Jump to content
Parazitu'

Deputaţii statului New York au aprobat căsătoriile între homosexuali

Recommended Posts

Legea a fost adoptată cu 89 de voturi pentru şi 52 împotrivă, pe baza unui proiect prezentat la jumătatea lunii aprilie de către guvernatorul democrat David Paterson. În 2007, membrii camerei inferioare a legislativului local votaseră deja în favoarea legii (85 de voturi pentru) care prevede legalizarea căsătoriilor dintre două persoane de acelaşi sex.

În timpul dezbaterilor şi intervenţiilor, care au durat aproape cinci ore la Albany, reşedinţa statului New York, congresmenii au lansat în repetate rânduri apel către Senat. Membrii acestuia urmează să se pronunţe asupra textului în săptămânile următoare, însă data nu a fost fixată încă.

Adoptarea acestei legi de către cele două camere şi promulgarea sa de către guvernator ar face din New York al şaselea stat american care legalizează căsătoriile între homosexuali. Totuşi, procesul este departe de a fi încheiat încă: în 2007, Senatul, dominat de republicani, a respins un proiect de lege asemănător, şi chiar dacă democraţii dispun în prezent de o majoritate redusă, aceasta s-ar putea dovedi insuficientă pentru adoptarea legii.

Experţii subliniază că dintre cele 32 de voturi necesare în Senat, numai 20 sunt sigure, deoarece o parte dintre cei 32 de democraţi se opun proiectului şi alţii ezită, iar republicanii vor vota aproape sigur împotrivă.

Cinci state americane au legalizat până în prezent căsătoriile între persoane de acelaşi sex: Maine, la 6 mai, Connecticut, Massachusetts, Vermont şi Iowa.

New Hampshire a făcut recent primul pas spre recunoaşterea căsătoriilor între homosexuali, o lege în acest sens fiind votată deja în Senat. Aceasta mai trebuie aprobată de Camera Reprezentanţilor, iar apoi semnată de guvernatorul John Lynch. Statul recunoaşte însă deja uniunea civilă între persoane de acelaşi sex.

New York, cel mai mare oraş din Statele Unite, cu o populaţie de opt milioane de locuitori, are o importantă comunitate de homosexuali, iar adoptarea unei astfel de legi ar fi un exemplu important de urmat pentru alte state americane.

Numeroase organizaţii care apără drepturile homosexualilor din New York militează activ de mai multe săptămâni pentru a-i convinge pe democraţii nehotărâţi din Senat să voteze în favoarea proiectului.

Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a declarat recent că este clar că situaţia "este pe punctul de a se schimba".

Pe lângă statele care autorizează căsătoriile dintre homosexuali, altele le permit cuplurilor de acelaşi sex să beneficieze de unele drepturi de care dispun şi cele căsătorite, punând la dispoziţia lor alte tipuri de uniuni legale.

Un sondaj de opinie dat publicităţii recent de Universitatea Quinnipiac arată că 41% dintre alegătorii statului New York sunt în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, iar 19% sunt împotriva lor, în timp ce 33% s-au pronunţat în favoarea unui alt tip de uniune civilă.

Între timp, statul California este în continuare prins în lupta dintre susţinătorii şi opozanţii căsătoriilor dintre homosexuali.

Sursa : Realitatea.net

Stau si ma intreb..daca oamenii aia alesi...de acolo de sus...au credinta sau daca sunt normali la cap.. LUMEA O IA RAZNA..CE NE MAI MIRA ATATEA PORCARII SI CATASTROFE CE SE INTAMPLA.. 8-|

Link to comment

Stau si ma intreb..daca oamenii aia alesi...de acolo de sus...au credinta sau daca sunt normali la cap.. LUMEA O IA RAZNA..CE NE MAI MIRA ATATEA PORCARII SI CATASTROFE CE SE INTAMPLA.. 8-|

Deacord cu tine mie mi-se pare o prostie casatoria dintre homosexuali :error:

Link to comment
Guest Blaidy

Stau si ma intreb..daca oamenii aia alesi...de acolo de sus...au credinta sau daca sunt normali la cap.. LUMEA O IA RAZNA..CE NE MAI MIRA ATATEA PORCARII SI CATASTROFE CE SE INTAMPLA..

Cu ce te deranjeaza pe tine ca in New York casatoria intre homosexuali este legala ?

