Jump to content
Cronoss

Tăriceanu va fi primit în audienţă la Papă

Recommended Posts

Premierul Călin Popescu Tăriceanu va fi primit, miercuri dimineaţă, în audienţă, de către Papa Benedict al XVI - lea, înainte de întâlnirea pe care o va avea cu prim-ministrul italian Romano Prodi, au declarat pentru MEDIAFAX surse ministeriale.

Premierul Tăriceanu va pleca, miercuri, în Italia, unde va discuta cu autorităţile, cu membrii Guvernului, cu reprezentanţii comunităţilor româneşti şi cu reprezentanţii industriaşilor, pe tema situaţiei create după ce un român a fost acuzat uciderea unei femei la Roma, ceea ce a determinat expulzări şi acte de xenofobie împotriva românilor.

Tăriceanu a declarat că merge în Italia "în calitatea de partener" al omologului Romano Prodi şi a îndemnat presa italiană să contribuie la diminuarea tensiunilor din relaţiile bilaterale, relatează pagina online a agenţiei ANSA.

"Voi merge (miercuri în Italia) cu ideea clară că suntem parteneri; merg în calitatea de partener şi sunt sigur că vom găsi cea mai bună soluţie posibilă", i-a transmis Tăriceanu omologului său italian.

Tăriceanu, care miercuri se va întâlni cu Prodi la Roma, a precizat în interviul acordat agenţiei ANSA că soluţia comună ar trebui pe de o parte să "limiteze infracţiunile" săvârşite de români în Italia, iar pe de altă parte să "protejeze românii" din Italia de acte xenofobe.

"Am apreciat mult poziţia Guvernului italian" faţă de evenimentele care au creat tensiuni în ultimele zile între Italia şi România, a continuat Tăriceanu, subliniind însă că nu a apreciat "retorica" altor personalităţi politice italiene, mai ales a unora din opoziţie.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 6.11.2007 la ora 22:03

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...