Jump to content
Strike^^

Care sunt rudele noastre cele mai apropiate: cimpanzeii sau urangutanii?

Recommended Posts

Doi cercetători americani au ajuns la concluzia că oamenii se aseamănă mai mult cu urangutanii şi nu cu cimpanzeii, aşa cum s-a crezut până acum, dând naştere unei dezbateri noi în comunitatea academică

De 30 de ani, în comunitatea ştiinţifică a fost acceptată teoria că rudele cele mai apropiate ale omului sunt cimpanzeii. Recent a apărut, însă, un curent nou, potrivit căruia urangutanii ne-ar semăna mai mult, arată un articol publicat pe LiveScience.com.

Legăturile dintre cimpanzei şi om au fost stabilite cu ajutorul ADN-ului. Genomurile celor două specii analizate diferă cu numai câteva procente, în timp ce diferenţa dintre ADN-ul uman şi cel al unui urangutan este puţin mai mare.

Dar psihicul, comportamentul şi fosilele găsite până acum sunt date care punctează mai mult asemănarea dintre oameni şi urangutani, după cum arată antropologul american Jeffrey Schwartz, de la Universitatea din Pittsburgh, şi directorul ştiinţific de la Muzeul de Ştiinţe Buffalo, John Grehan.

Studiile lor sugerează că modul în care zâmbim, bărbiile bărbaţilor, cel mai gros dinte sau forma umerilor sunt caracteristici care coincid la om şi la urangutani.

Acest argument nu este agreat de toţi oamenii de ştiinţă.

"Probele de ADN sunt atât de clare", a declarat Frans de Waal, de la Universitatea din Atlanta. “A trecut vremea în care fosilele contau, acum nu mai e aşa.”

O serie de alţi experţi au mai multă încredere în ADN, deoarece asemănările fizice pot fi subiective: este greu de spus dacă cele două specii au dezvoltat independent aceste caracteristici sau de fapt au descins din strămoşi cu aceste trăsături. “Nu avem nici un indiciu că trăsăturile sunt literalmente aceleaşi”, spune şi Todd Disotell, un antropolog de la Centrul de studiere a originii omului, de la Universitatea New York.

Alţi cercetători le iau apărarea celor doi. “Nu există nici o justificare ştiinţifică pentru a favoriza ADN-ul peste datele morfologice. Totuşi, relaţia cimpanzeu-om generată doar de datele moleculare a fost acceptată fără nici un control”, a declarat şi Malte Ebach, un cercetător de la Institutul Internaţional pentru Explorarea Speciilor, din cadrul Universităţii Arizona.

Schwartz a mai susţinut această teorie şi în 1982, primind reacţii negative din partea colegilor săi.

infoportal.ro

Asta-i tare :))

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...