Mai bine va vedeti de treburile voastre si incetati sa ii tot cautati in cur pe altii.

Deacord cu tine mie mi-se pare o prostie casatoria dintre homosexuali

Si mie mi se pare ca stai FOARTE prost cu gramatica limbii romane.

da fratilor sunteti niste oameni inchisi la minte , care vedeti in fatza CA CAlu

/fail ?

Link to comment

da fratilor sunteti niste oameni inchisi la minte , care vedeti in fatza CA CAlu

atat timp cat nu va afecteza pe voi diRECT asta wtf ? nu`s gay , iubesc femeile :wub: dar nu am nimk cu nimeni , si atat timp cat fac tot ce vor in intimitatea propriei locuinte atunci love is in the air

Link to comment

Stau si ma intreb..daca oamenii aia alesi...de acolo de sus...au credinta sau daca sunt normali la cap.. LUMEA O IA RAZNA..CE NE MAI MIRA ATATEA PORCARII SI CATASTROFE CE SE INTAMPLA.. 8-|

Vad ca va place sa apelati la credinta doar in cazuri ciudate. Daca e sa ne luam dupa Biblie, zilnic facem pacate, prin vorbe, fapte si chiar ganduri. Nu inteleg cu ce va afecteaza pe voi homosexualii.

In schimb, daca vedeti 2 femei sarutandu`se...deveniti animale. Grow up!

Deacord cu tine mie mi-se pare o prostie casatoria dintre homosexuali :error:

De acord cu Blaidy aici. Pune mana pe o carte si lasa homosexualii in durerea lor. Sunt oameni si ei ;).

Link to comment

S-a mai discutat pe acest forum despre homosexualitate.

Avand in vedere ca aproximativ 70% din copiii de pe aici sunt profund atinsi de crestinism desi nu calca niciodata pe la biserica, e clar ca va exista cam acelasi procentaj de homofobi.

Nu are rost sa comentez asupra majoritatii. Se stie ce fel de oameni sunt "majoritatea tipic romaneasca".

Link to comment

si presupun ca o sa convina atunci cand veti avea o familie veti iesi in parc cu copilul si sa vada 2 homosexuali cum se ling.... mi se pare o mare nesimtire

Si care ar fi diferenta daca in loc de unul si unul ar fi unul si una sau una si una?

Iti spun eu niciuna.

PS am vazut un documentar in care zicea ca greci antici erau homosexuali.

Link to comment

explicai unui copil de 7 ani care e treaba cu mama si tata , si incearca apoi sa ii explici cum sta treaba cu tata tata.... copii sunt influentati mult de ceea ce vad , daca ar sta frumos in casa lor si ar fi homo doar acolo iar in afara ar respecta si pe altii ar fi totul ok insa ei tind sa arate la toata lumea ce mult se iubesc...

Eu nu inteleg de ce va roade pe voi ce se intampla la cateva mii de kilmoetri departare... Crezi ca maine se vor aproba casatoriile de acest gen si la noi?

Link to comment

sunt de acord cu aceste casatorii si sa speram ca le vor aproba si adoptarea unuia sau a mai multor copii.

un cuplu de homesexuali, sau cuplu gay cum li se mai spune, au atata dragoste de oferit.

sa speram ca se va reglementa si la noi aceasta chestiune spinoasa.

cine stie poate in viitor, odata cu legalizarea clonarii, nici nu o sa mai avem nevoie de femei ci doar de un barbat iubitor.

Link to comment

explicai unui copil de 7 ani care e treaba cu mama si tata , si incearca apoi sa ii explici cum sta treaba cu tata tata.... copii sunt influentati mult de ceea ce vad , daca ar sta frumos in casa lor si ar fi homo doar acolo iar in afara ar respecta si pe altii ar fi totul ok insa ei tind sa arate la toata lumea ce mult se iubesc...

Cred ca tu esti copilul ala de 7 ani si n-au stiut parintii ce sa-ti zica.. Nu de alta dar problemele parintesti sunt foarte departe de tine deci iti recomand sa te abtii.

Link to comment

Cel care e de acord cu asa ceva,indiferent ca e la mii de km departare sau nu,este un om bolnav....si nu are nici cea mai mica explicatie pentru gandirea lui.

