Jump to content
IceMan

Misterele palatului secret

Recommended Posts

Imagine IPB

La 31 ianuarie, Guvernul Romaniei a alocat o suma fabuloasa, de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru construirea unui nou corp al Palatului Victoria.

Motivata de riscurile seismice la care se expun conducatorii Romaniei in actuala cladire, decizia de acordare a unor fonduri bugetare de patru ori mai mari decat toate celelalte consolidari din tara ridica multe semne de intrebare.

DOUA VORBE, TREI MINCIUNI. De altfel, in legatura cu secretomania Cabinetului Tariceanu apropo de acest proiect, Biroul de Presa al Guvernului ne-a trimis la redactie un comunicat si un drept la replica, din continutul carora reiese ca echipa purtatorului de cuvant al primului ministru habar n-are de hotararile adoptate de Executiv. Astfel, Biroul de Presa precizeaza: "Caracteristicile tehnico-economice ale cladirii, printre care numarul de etaje ale imobilului, vor fi stabilite ca urmare a concursului international de solutii de arhitectura". In privinta cheltuielilor pentru noua constructie, Biroul de Presa ne raspunde ca "acestea vor putea fi cunoscute dupa incheierea concursului".

Doua vorbe, trei minciuni, pentru ca, asa cum anuntam si in articolul precedent, Guvernul a adoptat deja si a si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei (nr. 86/2.02.2007) o hotarare (vezi facsimil 2) in care la Art. 2 scrie negru pe alb: "Se aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii Cladirea de servicii guvernamentale , denumit in continuare Extindere Palat Victoria , prevazuti in anexa, care face parte integranta din prezenta hotarare".

Si in privinta cheltuielilor din bani publici pentru construirea noului palat, Biroul de Presa ori nu stie despre ce este vorba, ori incearca sa ascunda adevarul. Astfel, in acelasi numar al Monitorului Oficial este publicata "Ordonanta privind reglementarea unor masuri financiare" (vezi facsimil 1), care la Art. 1 stabileste: "Anexa nr. 3/12/22 la Legea bugetului de stat pe anul 2007() se completeaza cu Fisa obiectivului de investitii Extindere Palat Victoria ". Iar la Art. 2 si Art. 3, Cancelaria premierului si Ministerul Finantelor Publice sunt autorizate sa si opereze modificarile in structura bugetului Cancelariei, respectiv, in structura bugetului de stat pe anul 2007. Mai mult, este atasata si anexa in care este specificata "valoarea ramasa de finantat la 31.12.2006, si anume, 128.777.000 lei, adica circa 40 de milioane de euro."

BANII. Executivul autorizeaza transferul banilor de la buget

UN VIS MAI VECHI. Ideea construirii unui nou sediu in Piata Victoriei dateaza inca de pe vremea fostei guvernari PNL - PD - PNTCD - UDMR. Astfel, in comunicatul Biroului de Presa al Guvernului se precizeaza ca "discutiile pentru extinderea Palatului Victoria au demarat in anul 1998" (deci pe vremea Guvernului CDR, condus de Radu Vasile - n.r.) si ca, "urmare a cerintelor exprimate la acel moment, a fost realizat studiul de fezabilitate, care a fost trimis pentru avizare catre autoritatile competente in anul 2004". Renuntarea la vechiul studiu de fezabilitate si lansarea noului proiect sunt puse pe seama "trecerii a peste opt ani, a schimbarilor majore in ceea ce priveste necesarul de spatii al Guvernului, a caracteristicilor acestor spatii, precum si a schimbarilor tehnologice survenite in acest timp". Ca urmare, precizeaza comunicatul, la inceputul anului 2006 s-a luat decizia reevaluarii temei initiale si a organizarii unui concurs international de solutii de arhitectura pentru extinderea Palatului Victoria, la care sa poata participa orice persoana fizica sau juridica sau asociere de persoane fizice sau juridice, care ofera servicii de proiectare in constructii.

NEGRU PE ALB. "Guvernul aproba indicatorii tehnico-economici"

COSTURILE CUI? Dincolo de aspectul bramburelii generate de tentativa noastra de a primi cateva raspunsuri cu privire la acest proiect, trebuie observata totusi cea mai ciudata informatie pe care o face publica Guvernul: suma estimata (si deja aprobata) pentru acest proiect. Din punct de vedere al legislatiei si al procedurilor firesti, aceasta suma nu putea fi cunoscuta pana la finalizarea concursului de proiecte si selectia constructorului. Potrivit anuntului din Monitorul Oficial din 14 iulie 2006, dosarele de proiecte trebuiau depuse pana la data de 4 decembrie 2006. Cum, la 31 ianuarie Guvernul a decis deja ca are nevoie pentru acest proiect de 40 de milioane de euro si a precizat foarte clar costurile, s-ar intelege ca Executivul nu numai ca cunoaste care este proiectul castigator, dar si executantul constructiei. Asta pentru costurile unei constructii pot fi stabilite de ofertantul castigator al unei licitatii publice, in functie de proiectul tehnico-economic de executie. Pe cand, din informatiile pe care le avem la indemana, la ora asta nici macar concursul de proiecte nu este finalizat. De altfel, ministrul Laszlo Borbelly, care a participat la sedinta din 31 ianuarie, cand s-au decis aceste sume uriase pentru asigurarea antiseismica a Guvernului, si-a manisfestat "curiozitatea" cu privire la detaliile proiectului, dar a fost asigurat ca acestea vor fi accesibile abia dupa finalizarea concursului de proiecte.

