Jump to content
super_master

Traditii Bizare : Obiceiuri şi practici sexuale ciudate

Recommended Posts

Posted

În nordul îndepărtat al Indiei, există temple care datează din anul 1000 î. Hr., care sunt decorate cu sculpturi erotice. Templul este locaţia "nunţii zeilor" ceremonie oficiată în fiecare an, într-o noapte cu lună plină. Tradiţia continuă deşi este organizată de o naţiune care a scos în afara legii sărutul în public.

În SUA, legislaţia a fost foarte permisivă până în 1889, stipulând vârsta minimă de la care fetele puteau consimţi la relaţii sexuale la 10 ani sau chiar 7 ani în Delaware. Legislaţia actuală încearcă să controleze viaţa sexuală a cetăţenilor, o lege în vigoare în Washington D.C. interzice orice poziţie sexuală în afara celei "a misionarului".

În Liban bărbaţilor le este permis să aibă relaţii sexuale cu animale, însă doar cu femele. Cei care încalcă această dispoziţie sunt condamnaţi la moarte.

În Bahrein bărbaţii care sunt medici ginecologi, pot examina organele genitale ale femeilor însă nu le pot privi direct. Ei pot examina vizual doar reflexia organelor genitale într-o oglindă.

În Guam un bărbat are ca singură îndatorire de serviciu dezvirginarea femeilor. În Guam o femeie nu se poate căsători dacă este virgină.

În Hong Kong soţia îşi poate ucide soţul, dacă l-a prins că o înşeală, însă îl poate ucide doar cu mâinile goale. În ce priveşte uciderea amantului/amantei soţului, aici nu există restricţii.

În Santa Cruz, Bolivia, este ilegal ca un bărbat să întreţină relaţii sexuale concomitent cu o femeie şi fiica ei.

În Botswana există o tradiţie a populaţiei Tswana, potrivit căreia cuplurile trebuie să întreţină relaţii sexuale de Anul Nou. Ca un rezultat al acestei tradiţii, în luna ianuarie se înregistrează un număr mare de divorţuri, care au ca motiv lipsa uneia dintre părţi de la această ceremonie.

Tot în Botswana, la populaţia Kalanga, tânăra mireasă este încuiată într-o cameră împreună cu socrul ei. Când acesta din urmă părăseşte camera pronunţă una din următoarele sentinţe: "Da, fiul nostru se poate căsători cu ea" sau "Nu, duceţi-o înapoi la părinţii ei!"

Practici sexuale ciudate

Agalmatofilia este o deviaţie sexuală în care obiectul atracţiei sunt statuile, manechinele, păpuşile etc. Agalmatofilia poate include şi Pigmalionismul, care descrie atracţia faţă de un obiect, creaţie proprie.

Nyotaimori este o practică în cadrul căreia o tânără virgină serveşte drept platou pentru sushi. Tinerele trec prin antrenamente lungi şi obositoare pentru a ajunge la performanţa de a sta ore întregi nemişcate şi indiferente la discuţiile din jurul lor.

Pseudonecrofilia este simularea actului sexual cu un cadavru. Unul dintre parteneri rămâne perfect nemişcat în timpul actului sexual. Pentru un plus de realism "pseudo-cadavrul" face o baie cu apă foarte rece înainte de actul sexual.

Salirofilia implică murdărirea şi răvăşirea partenerului. Poate consta în distrugerea îmbrăcămintei, acoperirea partenerului cu noroi sau murdărie sau răvăşirea părului sau machiajului. Această deviaţie sexuală nu implică rănirea partenerului, ci doar a imaginii acestuia.

Teratofilia este atracţia faţă de persoanele cu diformităţi. O versiune a teratofiliei este acrotomofilia, atracţia sexuală faţă de persoane care au suferit amputări.

Sursa

Guest spanky
Posted

În Liban bărbaţilor le este permis să aibă relaţii sexuale cu animale, însă doar cu femele. Cei care încalcă această dispoziţie sunt condamnaţi la moarte.

