Jump to content
Luci

Evreii credeau într-un Mesia reînviat, înainte de Iisus

Recommended Posts

O stelă misterioasă, despre care se crede ca datează din secolul I î.Hr., ar putea schimba fundamental percepţia asupra creştinismului, arătând că evreii credeau deja în venirea unui Mesia reînviat, înainte de apariţia lui Iisus.

De acest lucru este convins cercetătorul Israel Knohl, care a declarat că, în urma decriptării unui text în ebraică de pe stelă, a descoperit anumite lucruri care "ar putea bulversa viziunea pe care oamenii o au despre Iisus".

"Textul ar putea reprezenta veriga lipsă dintre iudaism şi creştinism, în măsura în care acesta înscrie credinţa creştină în învierea Mântuitorului în tradiţia ebraică", a precizat acest profesor de studii biblice, de la Universitatea ebraică din Ierusalim.

Stela se află în posesia unui colecţionar din Zurich (Elveţia), care a declarat că a cumpărat-o din Londra, din apropierea unei pieţe de antichităţi iordaniene.

Textul de pe stelă este alcătuit din 87 de rânduri şi este scris cu cerneală, anumite litere sau cuvinte fiind deteriorate din cauza trecerii timpului. Textul de natură apocaliptică este considerat a fi "revelaţia arhanghelului Gabriel".

Analiza cercetătorului se bazează în principal pe descifrarea rândului 80, unde apar cuvintele "în cele trei zile", urmate de un termen pe jumătate şters, care, în opinia profesorului Knohl, provine de la verbul "a trăi".

Cercetătorul este de părere că textul anunţă că îngerul Gabriel îl va învia la trei zile de la moartea sa pe "prinţul prinţilor" ("sar hasarim"), o formulă ce se aplică Mântuitorului în tradiţia ebraică.

O descriere a stelei şi a textului ce apare pe ea a fost publicată în 2007, în revista israeliană de istorie şi arheologie Cathedra. Profesorul Knohl va prezenta, marţi, interpretarea sa, în cadrul unui colocviu de la Ierusalim, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la descoperirea Manuscriselor din Marea Moartă.

mediafax

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...