Si, totusi, membrii Guvernului au decis sa aloce 875.000 lei noi pentru anul 2007, 102.312.000 lei pentru 2008 si 25.590.000 lei pentru cel de-al treilea an, in care se anunta si finalizarea investitiei. Cum a reusit cabinetul Tariceanu sa cunoasca suma inainte de a avea un proiect, dar mai ales un executant legal ales?

SUBFINANTARE Din cele 55 de cladiri din Bucuresti, incluse in programul de consolidari antiseismice in anul 2006, s-au finalizat lucrarile la doar trei cladiri. Celelalte au ramas in diverse faze de executie. Pentru 2007 sunt contractate lucrari doar pentru opt blocuri in Capitala si cate unul in Galati, Ploiesti si Roman, suma alocata de la buget in acest scop fiind de 8,5 milioane de lei. Potrivit MTCT, din aproximativ 3.000 de cladiri de locuit expertizate tehnic in Bucuresti si in 26 de judete a fost incadrat in clasa I de risc seismic un numar de 600 de cladiri, din care 383 se gasesc in Capitala. Din acestea, 125 de cladiri multietajate, construite inainte de anul 1940, au fost identificate ca prezentand pericol public. Pe de alta parte, potrivit unui scenariu realizat de INCERC la nivel national, peste zece milioane de romani sunt expusi cutremurelor, iar in zone cu seismicitate ridicata sunt amplasate circa 40 de orase dens populate.

sursa

Link to comment

pai pe langa cladire trebe sa isi mai faca fiecare cate o vila pe undeva, ca asha e normal in romania :dooh:

Off topic - sau nu?

Un german face facultatea de Constructii Civile la Timisoara. Dupa absolvire, se duce inapoi in Germania. Trec cinci ani, la un moment dat cel mai bun coleg de-al lui din studentime ii face o vizita. Omul avea o vila cu piscina, sauna, Rolls Royce etc... Vazand privirea mirata, tanarul inginer german ai explica: " M-am facut antreprenor, cu ce-am invatat pe la voi in afara facultatii :P am castigat un contract gras si mi-a ramas si mie cate ceva. Aeroportul pe care ai aterizat l-am modernizat eu, am cheltuit vreo 10 milioane de euro numai pentru indreptarea terenului, care era oricum drept :P Doar cunosti stilul, nu?".

Inginerul roman zambeste, da din cap si-l invita de Craciun la el. Germanul este asteptat la aeroport de elicopterul privat al colegului din Romania, dus la palatul lui cu 80 de camere de oaspeti :D si lasat sa-si revina. Dimineata se intalnesc cei doi fosti colegi, iar romanul ii spune: "Nu intreba nimic, iti explic mai tarziu. Acum hai sa zburam de-lungul Dunarii, pana in Delta, la pescuit." Zis si facut. Ajung in Delta, pescuiesc o vreme, dar neamtului nu-i dau pace cele vazute. Intru-un final, romanul se intoarce spre el:

- Stiu ca esti profund mirat, asa ca hai sa iti explic. Ti-a placut zborul cu elicopterul?

- Da, cum sa nu.

- Ai vazut podul chiar inainte de Delta?

- Nu, nu era nimic acolo.

- Da, dar trebuia sa fie ...

PS - sunt inginer printre altele, din pacate nu de constructii civile :crybaby: :crybaby: :crybaby:

Link to comment

Cati prosti in tara asta domne, noi murim de foame si ei isi construiesc palate. <_<

huo bunny ca nu esti pe timpu lu ceasca sa-ti dea statu bani.. daca mori de foame, fa bani. de-aia e "democratie" peste tot in lumea asta (in afara de linkmania)

Link to comment

Cati prosti in tara asta domne, noi murim de foame si ei isi construiesc palate. <_<

Doamne ca bine ai zis , alti nu au ce manca vin copii abandonati la strada sa le dau de manacare si haine iar alti numai stiu ce sa faca cu buny ;;).In vacanta de Craciun astia carau cu sacii cadouri acasa :hair: Traim in Romania condusa de Base :hair:

Link to comment

Doamne ca bine ai zis , alti nu au ce manca vin copii abandonati la strada sa le dau de manacare si haine iar alti numai stiu ce sa faca cu buny ;;).In vacanta de Craciun astia carau cu sacii cadouri acasa :hair: Traim in Romania condusa de Base :hair:

spammer =))

ot: banii aia..puteau fi investiti in altceva..nu in peretii unui palat 8-|

Link to comment

spammer =))

ot: banii aia..puteau fi investiti in altceva..nu in peretii unui palat 8-|

nu ma da gol =))

ot: la pereti aia se lucreaza de ani de zile , deja vor sa faca si o gradina in spatele palatului de nush cate mil . de $ eehhhhh asta este cred ca next president is Gigi Becali dc ? pt ca ajuta lumea ;)

Link to comment

simplu..se ia cu o mana din buzunarul public si se arunca in buzunarul propiru in conturi de alea dragute din Elvetia

ce va mirati atat?

Deja au si grija de excursii , 40k $ pt excursii pe plajele din Hawaii , Singapore etc. ca na dupa 2 sapt a obosit parlamentarul . Si eu muncesc mai mult ca dansi , ma scol la 6 , vin de la scoala ma duc la cumparaturi , pe cand parlamentari isi fac burtile mari

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...