Jump to content
TwisteR

Inundaţii şi viituri în patru judeţe

Recommended Posts

Inundaţii şi viituri în patru judeţe

Aproximativ 120 de locuinţe din localitatea Podu Turcului din judeţul Bacău sunt inundate din cauza ploilor torenţiale care au căzut astăzi, iar mai multe drumuri din zonă, inclusiv DN 11, sunt blocate de aluviuni.

Conform declaraţiilor primarului din Podu Turcului,Cezar Farcaş, în decurs de o oră au căzut în jur de 100 de litri de apă pe metru pătrat. Primarul spune că inundaţiile nu s-au produs atât din revărsarea din matcă a pârâului Zeletin, care curge lângă Podu Turcului, cât din cauza torenţilor de pe versanţi. Farcaş a spus că în unele gospodării apa este de o jumătate de metru.

Din cauza aluviunilor aduse de torenţi, DN 11 şi drumul care face legătura între Bârlad şi Adjud este blocat, la fel şi un drum judeţean din zonă.

Subofiţerii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi o autospecială de la Oneşti se află la Podu Turcului pentru intervenţie. Prefectul judeţului Bacău se va deplasa şi el la faţa locului.

Judeţul Galaţi se confruntă cu grave inundaţii. Comunele din nord-vestul judeţului au fost puternic afectate de ploile torenţiale, mai multe case sunt inundate, două sunt complet distruse, iar un copil este dat dispărut.

Potrivit Prefecturii judeţului Galaţi, comunele Nicoreşti, Priponeşti, Giohor, Brăhăşeşti, Buciumeni şi Ghidigeni din nord-vestul teritoriului sunt puternic afectate de ploile torenţiale, care au început în jurul orei 12:30.

Inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, generalul Viorel Zaharia, a declarat că situaţia este extrem de gravă în comuna Toflea şi în satele Tecucelu Sec şi Viezureşti. "Apele de versanţi au inundat mai multe case din comuna Toflea, unde oamenii s-au urcat pe acoperişuri. Două case din satul Tecucelu Sec s-au dărâmat, iar lucrurile stau rău şi în satul Virezurelu", a afirmat gen. Viorel Zaharia.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă a trimis două maşini de intervenţie în regiunea afectată, la solicitarea oamenilor de acolo, care nu mai contenesc să sune la numărul unic de urgenţă 112. Directorul Ambulanţei gălăţene, dr. Mihai Polinschi, a declarat că un copil a fost dat dispărut în satul Tecucelu Sec. "Din ce ne-au spus venii la telefon, copilul se afla într-una din cele două case care s-au dărâmat", a spus dr. Mihai Polinschi. Potrivit autorităţilor, cantităţile de precipitaţii au depăşit 50 l/mp.

Furtuna şi inundaţiile au lovit şi judeţul Vaslui. Una dintre localităţile afectate este Iveşti, unde vântul a smuls acoperişul primăriei.

Inundaţii şi în judeţul Vrancea. Peste 12 localităţi au fost afectate de ploaie. Două persoane din comuna Moviliţa au fost luate de viitură, dar una a fost găsită.

sursa

Link to comment

Am vazut la stiri aseara ... arata oamenii amarati cum au ramas fara case, unii stateau pe acoperisuri deoarece casele lor erau complet inghitite de apa, a aratat un om care a spus ca trecerea unei strazi e o adevarata aventura si ca iti risti viata traversand deoarece valurile vin cu lemne, pietre, mizerie ... daca cumva calci gresit si cazi, esti inghitit de ape si adio.

Foarte nasoale schimbarile de clima ... am vazut ca in Germania si Europa de Vest ninge ... 0.o ... in loc sa mai avem 4 anotimpuri o sa avem 2 :|

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...