Jump to content
Irina

Concedierea a 150.000 de bugetari, printre măsurile discutate de Guvern cu reprezentanţii FMI

Recommended Posts

Posted

1.600 de angajaţi din sectorul minier vor rămâne fără locuri de muncă, până în 2010. Disponibilizările sunt cuprinse în măsurile pe care guvernul le-a discutat, în aceste zile, cu reprezentanţii FMI. Veştile proaste nu se opresc, însă, aici. Cei de la FMI cer ca anul viitor să fie concediaţi 150 de mii de bugetari, măsură care ar putea declanşa proteste de amploare.

Cei care vor fi daţi afară fac parte din Compania Naţională a Huilei. Aceasta în condiţiile în care FMI a cerut autorităţilor române să elimine subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget.

O altă cerinţă este disponibilizarea a 150.000 de bugetari. Măsura ar urma să fie pusă în practică anul următor şi a declanşat deja numulţumirea sindicaliştilor.

Sindicaliştii vor să propună delegaţiei FMI reducerea vârstei maxime de pensionare de la 65 de ani la 63 de ani, dar şi modificări la legea unică de salarizare.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, susţine că românii vor mai beneficia de majorări de salarii şi pensii în perioada următoare. Acestea nu se vor mai ridica, însă, la nivelul creşterilor de 20%, acordate în 2006 şi 2007.

sursa : antena 3

Posted

Din parlamentarii in prag de pensie,care nu fac altceva decat sa doarma toata ziua nu mai concediaza,concediaza oamenii care isi castiga existenta muncind pe rupte

Posted

Daca s-ar retrage macar 10 fosile care umplu scaunele din guvern si aduc pierderi de 300 de milioane/luna statului roman ar insemna un castig de 3 miliarde de lei din care s-ar putea plati salariile a 350 de bugetari tineri care au viitor si nu-i asteapta moartea la supermarket.

Posted

Nu stiu fiecare din ce postura vorbeste dar in legatura cu unii bugetari am avut extrem de multe probleme.

Nu stiu sa-si faca treaba sau nu stiu sa verifice anumite inregistrari.

Scuze inventeaza pe loc:

-e blocat programu

-da eroare

-sau ca nu figureaza

Pentru kkt-uri ca astea faci 2-3 drumuri si stai la cozi.

Cati dintre ei sunt competenti? Cine ii verifica? Cum platesc pentru greselile lor?

Au salariu mic si nu mai trebuie pedepsiti? Pai sa dea afara 50% dintre cei care habar n-au ce fac si sa le mareasca salariul celor competenti.

Normal ca nu o sa se intample asa si or sa fie pastrati incompetentii in posturi iar restul raman fara job.

Stiu ca vorbim de oameni in varsta care intretin din salariu o intreaga familie dar eu ce vina am?

De ce trebuie sa le suport nepriceperea? Din mila?

Si desigur dobitocii care dorm pe banii nostri trebuie scuipati afara de oriunde.

Posted (edited)

Ei ne dau afara pe noi ( 150k romani ) pentru ca au datorii la FMI. :|

De ce nu dau afara din parlamentari si reprezentati din instutiile de administratie publica ca si asa daca faci datorie o plateti tu , sa-si dea afara primari corupti , membri de partid.

30 miliarde de USD datorii la FMI

Cum zice si Vadim "Unde-s bani dom'le ?" ce cacat cu 30 miliarde de USD eram barosan , aveam drumuri europene , dar un cacat... 30 miliarde s-au dus pe proiectele de pe foaie , in practica bani au fost aruncati

La ce dracu nu-i da afara daca dorm in guvern si voteaza colegu pentru ei.

Parlamentarii vor si cate 25 milioane pe luna de la stat pentru a-si plati seriviciile ( apa , lumina , gaz etc ) , da' ce dracu , el pentru ce are salar sa se intretina nu sa primeasca salar + bani de uz casnic :|

Edited by uLise

Degeaba ulise spune si intre noi ca parlamentarii sunt corupti , toata lumea stie asta , in orele mele de engleza catre sfarsitul orei vorbim despre parlamentari . (cat de hoti sunt) Dar degeaba , daca ne plangeam doar , ar trebui sa luam masuri , nu doar sa ne plangem unul si altul , eu zic ca e si vina noastra ca ne complacem in aceasta situatie , nu dom'le , ar trebui sa protestam fiecare cum putem .

Posted

Evreii mafioti de la FMI au ingropat Romania... urmeaza si Europa! Sunt curios sa vad de unde o sa rasara un "al patrulea reich" ca sa ii macelareasca putin

Posted

Evreii mafioti de la FMI au ingropat Romania... urmeaza si Europa! Sunt curios sa vad de unde o sa rasara un "al patrulea reich" ca sa ii macelareasca putin

+1 Hitler rox

Posted

Poate ca jumatate din cei concediati isi merita soarta.In toate institutiile romanesti gasesti si oameni slab pregatiti,poate care nici nu te baga in seama cand apelezi la ei doar daca le intinzi ceva.Sunt de parere ca inca unii bugetari se duc la munca sa aiba de unde sa se intoarca ca si pe vremea raposatului,toata lumea avea servici dar nu toti erau capabili in munca pe care o practicau.In ziua de azi patronatele sunt la conducere,iar la patron muncesti,nu dormi la schimbul 3.Romanii daca au vrut democratie trebuie sa suporte consecintele,daca au vrut sa manance bine trebuie sa si munceasca!

P.S.:Sunt sigur ca un bugetar care a avut rezultate la locul de munca nu se va regasi pe lista restructurarilor ;)

Posted

P.S.:Sunt sigur ca un bugetar care a avut rezultate la locul de munca nu se va regasi pe lista restructurarilor ;)

Daca n-are pile zboara ca un cocostarc spre somaj.

Posted

majorari salariale facute prin concedierea sutelor de mii de amarati - OOoOh, da asta este o masura extrem de inteligenta si de populara a guvernului - s-au gandit mult ce vor face cu atatia someri?

Dc nu mai taie din banii alocati senatorilor si parlamentarilor? pt ca cine imparte, parte isi face, nu? e atat de simplu pe hartie...ii doare-n cu* de popor si de nevoile lui, ei sa isi ingrase fundurile, restu' , la dreaq cu ei...multumiri partidului si presedintelui iubit :banghead:

Doamne ce sila imi este... :sef:

Posted

nu are rost, e bataie de joc in romania, pai eu la primul salar la 18 ani, luam mai mult decat mama mea in invatamant cu 25 ani vechime, acuma nici nu compar, e bataie de joc cum sunt tratati bugetarii, sa-i mai dea si afara? -> vom ajunge muritori de foame in tara asta :(

Si la patron nu e bataie de joc?

Am auzit de negociere care s-au incheiat cu urmatoarea fraza din partea managerului:

-Vezi gratii la ferestre ?

De ce la ferestre, n-as putea sa zic. In mod normal folosesti usa cand vrei sa pleci.

Posted

Romania Nimanui. de ce o mare parte a Romanilor pleaca in strainatate? deoarece avem o conducere a tarii INFECTA care isi bate joc pur si simplu. avem niste salarii de mizerie iar comparativ cu asta "pretul vietii" este foarte ridicat in comparatie cu veniturile... -_- dezgustat. din 89' incoace au stiut doar sa falimenteze firme..si sa le inchida..sau sa le vanda cu datorii imense.. :-j

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...