Jump to content
Fury

Teatrul Naţional din Iaşi a câştigat Marele Premiu la Festivalul de Dramaturgie Braşov

Recommended Posts

Spectacolul ?Audiţia", pus în scenă de Teatrul Naţional ?Vasile Alecsandri" din Iaşi, a câştigat, sâmbătă seara, Marele Premiu la cea de-a XIX-a ediţie a ?Festivalului de Dramaturgie Contemporană".

Spectacolul ?Audiţia" de Alexandr Galin a fost regizat de braşoveanul Claudiu Goga şi a câştigat cea mai importantă distincţie a evenimentului, la care cele mai multe premii au fost atribuite actorilor şi regizorilor braşoveni.

?Cel mai mare câştig al ediţiei de anul acesta este afluenţa de public. Trebuie să mulţumesc braşovenilor pentru că au umplut până la refuz sala teatrului în fiecare seară", a spus Claudiu Goga, directorul Teatrului ?Sică Alexandrescu" Braşov.

Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost împărţit în acest an între două braşovence: Bianca Zurovski, pentru rolul ?Tereza", şi Viorica Geantă Chelbea pentru rolul ?Mata-Hari", din spectacolul ?Colonelul şi păsările" de Hristo Boicev.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost adjudecat tot de un actor braşovean, şi anume Vlad Jipa pentru rolurile ?Colonelul" din spectacolul ?Colonelul şi păsările" de Hristo Boicev şi ?Sveto Mane" din spectacolul ?Butoiul cu pulbere" de Dejan Dukovski. De asemenea, premiul pentru regie a fost câştigat de Cristi Juncu, pentru regia spectacolului ?Butoiul cu pulbere" de Dejan Dukovski.

Spectacolul "Hamletmachine" de Heiner Muller, prezentat de Teatrul ?Odeon" din Bucureşti, a obţinut două premii: Premiul pentru scenografie, acordat lui Andrei Both pentru decorurile spectacolului şi Doinei Levintza pentru costumele create. De asemenea, spectacolul a primit şi Premiul special al juriului, atribuit lui Răzvan Mazilu pentru coregrafia realizată pentru ?Hamletmachine".

Pe scena Teatrului Dramatic din Braşov au urcat nume mari ale teatrului românesc cum ar fi Claudiu Bleonţ, Florina Cercel, Medeea Marinescu, Alexandru Repan, Mitică Popescu, Cristian Iacob, precum şi tineri actori aflaţi la început de carieră.

Juriul a fost format din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu (preşedintele juriului) şi Doina Papp, scenografa Luana Drăgoiescu şi actorii Mircea Diaconu şi George Ivaşcu.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 25.11.2007 la ora 13:43

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...