Sau un om deschis la noi oportunitati si idei, cineva care nu-i pasa de ce cred ceilalti, si se bazeaza pe ce crede el.

PS casatoria intre doi homosexuali, priveste doar pe acei doi, ce-ti pasa tie ca nea popescu se casatoreste cu nea gica?

Link to comment

blk uite ca unii dintre noi mai avem si nepoti mici pe care ii mai plimbam prin parc si nu mi se pare normal sa vada asa ceva , probabil peste cateva decenii se va ajunge sa fie normala casatoria barbat barbat iar cea anormala va fi cea barbat femeie....

Si repet din nou care-i diferenta dintre doi barbati si un barbat si o femeie care fac asa ceva?

Eu zic ca nimic, in ambele cazuri sunt persoane care se iubesc, cred ca e mai periculos pt nepoti sa vada pe cineva care se drogheza sau se bate...

Link to comment

Cu ce te deranjeaza pe tine ca in New York casatoria intre homosexuali este legala ?

Mai bine va vedeti de treburile voastre si incetati sa ii tot cautati in cur pe altii.

Si mie mi se pare ca stai FOARTE prost cu gramatica limbii romane.

/fail ?

cu ce ma deranjeaza?plimba'te cu plodu' tau pe strada si are vreo 10 ani da?si te intreaba saracu copii..tati tati de ce barbatii aia doi se pupa si fac tot felu' de scene :) vezi motivul? e ceva anormal..pentru ce e buna femeia ma atunci ? eu am impresia ca avem gay si pe forum...mi se pare o porcarie..frate e viata lor fac ce vor...dar rostul? e o prostie asta..sincer va spun..asta mi se pare.. :-j

Link to comment

Cu ce te deranjeaza pe tine ca in New York casatoria intre homosexuali este legala ?

Mai bine va vedeti de treburile voastre si incetati sa ii tot cautati in cur pe altii.

Si mie mi se pare ca stai FOARTE prost cu gramatica limbii romane.

/fail ?

E deranjant pentru ca omul are o caracteristica care este atribuita mai mult unei maimute: vede si face la fel.

Azi in New York, maine prin Asia, poimaine prin Africa, raspoimaine pe la noi...

Desi se spune ca Biserica are o putere (cica) maricica, nu se vede mana acestei institutii in luarea acestei decizii.

Link to comment
Guest Blaidy

Nu casatoria in sine e problema , din partea mea sa se casatoreasca toti intre ei mi-e indiferent ,insa sa isi arate " dragostea " in intimitatea lor

Oare vezi la fel problema cand isi arata "dragostea" un barbat si o femeie sau doua femei ? Nu prea cred.

Cel care e de acord cu asa ceva,indiferent ca e la mii de km departare sau nu,este un om bolnav....si nu are nici cea mai mica explicatie pentru gandirea lui.

Daca tot arunci cu cacat, te rog sa argumentezi.

E deranjant pentru ca omul are o caracteristica care este atribuita mai mult unei maimute: vede si face la fel.

Azi in New York, maine prin Asia, poimaine prin Africa, raspoimaine pe la noi...

Desi se spune ca Biserica are o putere (cica) maricica, nu se vede mana acestei institutii in luarea acestei decizii.

Ai uitat ca unii dintre noi au mai evoluat putin si n-au ramas la stadiul de "maimuta".

De ce s-ar baga Biserica in legile unui stat sau, daca vedem problema altfel, de ce ar vrea STATUL sa asculte parerea lor ? Ei cred ca viata normala este cea descrisa-n Biblie. Pacat ca a trecut ceva vreme de cand a fost scrisa.

Link to comment

Oare vezi la fel problema cand isi arata "dragostea" un barbat si o femeie sau doua femei ? Nu prea cred.

Daca tot arunci cu cacat, te rog sa argumentezi.

Ai uitat ca unii dintre noi au mai evoluat putin si n-au ramas la stadiul de "maimuta".

De ce s-ar baga Biserica in legile unui stat sau, daca vedem problema altfel, de ce ar vrea STATUL sa asculte parerea lor ? Ei cred ca viata normala este cea descrisa-n Biblie. Pacat ca a trecut ceva vreme de cand a fost scrisa.

Cei care iau decizii importante si conduc statul cam au aceasta caracteristica predominanta.

Link to comment
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...