boală. Astfel, mii de pelerini stau zile în şit în faţa casei puştiului supranumit ”Mesia” pentru a se trata. De multe ori, Mohammad ”vrăjeşte” pietre, le pune în apă, iar suferinzii trebuie să o bea şi sunt vindecaţi.

L-a făcut chiar şi pe un mut să vorbească. Copilul a început să-l zdruncine pe mut, apoi s-a luat la bătaie cu el, iar la final, acesta a vorbit pentru prima dată în viaţa lui.

Din păcate, autorităţile vor să interzică pelerinajele, deoarece în urma îngămădelii, oamenii se calcă în picioare, patru persoane murind astfel, după ce au căzut la pământ şi au fost strivite de cei care se grabeau să ajungă la ”Mesia”.

Sura : libertatea.ro

Posted

Din păcate, autorităţile vor să interzică pelerinajele, deoarece în urma îngămădelii, oamenii se calcă în picioare, patru persoane murind astfel, după ce au căzut la pământ şi au fost strivite de cei care se grabeau să ajungă la ”Mesia”.

efectul de turma isi face simtita prezenta :|

Posted

Nagasaky' date='Mar 3 2009, 01:35' post='3550884']

Da da aia cu bataia merge... l-a batut pana a putut sa injure.

=))=))

e clar INDONEZIA :))

Guest HateLord
Posted

E chiar adevarat sau vrajeala ?

Vraja...

Guest stefteo21
Posted

e la misto.. iti dai seama daca reusea sa vindece un mut.. adica sa`i redea glasul, auzeam si noi sigur pe la tv.

E sfant tv nu ? :D

Nu aveti de unde sa stiti ce si cum.. :(

Posted

mda puterea de autoconvingere + efectul de turma = love si circ pentru prostime

Chemam OTV-ul sau mai nou Antena 1? =))

@un surd sa auda =))

Posted

Eh vindeca pe dracu'..

Ce primata!Ba tu nu intelegi ca sunt reale intamplarile ? :banghead:

Ce bani sa scoate...Daca Dumnezeu i-a dat acest talent el nu trebuie sa profite de el ...daca va profita i se va lua inapoi ...sau i think so ...kinda...Am mai citit cateva lucruri despre astea

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...