Jump to content
Tybork

Primul "restaurant aerian" va fi lansat în România în mai; servicii la un preţ mediu de 15.000 euro

Recommended Posts

Posted

Compania internaţională Event in the Sky va lansa în România, în luna mai, un concept denumit "restaurant aerian", care presupune organizarea de evenimente în aer liber pe o platformă la 50 metri deasupra solului, la un preţ mediu de 15.000 euro.

În România, compania va fi reprezentată de firma Sky Touring& Events.

"Deja am primit platforma necesară pentru «restaurantul aerian », care va fi ridicată cu ajutorul unei macarale, oriunde în România. Suntem în discuţii cu reprezentanţii mai multor hoteluri de lux, dar şi cu instituţii de cultură pentru organizarea de spectacole. Preţul pentru închirierea platformei şi a personalului pentru un eveniment cu 22 de persoane se ridică la 8.900 euro, dar pachetul, care include şi alte servicii, inclusiv de catering, este în medie de 15.000 euro. Preţul final depinde însă de ceea ce îşi doreşte clientul. Sperăm ca în primul an de activitate să organizăm 50 de astfel de ridicări", a declarat, marţi, Ovidiu Barbier, care deţine 51% din acţiunile Sky Touring & Events.

Lansarea oficială va avea loc la jumătatea lunii mai, într-o zonă situată în centrul Bucureştiului.

"Restaurantul suspendat" va fi amplasat în zone turistice, dar şi în marile oraşe, în funcţie de solicitările clienţilor.

Platforma se va ridica până la o înălţime de maximum 50 metri, iar capacitatea maximă este de 22 de persoane. Restaurantul va avea o singură masă, care va fi suspendată de o macara, la înălţimea unui bloc cu 15 etaje, iar participanţii vor sta pe scaune speciale, fiind prinşi în centuri cu fixare.

Programările se vor face cu trei zile înainte de eveniment.

"Nu ne facem griji în privinţa clienţilor, în ciuda faptului că intrăm pe piaţă într-o perioadă economică mai puţin favorabilă. (...) Într-un club de lux din Bucureşti, în orice sâmbătă seară, nu poţi găsi un loc fără să ai rezervare şi ştim că de multe ori nota de plată depăşeşte 4.000 euro, astfel că suntem siguri că vom găsi clienţi interesaţi pentru o cină în aer liber, pe o platformă suspendată", este de părere Barbier.

Platforma poate fi folosită pentru diferite evenimente, cum ar fi lunch, dejun, concerte, nunţi, meeting-uri de afaceri, conferinţe de presă, jocuri casino, degustări de vinuri, demonstraţii culinare, vizionarea competiţiilor sportive, concerte, sesiuni sportive, fitness, aerobic.

"Noi intenţionăm să atragem clienţii din România prin evenimente inedite, originale, nu doar prin organizarea de mese sau întâlniri", a explicat Barbier.

Conceptul "restaurant aerian" funcţionează deja în 32 de ţări din Europa şi în America.

sursa: mediafax

Guest LoLz0o0r
Posted

Ma mira faptul ca la noi se poate face un astfel de proiect si totusi 15k euro e prea mult :|.

Posted

Cam vechi, stirea e pe internet de vreo 2-3 luni, poate chiar si mai mult....

A mai fost amintit acest "restaurant" in topicul cu cele mai ciudate restaurante.

:blink: - Probabil ca a fost amintit, dar nu erau planuri de lansare in romania. Unde ai vazut tu acum 2-3 luni ca va fi adus si la noi?

Ma rog, nu stiu cat de mult succes va avea un asemenea restaurant la noi. Mie mi se pare ca tinde spre "moft".

Posted

Ma mira faptul ca la noi se poate face un astfel de proiect si totusi 15k euro e prea mult :|.

da ce-avem, lepra? nu mai suport genul asta de comentarii. pana acuma, daca vedeati asa ceva in alte tari, ati fi spus: "oare cand vom avea si noi asa ceva?" sau "la noi de ce nu se poate face?" acum cand aproape avem, va mirati de parca am fi un fel de inapoiati din secolul 14. it's not rocket science 8-|

Posted

pai totusi ... chiar e mult 15.000$ , eu unul nu as vrea sa stau la acea masa .. ce beneficii imi aduce ? mai bine ma dau intr-un montain rouse de 3 ori si gata :D si imi iau un meniu de la Mec :))

nu-mi place ..

Guest spanky
Posted

lol frate :| mie mi se face rau daca stau la masa aia ...... :mellow: oricum nici astia bogati nu cred ca dau atat pe o masa d'asta :-j

Posted

sincer nu stiu cine si-ar permite sa dea atatia bani sa isi bea cafeaua la 50 metri inaltime.. exista si alte metode... :)) mai ieftine..avem destui copaci inalti..ne facem case a la Tarzan :))

era doar o gluma..

sincer nu cred ca acest proiect va fi viabil si profitabil :) ma rog..totusi succes cu el..

Posted

sincer nu stiu cine si-ar permite sa dea atatia bani sa isi bea cafeaua la 50 metri inaltime.. exista si alte metode... :)) mai ieftine..avem destui copaci inalti..ne facem case a la Tarzan :))

era doar o gluma..

sincer nu cred ca acest proiect va fi viabil si profitabil :) ma rog..totusi succes cu el..

E 15 000 de euro pt 22 de persoane.22 de fotbalisti cu fite se gasesc oricand sa stranga banii astia si sa mearga acolo si asta e doar un exemplu.

O sa fie intr-un final concert Guta si Parizer la inaltime .

Guest MakeSens
Posted

Cred ca mancand la acea masa, nu prea ai pofta de mancare uitandu-te in jur.Oricum...nu oricine isi v-a permite o masa acolo.Totusi este bine ca se pot face astfel de proiecte si in Romania.

Posted

15 mii de euro sa ridici o masa in aer ? si sa pui mancare pe ea ? doamne... astia vor sa treca pe profit la a doua cine organizata. Ma intreb cat a costat macaraua. Altceva nu vad sa coste mult.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...