Jump to content
Nimeni

UE ameninţă Microsoft cu noi amenzi

Recommended Posts

Microsoft are termen până la ziua de Thanksgiving pentru a le oferi companiilor rivale detalii despre sistemele sale software, în caz contrar riscând noi amenzi, conform comisarului european antitrust, Neelie Kroes, citat de cotidianul britanic The Guardian.

Neelie Kroes i-a acordat gigantului software termen până la 23 noiembrie pentru a dezvălui informaţiile relevante despre sistemul său de operare Windows.

Microsoft ar putea risca o amendă de până la 3,85 de milioane de dolari pe zi în cazul în care nu se conformează solicitării UE. Kroes a declarat pentru ziarul britanic că s-a săturat se aştepte ca Microsoft să se conformeze solicitărilor ei.

"Nu am o viaţă eternă. Nu sunt impresionată dacă cineva spune că 90% din informaţii sunt deja disponibile, dacă este nevoie de 100%. Este ca un puzzle din care lipsesc anumite părţi. În opinia mea, aceste informaţii ar fi trebuit să fie disponibile de acum câteva luni", a declarat Kroes.

Microsoft are o îndelungată istorie plină de dispute legale cu Bruxelles-ul, iar luna trecută compania i-a promis Comisiei Europene că îşi va modifica sistemul de operare Windows Vista pentru a le permite companiilor rivale să producă software compatibil.

În 2004, Comisia a decis că Microsoft a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa playerelor multimedia software şi a serverelor. Comisia a forţat compania să elimine Windows Media Player din sistemul său de operare.

Comisia i-a aplicat companiei şi o amendă record de 613 milioane de dolari. În luna iulie, Comisia a amendat compania cu încă 357 de milioane de dolari pentru că nu s-a conformat deciziei referitoare la partajarea informaţiilor despre servele sale cu companiile concurente.

Sursa:Click

Link to comment

hai sa nu exageram. ca vinzi un produs si nu dai documentatia necesara, ok, e o problema grava si as proceda la fel cu amenzile. insa ce legatura are uniunea europeana cu faptul ca o compania americana include un player media in sistemul ei de operare? mi se pare aberant sa ii obligi sa scoata asta. cu ce drept? daca nu-mi vconvine media player, il dezinstalez si bag bsplayer, e foarte simplu...

Link to comment

În 2004, Comisia a decis că Microsoft a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa playerelor multimedia software şi a serverelor. Comisia a forţat compania să elimine Windows Media Player din sistemul său de operare.

asta nu inteleg....a inteles acelasi lucru ca si Cristian...daca este asa...sunt de acord cu el!

Link to comment

- Exista legi anti-trust si anti-monopol pe care Microsoft le incalca;

- Microsoft are acelasi fel de probleme si in SUA nu numai in Europa.

Pentru ce care nu inteleg, sa o luam asa:

~Eu detin 90% din productia de otel mondiala;

~In acelasi timp am si firma de construit poduri;

~Nu le dau celorlalti producatori de poduri specificatiile tehnice ale otelului produs de mine;

~Rezulta ca treptat, ceilalti producatori de poduri vor disparea intr-o perioada de timp oarecare;

~In acest fel voi detine monopolul si pe productia de poduri;

~Dupa aceasta faza ma apuc si de construit zgarie-nori... ghici ce? intr-o perioada de timp voi ajunge sa am monopol si sa dictez preturile si la productia de zgarie-nori;

~Si tot asa.

La aceasta situatie nu vrea nomeni sa se ajunga, sa existe un singur producator pentru tot. Pentru ca asta nu mai este economie de piata. Economia de piata presupune concurenta, iar pretul sa se stabileasca pe relatia cerere-oferta. Atata timp cat oferta este una singura (in cazul monopolului) cererea nu are de unde sa aleaga.

Link to comment

Imi cer scuze pentru double-posting, dar mi-a scapat ceva din postul de mai sus si nu merge edit...

Nu cred ca UE face aceste presiuni pentru home-userii care nu sunt inca dumiriti daca sa foloseasca MediaPlayer-ul sau sa cumpere un alt video-player.

Toti stiu ca cel mai mare spyware inventat vreodata este Windows-ul. Este foarte posibil ca europenii sa doreasca sa cunoasca toate informatiile necesare despre sistemele de operare Windows pentru ca firmele si institutiile care il folosesc sa nu fie in situatia in care informatiile lor considerate ca fiind confidentiale sa fie si la dispozitia Microsoft.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...