Jump to content
IceMan

Isărescu: Extistă un pericol major în apariţia unei spirale preţuri-salarii

Recommended Posts

Creşterea salariilor trebuie corelată cu productivitatea muncii, întrucât există un pericol major în apariţia unei spirale preţuri-salarii, fenomen greu de stăpânit odată declanşat, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Trebuie corelate salariile cu productivitatea, pentru că vedem un pericol major în spirala preţuri-salarii. Ştim din experienţa altor state, când spirala se declanşează, este greu de stăpânit, se creează un cerc vicios din care toată lumea pierde", a afirmat Isărescu, după o întâlnire cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Cei trei oficiali s-au întâlnit, marţi, pentru a discuta pe tema coordonării politicilor fiscal-bugetare ale Guvernului cu cele ale băncii centrale privind atingerea ţintei de inflaţie în 2008.

Guvernatorul BNR a salutat angajamentul Guvernului privind adoptarea unei politici salariale raţionale şi corelarea creşterii salariilor cu avansul productivităţii.

"Este bine de notat că o asemenea relaţie este de natură să ajute nu doar la menţinerea unei inflaţii scăzute, dar cred că o să dea stabilitate monedei naţionale, în timp. Este evident că nu pot coexista creşteri salariale peste creşterea productivităţii în acelaşti timp cu aprecierea cursului", a spus Isărescu, reafirmând că BNR îşi va face datoria.

Oficialul BNR a mai spus că majorări salariile peste cele ale productivităţii, adunate în timp, se răsfrâng asupra ratei de schimb a monedei naţionale.

Riscurile generate de creşterea salariilor peste avansul productivităţii au fost puse în discuţie în repetate rânduri de către oficialii băncii centrale, una dintre consecinţele acestui fenomen fiind creşterea preţurilor.

Guvernatorul BNR a reafirmat, marţi, că banca centrală va lua toate măsurile necesare pentru înregistrarea unei traiectorii dezinflaţionite pe termen mediu.

"Vom rămâne în continuare agresivi", a spus Isărescu.

El a adăugat că următoarea şedinţă de politică monetară va avea loc la 20 martie.

BNR a majorat, luni, dobânda de politică monetară cu un punct procentual, de la 8% la 9% pe an, şi a decis adoptarea unor măsuri prudenţiale suplimentare, inclusiv prin majorarea provizioanelor la creditele în valută, destinate debitorilor expuşi riscului valutar.

În acelaşi timp, banca centrală a arătat că perspectiva pe termen scurt a inflaţiei s-a înrăutăţit, în contextul amplificării riscurilor macroeconomice, cu precădere a celor legate de propagarea majorărilor de venituri ale populaţiei şi de creşterea cheltuielilor publice în perioada electorală, precum şi al incertitudinilor referitoare la evoluţia cursului de schimb al leului pe fondul persistenţei tensiunilor la nivelul mediului economic internaţional.

La finele anului trecut, rata anuală a inflaţiei s-a situat la nivelul de 6,57% faţă de 4,87% în decembrie 2006, plasându-se în afara intervalului de variaţie de 3-5% asociat ţintei de inflaţie de 4%.

Pentru 2008, ţinta de inflaţie stabilită de Guvern şi Banca Naţională este de 3,8% plus/minus un punct procentual, iar prognoza prezentată de banca centrală este de 4,3%.

Salariul net mediu a crescut în ultima lună a anului trecut, faţă de noiembrie 2007, în termeni reali, cu 12,2%, la 1.266 lei, influenţat de acordarea primelor de sărbători, iar comparativ cu luna decembrie a anului 2006 avansul a fost de 15,2%, respectiv de 8,1% excluzând inflaţia.

În termeni nominali, creşterea din decembrie 2007 faţă de luna noiembrie a anului trecut, a fost de 12,9%.

În prognoza de toamnă, prezentată în noiembrie 2007, Comisia Europeană nota că ritmul de creştere a productivităţii muncii din România se va menţine până în 2009 de circa două ori sub avansul câştigurilor salariale.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 5.02.2008 la ora 13:23

Link to comment

Vai de capu meu, cred ca Romania chiar se afla pe alta planeta sau, ma rog, cei care ne conduc vin de altundeva.

Nu stiu cum e posibil ca o astfel de spirala sa apara in Romania.

Cum adica ? Salariile noastre au crescut mai mult decat trebuia ?

Preturile sunt asa cum le stim. O spirala exista deja, de mult timp si anume spirala salarii-preturi care nu mai dispare si despre care nimeni nu vorbeste.

Concluzia: "Nu mai cereti mariri de salariu. Sunt deja destul de mari !"

Astia calculeaza inflatia in sens invers.

:crazy:

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...