Jump to content
Komisaru

Culmea tupeului: Tiganii care s-au mutat ilegal în casa unor britanici au cerut 2.000 de lire ca să plece

Recommended Posts

Posted

O familie de tigani a dus tupeul la un nou nivel. După ce s-au mutat ilegal în casa unor britanici, tiganii au solicitat 2.000 de lire ca să plece. Ulterior, ei au fost evacutaţi prin intermediul unui ordin judecătoresc, informează Daily Mail.

Totul a început când familia de britanici s-a trezit încuiată pe dinafară de tigani borati. Englezii se întorceau din vacanţa de iarnă, când au descoperit că încuietorile casei erau schimbate. Apoi au constatat cu stupoare că în locuinţa lor stă o familie de români, cu 7 copii.

Tiganii, care susţin că sunt chiriaşi cinstiţi, schimbaseră între timp şi mobila.Tiganii au prezentat poliţiei şi un contract

, numai că documentul nu este semnat de proprietarii de drept.

Ca să părăsească imobilul, tiganii le-au cerut britanicilor 2.000 de lire sterline, spunând că aceasta este suma pe care au plătit-o pentru închirierea casei de la un bărbat care a pretins că este proprietarul

de drept.

Mihaela Văduva a povestit reporterilor britanici că soţul ei au văzut un afiş scris de mână, care anunţa că proprietatea

este de vânzare. Întrucât nu şi-au permis să cumpere casa, tiganii ar fi convenit să o închirieze contra sumei de 2.000 de lire sterline, plătindu-i unui bărbat de culoare suma respectivă.

După evacuare, tiganii au refuzat ajutorul autorităţilor britanice în găsirea unei noi locuinţe.

Posted

dc nu se muta ei impreuna cu toata rasa lor de primate infecte si inutile intr-un cavou, si eventual sa ramana acolo

Posted

Daca propietarii sareau la gatul ciorilor erau imediat acuzati pentru rasism si discriminare!S-a ajuns prea departe cu discriminarea asta. DEPORTARE!

Posted

Daca propietarii sareau la gatul ciorilor erau imediat acuzati pentru rasism si discriminare!S-a ajuns prea departe cu discriminarea asta. DEPORTARE!

A citit cineva toata stirea, sau doar titlul?

De prezumtia de nevinovatie sau Habeas corpus nu a auzit nimeni?

Posted

De prezumtia de nevinovatie sau Habeas corpus nu a auzit nimeni?

Da, cum sa nu =)) Cum ar fi daca ai pleca in vacanta si cand te intorci sa gasesti stolu de ciori in casa ta?

Eh, eu nu am auzit de prezumtia de nevinovatie sau habeas corpus, ci de ranga si pistol!

Posted

Da, cum sa nu =)) Cum ar fi daca ai pleca in vacanta si cand te intorci sa gasesti stolu de ciori in casa ta?

:coffee:

Tiganii tot tigani, pana nu fac ceva rau nu se simt bine.

Posted

Daca as avea putin tupeu (d`ala jale rau) si as avea cu ce, as rupe capu fiecarui tigan d`asta pocit care il vad.

Nu am nimic cu tiganii care muncesc si tralalalala.Am in clasa un tigan,e printre cei mai buni la invatatura.

Dar ciorile astea pocite...Deja imi imaginez cum le`as zbura capu cu un SBS... Ah ce senzatie.

Posted

Asta deja ii nesimtire,nu tupeu ! Cand vezi ca-ti fac asa ceva,atunci chiar ca merita sa le spui tigani si sa "rupi ficatii in ei" asta daca poti,la cat de mare e "stolu",s-ar putea sa te ia ei pe sus .

Guest FLMCbo$$$!

Tiganii sunt fricosi, cu tot cu stolu lor. :)

Posted

Hai las-o, ce stire de cacao.Cum puteti crede asa ceva?O familie intreaga+7 copii deci 9 membri in total sa se mute intr-o casa, sa schimbe si incuietorile, sa schimbe si mobila (!!!) si VECINII SA NU VADA NIMIC.

Ganditi-va inainte sa postati, nu aruncati cu sloboz ca robotii astia rasisti wannabe.

Posted

Da, cum sa nu =)) Cum ar fi daca ai pleca in vacanta si cand te intorci sa gasesti stolu de ciori in casa ta?

Ciudat, revoltat ca cineva mi-ar fi intrat in casa, dar nu as incepe sa ii bat sau altceva, as incerca sa lamuresc situatia?

Dar daca povestea lor e adevarata, as fi mai indignat ca cineva si-a permis sa inchirieze casa mea fara acordul meu.

Eh, eu nu am auzit de prezumtia de nevinovatie sau habeas corpus, ci de ranga si pistol!

Se vede ca in Romania scoala e aproape degeaba ...

Posted

Adevarul e ca daca ceea ce zic tiganii este adevarat atunci nu este vina lor. Daca nu...

Daca sari la gatul lor (cum fac unii pe aici) fara sa cercetezi macar daca ceea ce zic ei e adevarat, pai atunci cu ce te diferentiezi de aia care dau in cap pe strada ?!

Posted

Uite ciorile ,tupeistii ,nu platesc impozite dar vor sa fie egali cu romanii ,care ii discrimineaza si ii pun la munca ,toti sunt asistati si cer drepturi cu 10 guri .si se si inmultesc ca iepurii .Oare de ce nu le streilizeaza cand ajung si nasc prima data tigancile alea imputite ?

Ce drepturi au cerut ma =)) ?! Aia n-au cerut niciun drept, pur si simplu si-au cerut banii pe care CICA i-ar fi dat ca sa stea in casa aia. E adevarat ca au foarte mult tupeu, dar nu se stie care e treaba.

Posted

Asta chiar depaseste orice limita. Urasc tiganii. Bine, o parte din ei. 70% sunt prosti. Dupa ce ca nu este casa lor, vor si bani sa plece... Pai proprietarii sunt si batuti si F***TI si cu banii luati :))

Posted

Daca propietarii sareau la gatul ciorilor erau imediat acuzati pentru rasism si discriminare!S-a ajuns prea departe cu discriminarea asta. DEPORTARE!

le luam glanda direct , dai naibii de tigani :cool2:

Guest andybtv
Posted

Inca o dovada ca daca ai tupeu poti avea tot ce iti doresti :D

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...