IceMan Posted February 7, 2008 Share Posted February 7, 2008 Sudul Statelor Unite a fost afectat marţi şi miercuri de cele mai puternice tornade şi furtuni din ultimii nouă ani, soldate cu moartea a cel puţin 55 de persoane şi rănirea altor 150, potrivit unui nou bilanţ.În comitatul Sumner din statul Tennessee, o tornadă a provocat moartea unei femei şi rănirea copilului său după ce i-a smuls pur şi simplu din locuinţa lor. Guvernatorul statului s-a declarat şocat de intensitatea furtunii care a afectat o porţiune lată de 643 de kilometri.Preşedintele George W. Bush se va deplasa vineri în statul Tennessee pentru a evalua pagubele materiale produse de furtună şi pentru a-i asigura de sprijin pe cei afectaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Scott Stanzel.În statul Arkansas, circa 500 de locuinţe şi sedii de firme au fost distruse sau grav avariate în patru comitate.Cel mai afectat a fost statul Tennessee, unde 31 de persoane au fost ucise, urmat de Arkansas, Kentucky, Mississippi şi Alabama. Potrivit unor informaţii neconfirmate, circa 69 de tornade au devastat teritoriul respectivelor state, potrivit Centrului Naţional de Previzionare a Furtunilor din Norman, statul Oklahoma.Autorităţile locale au precizat că alte 13 persoane au fost ucise în statul Arkansas, şapte în Kentucky şi patru în Alabama, numărul răniţilor fiind de ordinul sutelor, 149 fiind înregistraţi doar în Tennessee.Furtunile au provocat şi numeroase pene de curent. O tornadă a distrus sediul unei companii de distribuţie a gazelor din Hartsville, Tennessee, provocând un incendiu în cursul dimineţii, au anunţat oficialii loclai.Autorităţile au început să evalueze pagubele miercuri dimineaţă după ce ultima tornadă a străbătut comitatul Jackson din nord-estul Alabamei.Un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale din statul Kentucky a declarat că 50 de militari au fost mobilizaţi în zonele devastate iar alte contingente sunt în stare de alertă. "Misiunea noastră este protejarea caselor faţă de jafuri", a declarat David Altom.Autorităţile din statul Mississippi au raportat 11 răniţi, în timp ce în Tennesse peste 50 de studenţi au fost răniţi după ce o furtună a lovit un cămin de studenţi.Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 7.02.2008 la ora 11:25 Link to comment
Thora! Posted February 7, 2008 Share Posted February 7, 2008 Sudul Statelor Unite a fost afectat marţi şi miercuri de cele mai puternice tornade şi furtuni din ultimii nouă ani, soldate cu moartea a cel puţin 55 de persoane şi rănirea altor 150, potrivit unui nou bilanţ.Cand bate vantul un pic mai tare in Bangladesh (si asta nu se intampla tocmai rar) mor cateva mii de oameni si nu se mai face atata tam-tam. Link to comment
Mysterio Posted February 7, 2008 Share Posted February 7, 2008 orice stire ce vine din partea americanilor este exagerata .. oricum RIP pentru cei ghinionisti Link to comment
HipnotykBoy Posted February 7, 2008 Share Posted February 7, 2008 mai puternice decat katrina? RIP Link to comment
Flake Posted February 7, 2008 Share Posted February 7, 2008 Pacat..rip e putin spus.. Link to comment
luci13bg Posted February 8, 2008 Share Posted February 8, 2008 Rest In Peace ! Vai de capu lor ... Link to comment
gaboi Posted February 8, 2008 Share Posted February 8, 2008 Ba macar avem si noi ceva bun ...O clima mai "calma"Rip. Link to comment