Jump to content
tasedano

Ghidul Lonely Planet: Romania, tara de hoti si soferi imprudenti

Recommended Posts

Romania a devenit un punct turistic care ofera senzatii tari chiar daca turistii straini vor sau nu asta. Ghidul Lonely Planet ofera doritorilor de vacante o imagine a Romaniei mai mult decat macabra, desi o parte din aceste lucruri sunt adevarate. Fata urata a tarii noastre este data in acest ghid de hotii de buzunare, de taximetristii care taxeaza “dupa ochi”, de ospatarii care umfla nota de plata sau de cainii vagabonzi.

“Tineti-va gentile cu fermoarul tras si, daca este posibil, inchise. Taierea gentii este un risc, asa ca trebuie sa va tineti geanta la vedere”, sunt avertizati turistii care vor sa ne viziteze tara. Ghidul citat de Mediafax avertizeaza ca în Bucuresti si Brasov, în principal, dar si în Constanta, Iasi, Suceava si Timisoara, turistii sunt supusi anumitor pericole care ar putea sa le strice vacantele. “Vi se arata un meniu cand va asezati la masa si vi se da un alt meniu, cu preturi mult mai mari, împreuna cu nota de plata. În unele cazuri, nu este operata vreo schimbare de meniu, dar se uita sa vi se spuna ca pretul este la suta de grame pentru orice produs din carne si ca 400 de grame reprezinta portia minima”, se arata in ghid. O alta problema majora pentru turisti o reprezinta, potrivit autorilor publicatiei, taximetristii romani, care profita din plin de necunostinta de cauza a strainilor. “Aceste metode includ, dar fara a se limita doar la astfel de cazuri, plimbatul în cercuri cu masina pentru a creste numarul de kilometri parcursi, solicitarea de a plati si pentru întoarcerea taxiului în oras daca va îndreptati spre aeroport sau scoaterea din uz a aparatului de marcat si taxarea în functie de imaginatie”, se arata in ghidul Lonely Planet. Totodata, vizitatorilor li se atrage atentia asupra modului imprudent in care soferii romani sunt obisnuiti sa conduca. Nici câinii vagabonzi nu lipsesc din peisaj. “În general, câinii sunt calmi si au frica de oameni, deoarece unii români sunt cruzi fata de animale. Dar ca si oamenii, puteti gasi un câine care are o zi proasta sau pur si simplu este turbat, iar atunci oamenii sunt muscati. Se spune ca fiecare român a fost muscat de câini si se feresc de ei. Acelasi lucru ar trebui sa îl faca si turistii, deoarece utilizarea serviciilor medicale poate avea efecte nedorite”, sustine autorul ghidului.

Sursa: Gardianul

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...