LeX LuTHoR Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 Se ieftineşte taxiul! Scăderea comenzilor cu 40% şi ieftinirea carburanţilor îi face pe marii operatori să reducă tarifele cu 10-12%. Peste cel mult 10 zile, o călătorie cu taxiul în Capitală ar putea costa cu 10-12% mai puţin, pe fondul ieftinirii carburanţilor. Preţul afişat va depinde de fiecare operator în parte, în funcţie de costurile pe care le are. Cel puţin aşa a declarat ieri, pentru EVZ, Remus Nedelcu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Operatorilor de Transport în Regim de Taxi. Discuţii în toate companiile Nedelcu a explicat că firmele care au crescut tarifele în august-septembrie 2008 le vor scădea acum, iar cele care n-au făcut acest lucru îşi vor păstra preţurile actuale. ?Se discută în toate companiile mari de acest lucru“, a completat şi Eduard Popovici, director adjunct la Taxi Mondial. Surse de pe piaţa operatorilor de taxi susţin că una dintre cele mai mari firme care operează în Bucureşti, Taxi 2000, are în vedere să reducă preţul de la 1,99 lei la 1,69 lei pe kilometru. Firma Tess, în schimb, a anunţat că tarifele practicate acum vor rămâne neschimbate, cel puţin pentru următoarele două luni, respectiv 1,59 lei pe kilometru, întrucât nu şi-a modificat preţurile în toamnă. Dictatura concurenţei Mulţi patroni nu ar vrea să schimbe preţul, însă vor fi nevoiţi să ţină pasul cu concurenţa. ?Deşi avem cheltuieli mai mari decât acum trei luni, vom îngheţa preţurile pentru tot anul 2009. Dar, în cazul în care şi alţii vor reduce tarifele, nu vom avea încotro şi vom încerca şi noi să ne readaptăm“, a declarat Nicolae Truşcă, director la Taxi Cobălcescu. De aceeaşi părere sunt şi alţi patroni ai firmelor de taxi, cu atât mai mult cu cât, se plâng ei, comenzile le-au scăzut, în medie, cu 35-40%. ?Dacă înainte aveam 1.000 de comenzi în 24 de ore, acum sunt 600-700. Suntem obligaţi să facem şi noi acelaşi lucru, să reducem tarifele, să fim sub firmele mari. Sperăm să nu se întâmple acest lucru“, a explicat şi Alecu Marian, director la Eurostil, care are un preţ de 1,88 lei/km. Cu ochii în curtea vecinilor Directorul adjunct de la Taxi Mondial, Eduard Popovici, a precizat că este dificil să scadă tariful pe kilometru din cauza cheltuielilor, iar un preţ prea mic este suspect şi poate să atragă mai multe controale de la primărie. Recunoaşte însă că, dacă ceilalţi operatori vor scădea tarifele, va face acelaşi lucru. Dacă nu, ?cel puţin şase luni nici nu se discută să mărim tarifele“. În celelalte oraşe, reprezentanţii firmelor de taxi nu se gândesc încă la ajustarea tarifelor. 9.500 de taximetrişti lucrează în Capitală sursa : evz.ro
nu ma cunosti Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 La cat merg eu cu taxiul.. poate sa`l ieftineasca de tot :)
musLi Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 In Baia`Mare tot 1.70 era :( .Sau ala e actualu si urmeaza ieftinirea?
1234 Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 De maine se scumpeste maxi-taxiul in Galati, nu va mai fi 10 mii LEI vechi calatoria (1 RON ) ci 15 mii lei vechi (1,5 RON)
Buugy Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 De maine se scumpeste maxi-taxiul in Galati, nu va mai fi 10 mii LEI vechi calatoria (1 RON ) ci 15 mii lei vechi (1,5 RON)In Iasi e de 1/2 de an 1.5 lei calatoria
pizza200 Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 pff ce bine nu o sa mai duc pe geru asta la liceu pe jos:))
[IlluSioN] Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 taxiul la mine (Medgidia) nu a depasit 1.5 lei/km de cand ma stiu :Dsi maxi taxi e 1 leu .. preturile sunt de cativa ani :)
celmaislabaN Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 taxiu e 1.7 aici, si 1.9 noaptea.. sa speram ca se ieftineste
Luci Posted January 11, 2009 Posted January 11, 2009 merg rar cu taxi...la mn in oras pretul este de 1.5 lei ..cat se va face acum ?
Denzel_Lsd Posted January 12, 2009 Posted January 12, 2009 ar fi ceva sa se ieftineasca....mersul cu taxiul a devenit din ce in ce mai costisitor...
uMix Posted January 12, 2009 Posted January 12, 2009 poza care ai afisat o e pretul de acuma sau ce ?daca se ieftinesc .. e bine
dontaskme Posted January 13, 2009 Posted January 13, 2009 macar taxiul sa se ieftineasca ... daca restu` se tot scumpesc ...
Narcisa Posted January 14, 2009 Posted January 14, 2009 oricum fura taximetristii cum prind ocazia...tot la pretul real se va ajunge..