Fury Posted November 26, 2007 Posted November 26, 2007 Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs luni, în apropiere de oraşul Iwaki din Japonia, fără a provoca pagube majore sau răniţi, a anunţat institutul geologic american USGS.Agenţia japoneză de meteorologie a declarat însă că seismul a avut o magnitudine de 5,9 grade şi a fost localizat la o adâncime de circa 40 de kilometri pe coasta oceanică Fukushima, o prefectură aflată la circa 240 de kilometri nord-est de capitala Tokyo.Televiziunea a difuzat imagini din timpul cutremurului, dar presa locală a declarat că nu s-au înregistrat victime, în timp ce agenţia a precizat că nu există riscul producerii unui tsunami. Conform standardelor japoneze de măsurare a efectelor, agenţia a declarat că intensitatea cutremurului a fost de patru din şapte - ceea ce ar putea speria oamenii şi ar determina balansarea obiectelor suspendate, dar ar fi puţin probabil să provoace pagube majore.USGS a anunţat că seismul s-a produs la o distanţă de 68 de kilometri nord-est de Iwaki, situat în provincia Honshu, la ora 13.51 GMT (15.51 ora României) şi la o adâncime de 27 de kilometri. Institutul american anunţase anterior că seismul a avut o intensitate de 6,0 grade şi că s-a produs la 72 de kilometri nord-est de Iwaki, la o adâncime de 39 de kilometri.Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 26.11.2007 la ora 18:25
h3ll_boy Posted November 26, 2007 Posted November 26, 2007 asa e... au cel putin 2-3 cutremure pe zi... sunt obisnuiti sa se "zbenguie" :D