Jump to content
[Leonard]

BitDefender ar putea produce o soluţie antivirus complexă pentru iPhone

Recommended Posts

Imagine IPB

BitDefender, companie românească ce oferă programe antivirus la nivel mondial, ar putea produce o soluţie de securitate a datelor pentru terminalul iPhone după ce producătorul acestuia, Apple va lansa setul de coduri pe baza căruia producătorii de software pot crea soluţii pentru aparatul respectiv.

"BitDefender aşteaptă ca Apple să pună la dispoziţie, pentru iPhone, Software Development Kitt (SDK), care este un set de coduri ce permit dezvoltarea de programe pentru dispozitivul electronic respectiv. Dacă setul de coduri nu este pus la dispoziţie, atunci în mod evident nimeni nu poate crea nicio soluţie software pentru dispozitiv. În momentul în care acest SDK este disponibil, producătorii de aplicaţii software pot începe dezvoltarea de pachete software pentru respectiva aplicaţie", au declarat reprezentanţii BitDefender.

Oficialii companiei au precizat că, în acest moment, BitDefender se află în faza de analiză a proiectului de dezvoltare a unei soluţii de securitate a datelor pentru Apple iPhone şi au explicat că realizarea şi lansarea efectivă a software-ului se va face în funcţie de cerinţele pieţei.

"Noi vom produce o soluţie de protecţie a datelor mai complexă decât un antivirus normal pentru că va permite blocarea oricărei ameninţări informatice (phishing şi spam), nu doar a viruşilor. Orice proiect de dezvoltare software are o componentă esenţială de marketing, şi anume aceea de a lansa produsul respectiv la momentul oportun. Dacă îl lansăm înainte să existe ameninţări informatice pentru iPhone, atunci nimeni nu-l va cumpăra. Dacă îl lansăm după un an de la lansarea SDK, din nou nu este bine", au spus reprezentanţii BitDefender.

Potrivit acestora, software-ul de protecţie antivirus pentru terminalul iPhone va funcţiona ca oricare altă soluţie antivirus pentru dispozitivele mobile. Aplicaţia se va putea descărca şi instala direct pe telefon, prin WAP, sau se va putea instala prin intermediul calculatorului.

Software Development Kit - SDK - ("trusă" de dezvoltare a programelor) este un set de unelte folosite de un programator pentru a elabora programe pentru un anumit sistem de operare, platformă hardware, sau pachet de programe existent. Unele SDK-uri pot veni cu depanatoare şi alte unelte. Acestea au de obicei o interfaţă neprietenoasă utilizatorului şi de aceea unii programatori preferă să le folosească în combinaţie cu medii de dezvoltare.

Apple a anunţat la jumătatea lunii octombrie că va furniza SDK-ul pentru iPhone în luna februarie anul viitor. "Suntem nerăbdători să creăm o comunitate terţă de dezvoltatori de programe pentru iPhone şi să lansăm sute de aplicaţii pentru utilizatorii terminalului", potrivit unui comentariu al directorului executiv al Apple, Steve Jobs, publicat pe pagina electronică a companiei.

Sursa: NewsIn

Link to comment

Nu instelegi??? RUSII au facut un virus!!! si au lanssat un antivrus care "il distruge cica" defapt kasp iti da mai multi virusi dak nu stiai !!!!iti dau un screen pe Pm sa vezi cati virusi am avazut cand am avut kasp si dupaia cu bitdefender si mi-a detectat 12 virusii!!! care kasp nui detecteaza so DELETED Kasp!!

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...