IceMan Posted August 25, 2007 Posted August 25, 2007 Un student al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", repartizat să facă practică în judeţul Constanţa, a fost prins cu droguri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce consumase substanţe stupefiante.Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate a organizat o acţiune de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri în perioada sezonului estival pe litoralul românesc. În apropierea unui hotel din staţiunea Mamaia au fost identificaţi trei tineri cu un comportament specific consumatorilor de droguri.Poliţiştii antidrog i-au legitimat şi percheziţionat pe cei în cauză, stabilind că aceştia sunt Eduard Marius P, de 21 ani, din Bucureşti, student la Academia de Poliţie ?Alexandru Ioan Cuza”, repartizat să efectueze stagiul de practică la I.P.J. Constanţa, Ranko Cristian C, de 18 ani, din Bucureşti, fără ocupaţie şi Raluca Alina C, de 19 ani, din Focşani, judeţul Vrancea, studentă.Asupra studentului la Academia de Poliţie a fost găsit un gram de cocaină.Continuând cercetările, poliţiştii antidrog s-au deplasat la un hotel din staţiunea Mamaia, unde, în bagajele lui Eduard, au fost găsite două pliculeţe de plastic conţinând aproximativ 1,5 gr. cannabis pregătit pentru consum.Ştirea a fost publicată pe terminalul MEDIAFAX în data 25.08.2007 la ora 16:53no comment, tipic romanesc
Guest RedX` Posted August 25, 2007 Posted August 25, 2007 Daca si politisti au ajuns sa ia droguri e grav tare -_- .
Stargate Posted August 25, 2007 Posted August 25, 2007 canabis..okdar cocaina? scumpa si periculoasa.Iar faptul ca era student la..., nu spune nimic - nimeni nu e perfect, iar cand lucrezi cu mierea, te lingi pe degete, nu? :photo:
shb Posted August 26, 2007 Posted August 26, 2007 si mai vroia sa devina si politiai :rofl1:vorba aia... TRAIM IN ROMANIA
TwisteR Posted August 26, 2007 Posted August 26, 2007 Se intampla si la case mai mari,poate nu asta a fost menirea lui,poate a fost obligat sa aleaga o cariera politist.
Darky Posted August 26, 2007 Posted August 26, 2007 Ce`l face diferit de noi e uniforma, gresesc ca si noi.
MD_MG Posted August 26, 2007 Posted August 26, 2007 aha... asta ca asta , ca e student dar sefii care fac trafic ? oare pe ei o sa ii prinda cnv ?
Lancelot Posted August 27, 2007 Posted August 27, 2007 Nimic nou sub soare :) si nu e un caz singular
Fallout Posted August 27, 2007 Posted August 27, 2007 numai fite in cap au astia. lasa ca asa ii trebuie! asa e cand papi banii lu mamica ci lu taticu! :blink: si mai vroia sa devina si politiai :rofl1:vorba aia... TRAIM IN ROMANIAunde?
BlackDevil Posted August 27, 2007 Posted August 27, 2007 Bine ca pe astia mici ii stiu prinde ... -_-
davoli Posted August 27, 2007 Posted August 27, 2007 credeti ca e singuru ?frunzele sunt ceva normal in romania acum.... vad ca incet incet incep si cu prafuriletotusi scump in rom1 gram mariana e 800 pe cand afara e 4-5 euro:-<
johnyboy155 Posted August 29, 2007 Posted August 29, 2007 Bine ca pe astia mici ii stiu prinde ... -_- Pai da, pe astia mici; ca aia mari s-ar putea sa fie chiar ei.
hidrofining Posted August 29, 2007 Posted August 29, 2007 bietul de el, nu avea inca experienta, tocmai de aia a fost prins :P dar oare ce comportament au avut bietii copii? pluteau in inaltul cerului ?
Flake Posted October 12, 2007 Posted October 12, 2007 Sunt sigur ca a facut academia pentru a cauta metode sa-si ascunda/vanda marfa mai bine
Fallout Posted October 12, 2007 Posted October 12, 2007 Sunt sigur ca a facut academia pentru a cauta metode sa-si ascunda/vanda marfa mai binezau?ps: mai termina cu spamul!
atk.oxyg3n Posted October 12, 2007 Posted October 12, 2007 ar trebui sa ne mire astfel de stiri ?romania ... TREZESTE-TE
Fury Posted October 12, 2007 Posted October 12, 2007 iar dezglopati topicuri? pe aia mici ii prinde tot timpul ..