Fury Posted November 11, 2007 Share Posted November 11, 2007 Numărul autoturismelor noi vândute pe piaţa românească a crescut cu 23,1% în primele nouă luni ale anului, la 228.877 de unităţi, propulsând România pe prima poziţie în ierarhia celor mai mari pieţe auto din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui studiu realizat de firma Jato Dynamics.Pe poziţiile următoare se clasează Polonia, cu 217.412 autoturisme vândute la nouă luni, în creştere cu 24% faţă de perioada similară a anului 2006, şi Ungaria, cu 128.958 de unităţi comercializate, în scădere însă cu 5,9%, potrivit datelor firmei de cercetare.La nivelul întregii regiuni, vânzările de autoturisme noi au crescut, în intervalul ianuarie-septembrie, cu 14%, la 981.052 unităţi.În ceea ce priveşte trimestrul al treilea, România se află tot în fruntea clasamentului central şi est-european, cu un avans de 20,5% al vânzărilor de autoturisme noi, comparativ cu perioada similară a anului 2006, la 82.585 unităţi. Cel mai vândut model a fost în regiune Dacia Logan, cu 76.924 unităţi comercializate în primele nouă luni, în scădere cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Autoturismul Logan a fost urmat de Skoda Fabia, cu 58.920 unităţi vândute (-14%), Skoda Octavia , cu 49.510 unităţi (+5,9%), Opel Astra, cu 24.797 unităţi (+22%) şi Ford Focus, cu 23.036 de unităţi (+20,1%). De asemenea, Dacia a ocupat locul al doilea în topul mărcilor auto din Europa Centrală şi de Est la nouă luni, cu vânzări totale de 76.925 autoturisme noi, fiind însă singurul brand care a consemnat un declin al numărului de unităţi comercializate în perioada menţionată, de 5,1%. Prima poziţie în clasament a revenit mărcii Skoda, cu 121.867 unităţi vândute, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006, în timp ce pe poziţia a treia s-a situat Opel, cu 75.948 unităţi vândute, cu 19% mai multe decât în 2006.Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 11.11.2007 la ora 14:46 Link to comment
Diabolik_01 Posted November 11, 2007 Share Posted November 11, 2007 Ne plac masinile este o noutate :P Link to comment