Fallout Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 Preţurile lumânărilor s-au dublat în bisericile din CapitalăPână şi mersul la biserică a început să coste ceva mai mult. În bisericile din Capitală, o lumânare a ajuns să coste cât o pâine. Cu aşa preţuri, credincioşii spun că vor cumpăra mai puţine lumânări. S-a scumpit şi tămîia. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Bucureştilor susţin că au fost nevoiţi să dubleze preţurile pentru că s-au scumpit utilităţile.Preţurile variază de la 20 de bani, cea mai ieftină lumânare, la 4 lei, cea mai scumpă. Tarifele au fost pur şi simplu dublate. Aşa se face că lumânarea care costa 20 de bani, costă acum 40 de bani. Preţurile nu au fost primite prea bine de credincioşi, iar cei mai afectaţi sunt pensionarii.Preoţii privesc situaţia cu un aer resemnat. "Este o decizie care îngrijorează credincioşii. Ne rugăm la Dumnezeu, este o decizie unitară la nivel naţional", spune preotul paroh Gabriel Cazacu.Reprezentanţii Arhiepiscopiei Bucureştilor susţin că preţul lumânărilor nu a mai fost schimbat din 2003, în timp ce materia primă s-a scumpit."Arhiepiscopia nu avea altă variantă decât să scumpească aceste lumânări. De patru ani, creşterile salariale s-au resimţit, energia, materia primă şi astel nu s-a putut susţine preţul lumânărilor ca şi până acum", spune purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor.Preţurile au fost modificate şi la prescuri şi tămâie, iar noile tarife se aplică deja în bisericile din Capitală, Ilfov şi Prahova.Sursa: Realitatea.net
mihai91 Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 dak restul pietei creste , nu vad de ce nu are creste si pretu lumanarilor ....si ei cumpara de la producatori , nu e vina lor....
TaZ-ManIaku Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 ar trebuie sa se tina cont macar ptr cei batrani care nu au o pensie prea mare ptr k ei sunt cei care merg cel mai des la biserica..
crancenul Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 S-au scumpit lumanarile si tamaia din biserici Preturile lumanarilor care se vand in biserici au fost majorate, iar reprezentantii Arhiepiscopiei Bucurestilor sustin ca au fost nevoiti sa ia aceasta decizie pentru ca s-au scumpit utilitatile, informeaza Realitatea TV. Astfel, preturile variaza de la 20 de bani, cea mai ieftina lumanare, la 4 lei, cea mai scumpa. Asta inseamna ca tarifele au fost dublate: lumanarea care costa 20 de bani, costa acum 40 de bani. Reprezentantii Arhiepiscopiei Bucurestilor sustin ca pretul lumanarilor nu a mai fost schimbat din 2003, in timp ce materia prima s-a scumpit. Preturile au fost modificate si la prescuri si tamaie, iar noile tarife se aplica deja in bisericile din Capitala, Ilfov si Prahova. Sursa
spriTewus Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 Totul se scumpeste in ziua de azi . Dar salariile la oameni nu ! #-o
BomB777 Posted January 31, 2008 Posted January 31, 2008 Mi se pare normal... Totul a inceput sa creasca in Romania si Europa ca pret!Eh, de parca eu nu las 5-6 mii de lei de fiecare data cand cumpar lumanari :).
iLoveCalifornia Posted February 1, 2008 Posted February 1, 2008 La noi la magazin e 1000 - 2 000 lei vechi ^^ :P lumanarea
[DezZza] Posted February 1, 2008 Posted February 1, 2008 nu pot sa cred :( toate cresc de la preturi la salarii,numai k nu in aceeasi proportie
Lancelot Posted February 2, 2008 Posted February 2, 2008 :) ma indoiesc ca se cumpara lumanari pe euro ca sa le creasca pretul asa...oricum tot timpul biserica a fost o institutie din care s-au scos f multi bani
Mysterio Posted February 2, 2008 Posted February 2, 2008 si`n biserica creste pretul.. Romania`s going apart ..
Mayhem Posted February 2, 2008 Posted February 2, 2008 La noi la magazin e 1000 - 2 000 lei vechi ^^ :P lumanareaSi la noi e la fel...
Adi Posted February 2, 2008 Posted February 2, 2008 si cui ii pasa asta? acuma no offence dar nu mi se pare important...
TwentyTwo Posted February 3, 2008 Posted February 3, 2008 hai ca nui mare diferentza totusi ... sa crestem pretzu aproape la orce ... e chear penibil
Spiky2013 Posted February 3, 2008 Posted February 3, 2008 ah com?n... exact asta e marea scumpire din romania... :-< Lasa ca asa incaseaza mai multi bani din vanzari si primesc mai putini bani in cutia milei sau cum se numeste :P
Stalk3r Posted February 3, 2008 Posted February 3, 2008 eu unu nu vad bine nici un preot nici un 'thing' de genu ... , in mare parte is niste hotzi pe de'ascunselea .. , si treaba cu lumanarile .. get real a stick of "ceara" + 10 cm atza impletita = 40 000 ?? pha dute ma .. bine ca au bani sa puna aer conditionat in biserica si alte chestii de genu , cand cica biserica se contrazice cu tehnologia si stiintza .. , i hate this creeps pe scurt .. mii se pare bullshit