Guest Invisible Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 România trece la ora de iarnă România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4:00 urmând să devină ora 3:00, iar ziua de 28 octombrie care va avea 25 de ore, va deveni cea mai lungă din an.CFR Călători anunţă publicul că, începând cu 28 octombrie 2007, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora Europei Orientale, fără ca aceasta să modifice mersul trenurilor în vigoare.Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 27 / 28 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00. Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la capăt.Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 28 octombrie 2007, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare. Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Astfel, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar duminica - avînd 25 de ore - devine cea mai lungă zi a anului.Conform Convenţiei fuselor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pămînt acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sînt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fuse începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinînd cont de avantajele decalării orarului cu o oră vară, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună. Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 25.10.2007 la ora 16:38 Link to comment
LeX LuTHoR Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 Sper sa ninga iarna asta ... ca iarna trecuta a plouat, cel putin in Banat ... Link to comment
Ahilosu Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 media de temperatura in iarna va fi inter 0-2 grade, deci nu prea o sa fie zapada... Link to comment
Tzugui Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 media de temperatura in iarna va fi inter 0-2 grade, deci nu prea o sa fie zapada...damn,another rainy season :(deabia astept sa dorm cu o ora mai mult :dance: :dance: Link to comment
Freak Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 Sper sa ninga iarna asta ... ca iarna trecuta a plouat, cel putin in Banat ...Asa e ! :( Link to comment
SYNDROM3 Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 Dormim si noi cu o ora mai mult ceea ce e parfum pentru cei care au ore de dimineata :D Link to comment
DonPante Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 media de temperatura in iarna va fi inter 0-2 grade, deci nu prea o sa fie zapada...unde scrie ? :) in brasov deja ninge @e bine..dormim mai mult , si asa nu puteam sa ma scol la 7 :wub: Link to comment
Flake Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 Mai,dormi o ora mai mult in primele zile ca dupa te obisnuiesti la programul normal :). Si eu sper sa ninga.. Link to comment
The Wizard Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 puteti sa dormiti cat vreti ca doar e vineri :)si daca iarna asta o sa fie 0-2 grade si o sa ninga o sa fie perfect. bulgarii se fac bine cand zapada e mai topita, daca e inghetata nu se leaga. Link to comment
Balkanik Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 Dormim si noi cu o ora mai mult ceea ce e parfum pentru cei care au ore de dimineata :Dca bine zici :D Link to comment
<Skess> Posted October 26, 2007 Share Posted October 26, 2007 long day , dormim mai mult Link to comment
lexboy Posted October 27, 2007 Share Posted October 27, 2007 Ii fain ca dormim mai mult ca am ore cateodata si de la 7 ... Link to comment
Fane Spoitoru Posted October 27, 2007 Share Posted October 27, 2007 stau mai mult cu o ora la disco la noapte :D Link to comment