Fury Posted November 9, 2007 Share Posted November 9, 2007 O expoziţie cu desene toscane din secolele 17-18 din patrimoniul Muzeului Luvru va fi organizată, în septembrie 2008, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX Virgil Niţulescu, secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC).Potrivit lui Virgil Niţulescu, detaliile despre organizarea unei asemenea expoziţii au fost discutate vineri, la Paris, într-o întâlnire cu reprezentanţii Muzeului Luvru."În septembrie 2008, la Muzeul Naţional de Artă al României vor fi expuse circa 40 de desene toscane din secolele 17-18", a spus Niţulescu.În luna septembrie, MCC a anunţat că Virgil Niţulescu şi Francine Mariani-Ducray, directoarea Direcţiei Muzeelor Franţei, au semnat un aranjament administrativ, potrivit căruia România şi Franţa vor colabora, începând din acest an, în domeniul muzeal.Acest acord va permite o intensificare şi o diversificare a colaborării între cele două ministere în toate activităţile care privesc muzeele: parteneriate, schimburi de expoziţii, metodologie de lucru, legislaţie patrimonială şi mai ales formarea specialiştilor. Documentul a urmat Aranjamentului administrativ între Ministerul francez al Culturii şi Comunicării şi Ministerul român al Culturii şi Cultelor cu privire la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului, semnat în 2005. Astfel, cele două instituţii vor putea iniţia acţiuni de cooperare menite să acopere întreaga problematică din domeniul patrimoniului cultural.Totodată, MCC a anunţat în mai multe rânduri că va organiza la Luvru, în primăvara anului 2009, o expoziţie de artă medievală românească. Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 9.11.2007 la ora 14:27 Link to comment