Jump to content
[k1ll]

NATO l-a invitat pe Vladimir Putin la Bucureşti

Recommended Posts

NATO l-a invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin la o reuniune la vârf NATO-Rusia organizată în marja summitului Alianţei Nord-Atlantice din 2-4 aprilie de la Bucureşti.

Imagine IPB

Purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, spune că dacă preşedintele rus acceptă invitaţia, ar exista posibilitatea de a se vorbi deschis despre punctele asupra cărora NATO şi Rusia nu sunt de acord.

Motivele de divergenţă cu Moscova sunt legate, printre altele, de independenţa Kosovo şi de planul scutului american antirachetă. Ar fi pentru prima dată când Putin ar participa la un Consiliu NATO-Rusia după ce l-a coprezidat, la crearea acestui forum, în 2002, în Italia.

Dacă Putin se decide să vină, participarea sa la Consiliul NATO-Rusia ar interveni într-un moment de puternică încordare între Moscova şi Occident, după ce Moscova şi-a suspendat participarea la Tratatul asupra Forţelor Convenţionale în Europa, iar bombardierele ruse şi-au reluat survolările, revenind la practica ce devenise desuetă odată cu sfârşitul Războiului Rece.

Sursa:The Money Channel

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...