În Bahrein bărbaţii care sunt medici ginecologi, pot examina organele genitale ale femeilor însă nu le pot privi direct. Ei pot examina vizual doar reflexia organelor genitale într-o oglindă.

astea sunt cele mai tari :rofl2:

În Hong Kong soţia îşi poate ucide soţul, dacă l-a prins că o înşeală, însă îl poate ucide doar cu mâinile goale. În ce priveşte uciderea amantului/amantei soţului, aici nu există restricţii.

lol :mellow:

Posted

Lumea e mare, trebuie sa existe lucruri mai mult sau mai putin ciudate. Inca o lista care confirma regula.

Pseudonecrofilia este simularea actului sexual cu un cadavru. Unul dintre parteneri rămâne perfect nemişcat în timpul actului sexual. Pentru un plus de realism "pseudo-cadavrul" face o baie cu apă foarte rece înainte de actul sexual.

Nu e atat de ciudata pe cat necrofilia, care mi se pare una din cele mai extreme practici sexuale.

Posted

În Guam un bărbat are ca singură îndatorire de serviciu dezvirginarea femeilor. În Guam o femeie nu se poate căsători dacă este virgină.

În Hong Kong soţia îşi poate ucide soţul, dacă l-a prins că o înşeală, însă îl poate ucide doar cu mâinile goale. În ce priveşte uciderea amantului/amantei soţului, aici nu există restricţii.

În Santa Cruz, Bolivia, este ilegal ca un bărbat să întreţină relaţii sexuale concomitent cu o femeie şi fiica ei.

Clar , mai era si aia cu animalele care era chiar epica .. Sunt niste lucruri ciudate , dar fiecare cu obiceiul/ ciudatenia lui.

Posted

în Washington D.C. interzice orice poziţie sexuală în afara celei "a misionarului".

Si cum verifica autoritatile populatia in ce pozitii face sex.

Intra peste ei in camera :rofl1:

În Guam un bărbat are ca singură îndatorire de serviciu dezvirginarea femeilor. În Guam o femeie nu se poate căsători dacă este virgină.

=)))) . cea mai tare :))

Posted

Si cum verifica autoritatile populatia in ce pozitii face sex.

Sunt doua posibilitati (poate mai multe, dar nu le stiu):

-oamenii sunt urmariti (dar nimeni nu crede asta)

-legea face parte din categoria legilor de tipul: "nu ai voie sa traversezi strada mergand in maini."

Posted

Nu a scris nimeni de Romania unde traditia e sa faci sex cu cel putin o baba din satul in care locuiesti sau sa iti lasi propria fica insarcinata :))

Posted

Iar dastea ma ? :))) sunt prea penale .. unele din ele .. au mai fost asa cu legi din anumite state .. oare chiar sunt reale ? .. adica in Hong Kong sau Liban sa zicem ... cat de intreg la minte sa fii sa dai legi dastea ? si traiesti si in sec 21 ..

Posted

În Guam un bărbat are ca singură îndatorire de serviciu dezvirginarea femeilor. În Guam o femeie nu se poate căsători dacă este virgină.

=)))) . cea mai tare :))

Asta da meserie. :))

În Santa Cruz, Bolivia, este ilegal ca un bărbat să întreţină relaţii sexuale concomitent cu o femeie şi fiica ei.

Concomitent = in acelasi timp, in acelasi pat sau in acelasi timp in care barbatul are o relatie cu femeia? :-? Hmm, daca e prima varianta, poate sa le programeze: luni una, marti alta!

Guest HateLord
Posted

Pseudonecrofilia este simularea actului sexual cu un cadavru. Unul dintre parteneri rămâne perfect nemişcat în timpul actului sexual. Pentru un plus de realism "pseudo-cadavrul" face o baie cu apă foarte rece înainte de actul sexual.

Pai si cum are loc actul sexual daca si penisul este "un cadavru" ? Cum poti simula actul sexual cu un cadavru daca penisul este in erectie? Mortului nu i se scoala... :))

Nu are nici o logica sincer , nici eu nu pot sa imi imaginez cum , e o aberatie ...

Posted

Pai si cum are loc actul sexual daca si penisul este "un cadavru" ? Cum poti simula actul sexual cu un cadavru daca penisul este in erectie? Mortului nu i se scoala... :))

rigor mortis :P

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...