Jump to content
Fury

Tânărul suspectat că a omorât în bătaie o pensionară din Salonta, arestat

Recommended Posts

Magistraţii Tribunalului Bihor au decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 90 de zile a tânărului în vârstă de 18 ani acuzat că vineri a tâlhărit şi omorât în bătaie o pensionară din municipiul bihorean Salonta.

"Acuzaţia în acest caz a fost omor deosebit de grav cu scop de tâlhărie", a delcarat procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Suspectul a fost reţinut, vineri seara, de un echipaj al Poliţiei municipiului Salonta în comuna Gepiu, la circa 20 de kilometri de municipiu. Băiatul se afla într-un autoturism pe al cărui şofer l-a rugat să-l transporte la Oradea şi avea asupra sa o geantă cu mai multe pachete de ţigări pe care le-ar fi sustras din locuinţa bătrânei pe care o tâlhărise.

Bătrâna a fost atacată vineri, în jurul orei 11.00, ea fiind descoperită în stare de inconştienţă şi plină de sânge lângă poarta de intrare în casă de o vecină. Avea gâtul tăiat, mai multe vânătăi pe faţă şi numeroase răni înţepate la nivelul toracelui. Victima a fost internată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din Spitalul Clinic Judeţean Oradea unde a murit după câteva ore în urma rănilor suferite.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că bătrâna în vârstă de 70 ani era cunoscută în oraş pentru că vindea ţigări netimbrate şi se ştia că deţine sume importante de bani. De altfel, potrivit aceloraşi surse, poliţiştii au găsit în casa femeii două dulapuri pline cu baxuri de ţigări de contrabandă.

Principalul suspect, identificat cu ajutorul martorilor, a dispărut de la domiciliu iar pentru prinderea lui poliţiştii au organizat mai multe filtre atât la ieşirile din municipiu, cât şi pe principalele artere de circulaţie din judeţ. Băiatul a fost prins în cursul serii de vineri şi transportat la Oradea pentru a fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În cursul zilei de sâmbătă, tânărul a fost prezentat magistraţilor de la Tribunalul Bihor cu propunerea de arestare preventivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, tânărul şi-a recunoscut fapta în timpul audierii sale la Parchet, declarând că şi-a omorât victima în urma unei dispute verbale pe tema unei sume de bani pe care acesta o datora în schimbul ţigărilor cumpărate.

"Pentru fapta sa, tânărul riscă închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar închisoare pe viaţă", a mai spus procurorul Dorel Moţiu.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 10.11.2007 la ora 10:01

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...