nwradu Posted March 15, 2006 Posted March 15, 2006 Vedeta Antenei 1 a devenit tinta unui atac al localnicilor pentru ca nu a respectat obiceiurile lumii arabe Atunci cand nu face divertisment la Antena 1, Mihaela Radulescu isi ia camera de filmat in spate si merge chiar in inima teatrului de razboi din Irak sau Afganistan.Cu toate ca experienta de reporter de front este plina de satisfactii, ea presupune si unele riscuri. Una dintre cele mai bizare intamplari pe care le-a trait Mihaela in Irak a fost o bataie cu pietre a carei victima a cazut chiar ea. Din cauza temperaturilor ridicate, Mihaela s-a dezbracat de uniforma, ramanand doar intr-un tricou fara maneci si cu parul despletit. Aceasta incalcare flagranta a obiceiurilor arabe i-a atras imediat mania localnicilor, care au inceput sa o loveasca cu pietre. Vedeta a fost salvata de soldati, care au avut prezenta de spirit de a-i oferi la timp o jacheta ca sa se acopere.sursa: Averea
Stargate Posted March 15, 2006 Posted March 15, 2006 Cand ajungi intr-o tara in care rigorile sunt atat de drastice (si stupide - dar asta e alta poveste) trebuie sa fii extrem de atent sa nu atragi asupra ta nici cea mai mica observatie si sa nu deranjezi bastinasii. Nasol.