Jump to content
picone

The Campagna Crime Family

Recommended Posts

BV58eVe.png

Şeful galeriei SS Lazio, Marnazo Campagna

după ani întregi de război cu poliţia italiană a decis să-şi creeze o

organizaţie împotriva acestor oameni care faceau abuz de funcţii pentru

a-i băga la închisoare, ca toate meciurile acestei echipe să decurgă cât

se poate de liniştit.

83iKkdf.png

 

 

01introduction_zpsfc2bb982.png

 

Încetul cu încetul

bazele acestei organizaţii s-au format, iar aceştia au început să se

lupte împotriva poliţiei italiene, facând foarte multe proteste, în zone

publice pentru a-şi face dreptate singuri.

i1k6yd.jpg

După puţin timp de la protestele ţinute în lanţ, Marnazo Campagna a fost arestat sub acuzaţia de punerea unei organizaţii mafiote împotriva legii.

Restul

colegiilor săi de la putere, au făcut tot posibilul pentru a îl scoate

din închisoare, într-un final au reuşit la al doi-lea recurs.

Marnazo Campagna,

ieşit din închisoare a fost pornit mult mai tare împotriva legii

italiene, acesta formând mult mai mult decât o organizaţie care se ocupă

cu proteste şi anume o organizaţie mafiotă.

Punandu-şi bazele

organizaţiei mafiote, alaturi de oamenii săi de încredere, au inceput să

faca tot felu de afaceri ilegale pentru a caştiga bani si tot odată

putere, respect faţă de restul oamenilor cu oportunitate.

Lumea a început sa afle de ei, au apelat la ajutorul lor iar banii au început să apară pas cu pas.

Se ocupau cu tot felu de ilegalitati, cum ar fii traficul de arme, droguri şi taxe de protecţie.

La o întâlnire cu o alta grupare mafiotă, italiană din Los Angeles, mai exact Abruzzi, condusă de Mario au decis sa se alăture lor pentru a-şi unii forţele, ei avand aceleaşi ţinte, legea.

Marnazo Campagna şi-a strâns toţi oamenii mutându-se în Los Angeles, alâturi de familia Abruzzi, acesta ajungând la conducere, alături de Mario.

VYCrd.jpg

S-au pus bani mână de la mână şi au mers la o licitaţie pentru un lanţ de afaceri, din oraşul Los Angeles, familia Abruzzi au caştiag această licitaţie, numindu-o Campagna Enterprise.

Fraţia dintre Campagna şi Abruzzi

începea să capete ramuri noi, respectându-se din ce în ce mai mult,

actionând din ce în ce mai profesional, ştergandu-şi dovezile din urma

lor.

Multă vreme au fost capii înfracţiunilor din Los Angeles având

foarte mulţi membri scapăţi chiar din faţa judecătorilor fără ca ei să

fie condamnaţi sub nişte dosare foarte foarte groase, cu o mulţime de

probe incriminatorii.

Numele organizaţiei trebuia să fie unul comun,

pentru a nu exista conflicte în familie, dar la o sedinta între capii

acesteia, au hotărât că Abruzzi au o istorie mult mai plăcuta aceasta fiind cunoscută în mai multe oraşe ca, Campagna.

Au început să recruteze mai mulţi membrii prin a-i angaja pentru

transporturi de pizza italienească, cu scuterul. Defapt, sub cutia cu

pizza se aflau arme iar cei care comandau aşa ceva erau doritori de arme

care comandau această pizza pentru a nu atrage poliţia asupra lor.

Tot felu de afaceri ilegale, cum ar fi această afacere cu pizza

italienească la domiciliu, au fost puse pe picioare într-un timp scurt.

Capii grupării au început sa facă pacturi cu tot felu de oameni, capi ai

altor organizaţii, oameni cu un rang mare în poliţie, si mulţi alţii,

aceştia oferindu-le tot felu de posibilitaţi în schimb.

Edited by Akiro
Ştergerea link-urilor.
Link to comment
Share on other sites

Factiunea a fost creata pe o alta comunitate, momentan o las asa pana voi putea da' edit din nou.

 

Astept toti italienii sa interoactionam In-Character pentru a incepe.

 

Story-ul va fi editat pe zi ce trece, odata cu noile actiuni rolate de noi.

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.


  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...