Jump to content
IceMan

Cod portocaliu: risc crescut de viituri rapide si inundatii in 12 judete

Recommended Posts

Imagine IPB

Ministerul Mediului a transmis astazi o avertizare hidro cod galben către prefecturile a 15 judeţe şi o avertizare cod portocaliu către prefecturile a 12 judeţe, în perioada 11-13 iulie fiind prognozate creşteri semnificative ale debitelor şi posibile inundaţii.

Judetele in care s-a instituit cod portocaliu privind riscul crescut de inundatii sunt Argeş,Buzău, Botoşani, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Suceava, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare şi Vrancea. In judetele Bistrita Nasaud, Maramures si Giurgiu a fost declarat cod galben privind riscul de inundatii.

Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial prognozate, începand de astazi, ora 14:00 pana pe 13 iulie, ora 12, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureş, Olt, ARgeş, Ialomiţa, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, Siret şi Prut. Efectele locale ale acestor fenomene sunt depăşirile cotelor de atenţie şi de inundaţie.

În judeţele ale căror prefecturi au primit avertizarea cod galben există risc de producere de viituri rapide pe versanţi şi pe râurile mici şi creşteri de niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie pe cursurile superioare ale râurilor Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureş şi pe râurile Suceava, Moldova, Bistriţa, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, Ialomiţa şi Argeş.

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise către prefecturile celor 12 judeţe menţionate, începând cu ora 18 a zilei de astazi, există risc de producere de viituri rapide pe versanţi şi pe râurile mici şi creşteri de niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie pe cursurile superioare ale râurilor Siret şi Prut, la intrarea în ţară, Suceava - cu afluenţii Brodina, Solonet, Solca, Moldova - cu aluenţii Moldoviţa, Ozana, Suha, Pluton, Humor, Bistriţa - cu afluenţii Bâsca Mică, Bâsca Mare, Prahova - cu afluenţii Valea Cerbului, Teleajen, Ialomiţa - cu afluenţii Ialomicioara, Cricovul Dulce, Vulcana - Râul Doamnei, Valsan, Dâmboviţa, Oltul Superior şi afluenţii Madaras, R. Negru, Homorod.

Avertizarea emisă astazi reprezintă o actualizare şi o prelungire a avertizării transmise luni, când prefecturile din judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Vrancea au primit o avertizare hidrologică, cod galben, fiind anunţate viituri rapide pe versanţi şi pe râurile mici, în perioada 10-13 iulie, din cauza precipitaţiilor prognozate.

Avertizările hidrologice cod galben indică risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, conducând la pagube semnificative, situaţie care necesită o vigilenţă sporită în cazurile de activităţi sezoniere sau expuse la inundaţii.

Avertizările hidrologice cod portocaliu indică risc de viituri generatoare de revărsări importante susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vieţii colectivităţilor şi a siguranţei bunurilor şi persoanelor, cu depăşiri ale cotelor de inundaţie.De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare meteo cod portocaliu pentru opt judeţe, unde, în perioada 11-12 iulie, sunt prognozate vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină, menţinând atenţionarea cod galben emisă luni pentru întreg teritoriul ţării.

Potrivit ANM, în perioada cuprinsă între 11 iulie, ora 18.00, şi 12 iulie, ora 9.00, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita şi Covasna cantităţile de apă vor depăşi 50-60 de litri pe metru pătrat.

Totodată, ANM anunţa,ieri, menţinerea avertizării cod galben emise luni pentru toată ţara.

sursa

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...