Jump to content
Guest Invisible

Artiştii din Bucureşti au protestat în faţa sediului TNB

Recommended Posts

Guest Invisible

Artiştii din Bucureşti au protestat în faţa sediului TNB

Peste două sute de actori, cascadori, muzicieni, bibliotecari şi-au mutat scena în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, protestând prin câteva momente de spectacol, cerând astfel majorarea salariilor şi alocarea pentru cultură a unu la sută din PIB, anul viitor.

Reprezentanţi ai Operei şi Operetei din Bucureşti, ai Circului Globus, ai Asociaţiei Cascadorilor, ai Sălii Palatului, ai Federaţiei Bibliotecilor, Teatrelor Notara, Bulandra, Târgu-Jiu, Cluj, Piatra-Neamţ, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Timişoara, Iaşi, Braşov, Ploieşti, Galaţi au susţinut câteva momente de spectacol şi şi-au aplaudat colegii, în faţa sediului TNB.

Artişii au cerut "rolul principal", susţinând că ei nu fac figuraţie, spunând că guvernanţii au stat în poziţia de spectator în ultimii patru ani, de când îşi tot cer aceste drepturi, dar nimeni nu îi baga în seamă.

"Vă propun să jucaţi bine ceea ce ei joacă prost de 17 ani, să faceţi înainte de fiecare spectacol microscenete, indiferent unde vă veţi affa, în ţară sau în străinătate, în care să atacaţi ceea ce fac ei. Aveţi suficientă imaginaţie şi oameni destul de talentaţi ca în două-trei minute înaintea fiecărui spectacol, pe toate scenele din România şi din străinătate, să arătaţi tuturor celor care vin să vadă şi să aprecieze actul de cultură ce fac guvernanţii", a afirmat, vineri, secretarul general al Blocului Naţional Sindical (federaţie care susţine protestul artiştilor), Matei Brătianu.

Artişii sunt nemulţumiţi de actualul proiect de lege cu privire la cultură, care nu prevede şi majorări salariale, potrivit preşedintelui Federaţiei Artiştilor Interpreţi, Leonard Pădureţ. "Vrem unu la sută din PIB pentru cultură, este momentul ca a noastră cultură, în anul Sibiu - capitală europeană, să primească aceşti bani, este momentul să se gândească cu toţii, cei care au putere de decizie la soarta şi la nivelul lucrătorilor din cultură. Ce vom face? Ştim ce vom face. Nu ne vom opri. Sperăm ca aceste momente să le organizăm de plăcere, să facem spectacolele de plăcere", a subliniat Pădureţ.

Federaţiile Internaţionale a Muzicienilor, Actorilor şi Tehnicienilor din zona spectacolelor au trimis un mesaj de solidaritate cu artişii din România.

Protestul artiştilor s-a deschis şi s-a închis cu Corul Sclavilor susţinut de corurile reunite din instituţiile de spectacole din ţară, apoi Quartetul Corona de la Opera din Braşov a interpretet o arie dintr-o operă a lui Mozart, după care patru perechi de la Teatrul de Operetă din Bucureşti au dansat, apoi doi clowni de la Fundaţia Parada au făcut o reprezentanţie.

Actorul Dorin Andone a spus că nu este cazul să facem export de cultură ca să se simtă bine cineva aşa cum fac sportivii, actorii având nevoie de bani ca să întreţină un mesaj, salariul maxim fiind de 1.800 de lei.

Ultimul protest al actorilor a avut loc acum patru ani, când au primit majorări salariale, a afirmat Ovidiu Cuncea.

Sindicaliştii din cultură - artişti interpreţi, actori, bibliotecari - au protestat, vineri, în paralel cu manifestările din cadrul Festivalului Enescu.

Uniunea Sindicatelor din Ramura Cultură, Federaţia Artiştilor Interepreţi din România, Uniunea Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole şi Federaţia Sindicatelor din Bibliotecile din România, sprijiniţi de Blocul Naţional Sindical (BNS), au decis să iasă în stradă vineri şi să protesteze faţă de "indiferenţa" autorităţilor pentru angajaţii din cultură.

Protestele stradale au avut loc sub titulatura "Destul în umbră! Rezervaţi-ne locurile în faţă!", sub forma unor spectacole susţinute de sindicalişti în faţa TNB, înainte de manifestările care se vor derula în cadrul Festivalului Enescu, respectiv spectacolul Companiei de balet Bejart şi cel al London Symphony Orchestra.

"Neprimind nici un răspuns la revendicările pe care le au sindicatele din instituţiile de spectacol, respectiv artiştii interpreţi, actorii, salariaţii care lucrează în această zonă au decis să organizeze acţiuni de protest atipice. În cadrul Festivalului «George Enescu», ei vor face artă implicată social.Vor să facă cunoscute problemele cu care se confruntă scena românească. De doi ani de zile artiştilor din România nu li se oferă nici măcar vrabia de pe gard", declara Matei Brătianu.

Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 21.09.2007 la ora 18:55

Link to comment

' date='Sep 21 2007, 21:42' post='2246796']

Pacat ca in Romania inca nu se punce accent pe cultura si pe munca acestor "mosntri" ai teatrului dak se poate spune asa

Word.Majoritatea romanilor nu dau 2 bani pe cultura ... daca esti talentat si ai pile atunci esti scos in evidenta, daca nu ramai ca o carte prafuita dintr-o biblioteca.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...