Jump to content
Random Hero

"Sarea de baie” a ucis deja cinci bucureşteni

Recommended Posts

"Special Gold”, substanţa vândută cu succes în sute de "magazine de vise” din toată ţara, omoară tineri, sub ochii nepăsători ai autorităţilor. "Nu mai puţin de cinci tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au murit, în ultima perioadă în Bucureşti, după ce au consumat "Special Gold”, substanţa comercializată legal, ca ?sare de baie cu aromă de fructe de mare”, în "magazinele de vise”. Victimele - pacienţi ai centrului

Risc Minim, din cadrul Asociaţiei de Luptă Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) - au murit din cauze cardiace, arată psihiatrul Eugen Hriscu, director executiv al ALIAT.

Psihiatrul atrage atenţia, însă, că numărul celor care-şi găsesc sfârşitul după ce au căzut pradă prafului "Special Gold” ar putea fi mult mai mare.

În ţară, unde funcţionează sute de "magazine de vise”, cu acordul Ministerului Sănătăţii, nu există nici centre, nici ONG-uri care să-i ţină sub supraveghere pe cei care consumă cu regularitate "sarea de baie” - prizată, inhalată sau injectată.

Peste toate acestea, la nivel naţional, România suferă crunt la capitolul informare: clienţii "magazinelor de vise”, de multe ori minori, habar n-au la ce risc major se expun odată ce au luat primele doze. Adicţia intervine repede, moartea poate fi la un singur pas distanţă, explică specialistul.

4-Methylmethcathinone, substanţa care te omoară

?Special Gold” - care se vinde în magazine cu 50-60 de lei, un pliculeţ cu 0,25 grame, dar se poate comanda şi pe internet, urmând ca praful să-ţi fie adus acasă sau ?la petrecere”, în cel mai scurt timp, la orice oră din zi sau din noapte - conţine 4-methylmethcathinone, numită şi mephedrone.

Asta a reieşit după ce pliculeţul cumpărat, sâmbătă, de un reporter EVZ a fost analizat de specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Poliţiei.

"Substanţa e un derivat de amfetamină şi are efecte devastatoare: cei care o consumă nu mai mănâncă cu zilele, au halucinaţii - văd gândaci pe sub piele, se scarpină, îşi fac răni. «Special Gold» şi orice substanţă asemănătoare afectează activitatea cerebrală, dar şi inima. Pericolul de moarte e mare, ca urmare a unui atac de cord sau infarct”, explică Hriscu.

Potrivit acestuia, soluţia nu e doar introducerea substanţei cu pricina - 4-methylmethcathinone, descoperită şi analizată recent, între 2006-2008 - pe lista celor interzise de lege

, şi nici chiar închiderea ?magazinelor de vise”.

?Ambiţia autorităţilor e să interzică tot. Bineînţeles că ideal ar fi să avem o ţară fără droguri. Dar trebuie să ne mulţumim cu soluţii pragmatice, să plecăm de la o instituţie formată din profesionişti - medici, psihiatri -, nu numai poliţişti, care să-i poată ajuta pe consumatori. Noi, însă, nu facem nimic”, punctează Hriscu.

Statisticile Poliţiei arată că, în primele luni din 2009, peste 20 de ?magazine de vise” din ţară au fost închise, iar proprietarii s-au ales cu dosare penale. Asta, după ce poliţiştii au descoperit între ierburile ?terapeutice” canabis, dar şi canabinoizi sintetici, ce au efecte de câteva zeci de ori mai puternice decât acesta.

* Proiectul pentru interzicerea comercializării substanţelor nocive din ?magazinele de vise” a trecut de Senat şi Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor şi abia după 1 februarie va intra în plen.

?Sunt medic de urgenţă şi aş vrea ca şi legislativ lucrurile să se mişte mai repede. Am văzut persoane care au ajuns în comă la urgenţe după ce au inhalat astfel de substanţe legale. Nu era vorba de intoxicare cu droguri de înalt risc”, spune deputatul de Iaşi, Tudor Ciuhodaru, medic la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Iaşi.

EFECTE NOCIVE

După euforie şi logoree, urmează infarctul

* Mephedrona sau 4-methylmethcathione este o substanţă care se găseşte sub formă de pudră, cristale albe, capsule sau pastile. Consumată prin inhalare, ingurgitare sau chiar injectare (după ce a fost diluată în apă), aceasta are efecte nimicitoare asupra organismului.

?Halucinaţii, anxietate, palpitaţii, logoree, clănţănitul dinţilor, transpiraţie intensă, insomnie, memorie de scurtă durată, dureri la nivelul pielii şi a nasului. Substanţa creşte pulsul şi bătăile inimii, dilată pupilele, usucă gura şi scade pofta de mâncare”, enumeră efectele imediate farmacistul Andrei Căpăţînă.

* În caz de supradoză, poate duce la vasoconstricţie, adică îngustarea calibrului vaselor de sânge, şi, în anumite cazuri, la infarct.

sursa: infoportal

______________

Parca "iarba" ilegala era rea, chestiile astea erau 'raiul pe pamant'.

Link to comment
Guest stefteo21

Esti idiot ? Platesti... uneori si pretul suprem

Mai trist era daca mureau intr-un spital nebagati in seama sau accidentati de un sofer beat, dar asa si-au facut-o cu mana lor...

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...